Supreme, brandul care dă ora exactă în „street-wear”

Supreme este marca de referință a momentului, atunci când vine vorba despre ținute pentru skateri. Articolele Supreme sunt prețioase în primul rând datorită rarității lor, pentru că sunt produse în serii restrânse și scoase pe piață destul de rar. Pentru unii fani ai mărcii, Supreme nu reprezintă un simplu logo, ci este mai degrabă un mod de viață. Consumatorii brand-ului sunt la fel de îndoctrinați ca și adepții cultului Apple. Nu e de mirare că adesea fanii label-ului se pun la coadă cu o seară înaintea lansării de noi produse. Asemenea fidelitate este un semn clar că producătorul se bucură de un succes demn de invidia concurenților. Dar succesul acesta a fost clădit în timp, cu multă perseverență.

Fondatorul mărcii Supreme se numește James Jebbia, este născut în 1960, în Statele Unite, dar a crescut în Marea Britanie. Tătăl său era de origine americană și lucra la Forțele Aeriene ale Statelor Unite, iar mama lui era o casnică din UK, devenită ulterior profesoară. Părinții lui James au divorțat atunci când băiatul avea zece ani. La vârsta de 19 ani, Jebbi s-a mutat în New York și s-a angajat la un magazin cu produse destinate skaterilor. În 1989, James își deschide primul său magazin experimental, numit Union NYC. Acolo, el vinde articole vestimentare importate din Regatul Unit. În 1991, Jebbia a încheiat o alianță cu designerul Shawn Stussy, un pasionat al surfingului, alianță care se destramă în 1994.

Acesta este, de altfel, anul în care James Jebbia avea să pună temelia viitorului său brand de succes. Punctul zero al reușitei sale a fost un magazin modest deschis în Manhattan, în care a investit 12.000 de dolari, și care le era destinat skaterilor din suburbii. Shop-ul avea un design circular, care le permitea clienților să intre în magazin fără să se dea jos de pe placă, iar printre rafturi era permisă – și chiar încurajată – folosirea skateboard-ului.

Prima afacere pe cont propriu s-a bucurat de atâta succes, încât designerul și-a deschis un al doilea punct de lucru pe Coasta de Vest, în Los Angeles. Magazinul din California avea o suprafață dublă față de cel din New York și avea, desigur, o rampă pentru patinatori. Au urmat apoi reprezentanțele din Paris, Londra, trei în Tokyo și alte trei orașe din Japonia. În total, rețeaua Supreme are acum zece magazine pe tot globul, iar șase dintre acestea se găsesc pe pământ nipon. În ciuda investiției modice, viziunea și talentul lui Jebbia au dus firma pe culmile succesului. În 2002, de exemplu, compania a raportat profituri de 40 de milioane de dolari.

Logo-ul firmei a fost inspirat puternic, spun detractorii lui Jebbia, din identitatea vizuală a artistei contemporane Barbara Kruger. Sigla constă într-un chenar roșu, pe care este scris numele Supreme cu font de culoare albă. Artista nu s-a arătat deloc măgulită de complimentul creatorului de modă, fapt dovedit de o scrisoare extrem de acidă și împănată cu vorbe grele, semnată de Barbara Kruger, document care circulă și azi pe internet.

Cultul Supreme este întreținut și de obiceiul elitist al designerului de a lansa un număr redus de articole, între 5 și 15, iar asta destul de rar. Tradiția casei este ca lansările să fie programate în câte o zi de joi, în jurul orei 11 dimineața, GMT. Așa a fost și la prezentarea colecției pe 2017, colecție realizată împreuna cu creatorii firmei Lacoste. O colaborare prin care europenii speră să acapareze un nou segment de piață, cel al hipsterilor care se dau în vânt după raritățile vestimentare la prețuri exorbitante și produse în serii mici. Colecția conține jachete în stilul Harrington, la modestul preț de numai 278 de euro, pulovere de tenis la 178 de euro, șepci la 54 de euro și traininguri la 326 de euro. Toate aceste produse s-au vândut ca pâinea caldă, deci tu nu le poți comanda nici măcar de pe net. Poate doar de la vreun fan-club care vinde marfă second-hand.  

Devotamentul consumatorilor față de brand este vecin cu fanatismul, iar dovadă stă faptul că Supreme a reușit să vândă la niște scoruri amețitoare tot soiul de chestii care nu aveau alt merit în afara celui de a purta marca atât de râvnită. De exemplu, un Nou Testament care ascundea înăuntru o casetă de valori, o goarnă, un proiector fără fir, o cască de protecție, un set de tacâmuri pentru supă, un nunchaku, un extinctor, seturi de mingi antistres, un calculator de buzunar, o rangă și chiar o cărămidă. Aceasta din urmă s-a vândut de nouă cu 30 de dolari, iar acum valoarea ei la licitație pe Ebay a atins o mie de dolari.