VIDEO – Cum face Mate 30 Pro fotografii

Mi-am dat seama că nu am insistat mai deloc pe modul cum face Huawei Mate 30 Pro fotografiile. L-au folosit puțin George și Marian când au fost în China, dar nu am recuperat atunci toate fotografiile de pe el.

Lăsând la o parte minusurile evidente ale lui Mate 30 Pro, da, mă refer la serviciile Google, l-am folosit pe post de cameră foto, și nu în orice fel, ci fără acel Master AI cu care ar fi putut să ”trișeze” și să înfrumusețeze fotografiile.

Ce am obținut nu este deloc surprinzător, cel puțin nu pentru noi. Știam că are una dintre cele mai bune camere foto dintre toate telefoanele lansate în ultima perioadă și așa este.

Imaginile sunt clare, curate, corect expuse și fără exagerări sau aberații cromatice. Atunci când scoți o mare parte din procesare vei obține niște fotografii numai bune de editat.

Dar, mai bine decât pot să vă explic eu aici în scris o va face clipul de mai jos, și fotografiile direct scoase de pe telefon, needitate, din galerie.

GALERIE FOTO HUAWEI MATE 30 PRO