VIDEO – Neted ca untul în orice joc – [UNBOXING & REVIEW]

Probabil ai auzit expresia din limba engleză ”smooth as butter”. Se aplică mai ales în gaming, acolo unde atât sistemul cât și monitorul dar și perifericele sunt aliniate perfect iar experiența este una cât mai apropiată de realitate. Astăzi vorbim despre cel mai important aspect, din punctul meu de vedere, atunci când vine vorba de un computer. Fie el laptop sau mai ales desktop. Și nu, nu este performanța deși fără ea nu avem nimic. Este monitorul sau display-ul laptop-ului.

Am așadar pe masă unul din monitoarele pe care gamerii profesioniști le preferă în orice moment al zilei, sau al nopții, un LG 27GK750F. Ce este așa special la el? E simplu, are o rată de refresh de 240 Hz! Atât! Și să nu crezi că are o mulțime de briz-briz-uri doar ca să fie mai scump, pentru că se știe, gamerii au întotdeauna mai mulți bani de dat pe hardware. Nu, deloc! Gamerii au nevoie de anumite componente, dedicate acestei activități, la fel cum și editorii video au nevoie diferite.

Nu voi recomanda un monitor dedicat de gaming pentru editare video și nici invers

Diferența este monumentală și am observat-o și eu. Am pe biroul de montaj, de ceva vreme, un monitor low-end de 27 de inch 4K. Nu contează brand-ul, contează că a fost gândit pentru Excel și probabil navigare web, să încapă multe informații pe el. Ori pentru trading, ca să ai din nou multe ferestre deschise simultan. Pentru montaj este dezastruos. Este lent, cursorul se mișcă mult mai încet decât trebuie, nu mai știe să iasă din stand-by atunci când ai nevoie de el și fiecare minut de montaj în 4K 50fps, aproape că se dublează din cauza acestei întârzieri. Ca să nu mai vorbesc de panoul TN care îmi complică viața atunci când vine vorba de culori. Nimic nu este ceea ce pare.

Nu e vina monitorului, ci e vina noastră că nu am ales altul pentru această activitate importantă. De aceea, monitoarele sunt făcute cu un anumit scop și nu există unul bun pentru orice. Așadar, revenind la modelul de pe masă, este un monitor cu o diagonală de 27 de inci, rezoluție FullHD și un refresh de 240 Hz pe care îl poți obține conectând-ul doar prin Display-Port. Are picior reglabil pe înălțime, se înclină, se rotește și chiar permite să pui monitorul în mod portret. Cine știe, poate ai un joc unde experiența este mai bună așa. Ah, și are un panou TN, de generație mult mai nouă ca cel de pe masa mea de montaj. Culorile sunt decente, unghiul de vizualizare e chiar bun, la 170/160 de grade.

Are un hub USB 3.0, lucru absolut necesar pentru perifericele pe care le poți conecta direct la el. De cele mai multe ori sistemul de gaming e mai departe de mâna ta decât crezi.

De ce știu că este un monitor bun pentru gaming?

Diagonala este suficient de mică pentru a sta aproape de el, lucru care se întâmplă la competiții. Nu vei vedea monitoare mai mari pe acolo. Rezoluția combinată cu un rata de refresh de 240 Hz este exact ceea ce trebuie pentru a nu a avea nevoie de un sistem de 10.000 de euro. Logica este simplă, dacă vrei o rată de refresh de 240 Hz, adică un 240 de cadre pe secundă într-un joc nou va trebui să scazi mult rezoluția. FullHD este optim pentru un GTX 1080 la 240 fps. Dacă vrei 4K, vei putea rula același joc în doar 60 fps. 4K = de patru ori mai mult decât FullHD.

Din punct de vedere panou, TN este cea mai bună alegere pentru viteza de răspuns. Pe un panou IPS vei obține culori mai bune însă va fi mai lent și este foarte greu să ajungi la 240 Hz. Dacă nu chiar imposibil cu tehnologia actuală. Nici OLED-ul nu este mai breaz, ba chiar este mai în urmă ca IPS-ul la acest capitol.

Dar ce fel de gaming?

Orice vrei tu, dar, el este recomandat mai ales pentru shootere, Pentru jocuri unde acțiunea este cea mai rapidă, iar glonțul trebuie să ajungă… acolo unde trebuie să ajungă în cel mai scurt timp posibil. Sigur, nu e condiționat de rata de refresh însă acuratețea mișcării jucătorului este. Precizia este cea mai importantă și asta îți oferă într-un cuvânt un monitor de 240 Hz.

Uite puteam să rezum tot acest review la o singură propoziție. :) Sau nu, știu că e nevoie de mai mult pentru a înțelege tehnologia așa că avem și un video despre asta mai jos. Asta dacă ai citit până acum textul în metrou și nu ai dat direct click pe clip.