VIDEO – SAMSUNG GALAXY NOTE 10 – TOT CE ȘTIM

De ce ne interesează atât de mult telefoane precum Samsung Galaxy Note 10? Din două motive. În primul rând este modelul de top al celor de la Samsung, cu toate ”jucăriile” și funcțiile posibile în acest an pe un telefon. În al doilea rând, au trecut deja cinci luni d ela lansarea lui Galaxy S10, S10+ și S10e și parcă vrem ceva nou. Așa ne-au obișnuit producătorii și acum nu putem da înapoi.

Salutare și bine v-am regăsit. Astăzi vă spun tot ce am aflat despre Samsung Galaxy Note 10, adică tot ce am citit pe internet despre el, și cel mai probabil vom vedea pe 7 August la momentul lansării. Serios acum, sunt deja prea multe informații similare la toți cei care vorbesc despre acest telefon, iar unii utilizatori de Twitter precum IceUniverse nu prea au dat greș la zvonuri.

Samsung Galaxy Note 10, Note 10 Plus sau Pro și Note 10 5G

Pentru început, vor exista două modele, Un Note 10 și un Note 10 Pro, sau mai degrabă Plus. La acesta din urmă mai adaugă și o variantă cu 5G, sensibil mai scumpă.

Sunt destul de sigur că acesta va fi numele celor trei telefoane, deși unii spun că se va numi altfel, tocmai pentru că există o tabletă numită Note 10.1 deja, de acum 7 ani apropo. Nu cred că vor schimba nimic, este totuși un model aniversar, la fel ca și Samsung S10.

Diferența dintre ele va fi desigur la display, Note 10 va avea până în 6.4 inci, cel puțin o rezoluție de FullHD+, display AMOLED desigur cu cea mai bună randare de culori și o luminozitate de invidiat. Note 10 Plus, Pro sau 5G va avea până în 6.8 inci, o rezoluție, probabil mai mare, deși nu cred că aici vor face diferența.  Da, senzorul de amprentă tot în ecran va fi, probabil puțin mai rapid ca până acum, deși mai are puțin și ajunge cot la cot cu cel fizic de pe Note 9 de exemplu.

Cum arată Samsung Galaxy Note 10

Design-ul va suferi niște modificări, asta știm, tocmai pentru că Samsung respectă regula celor doi ani, în care nu face modificări majore, vezi S8 și S9, anterior S6 și S7. Pe de altă parte, S10 seamănă foarte mult cu Note 9 așadar nu știu ce așteptări să am. Probabil margini mai drepte și colțuri mai puțin rotunjite. Și o nouă dispunere a camerelor pe partea din spate.

Marginile desigur, rotunjite pe ambele părți, sticlă curbată și o suprafață excelentă pentru amprente. Parcă mi-ar plăcea o variantă cu o textură fină care să nu fie atât de lucioasă.

Câte camere are Galaxy Note 10

Camera frontală, din ce știm până acum, va fi doar una singură pentru toate modelele de Note 10. Probabil va face decuparea pentru pozele de tip portret cu ajutorul software-ului. Dacă Google Pixel o face de mai bine de un an de ce nu poate și Samsung, nu? Părerile sunt împărțite dacă va fi o cameră în display, cu un mic notch pe centru și chiar o cameră de tip flip, care va ieși din telefon. Sunt sigur că nu vor risca cu mecanisme și motorașe la interior. Note-ul este un dispozitiv premium la care Samsung ține foarte mult. La fel și cei care îl vor cumpăra. Nu pot risca nici măcar o defecțiune la sistemul de deschidere al camerei, ar fi bad publicity și nu vor mai face încă odată o greșeală.

Camerele își vor muta poziția pe verticală pe partea din spate. Ambele modele vor avea o cameră Wide, una cu zoom minimum 3x, poate chiar 5x, și un senzor cu o focală obișnuită, adică acea cameră principală cu rezoluție mare, stabilizare optică ce va fi folosită în 90% din cazuri. În plus, pe Note 10 Pro sau Plus și pe 5G va exista și o cameră de tip TOF. Acel senzor Time Of Flight care măsoară distanța până la obiecte cu ajutorul unui laser, și se pare că ajută foarte mult la focalizare din moment ce mai toți producătorii mari au început să o folosească.

Ce ”mușchi” are Note 10

La partea de performanță, ne așteptăm la un Snapdragon 855 sau 855 Plus, același procesor ca și pe ASUS ROG Phone 2 anunțat de curând. Eventual un Exynos 9820 ori 9825, cu performanțe aproape identice, pentru piața de la noi. 

Memorie RAM? 12 GB maximum pe oricare din modele, cu un minimum de 8 GB. De ce? Pentru că așa trebuie, și Samsung a înțeles că este necesară, mai ales pentru modelele cu o stocare mare. La acest capitol mă aștept să văd doar modele de 256, 512 și 1 TB în oferta lor.

Ce baterie are Note 10

Bateria diferă în funcție de diagonală. Eu sper la măcar un 3800 mAh pe cel mic, deși s-ar putea să fie un 3500 mAh. Cel mare va promite mai multă autonomie cu o baterie de 4300-4500 mAh. Nu m-ar deranja un milimetru în plus la grosime și încă 10 grame la cântar pentru câteva ore în plus de autonomie.

Oricum, QuickCharge 4.0 este aici și promite 45W la încărcarea pe cablu. Adică o jumătate de oră pentru jumătate din baterie. Până la 100% vei ajunge cu el în mai puțin de o oră și jumătate. O veste bună, mai ales că Note 9 se încărca la fel de lent ca Note 8, și Note 7….

Și ce se mai întâmplă cu S-Pen-ul?

La Note 9 am văzut o îmbunătățire majoră la sensibilitate, conectivitate cu Bluetooh pentru declanșarea camerei și câteva gesturi noi, majoritatea îmbunătățiri de software.

Cât va costa? Minimum 1000 de euro pentru Note 10, 1200 probabil pentru Note 10 Plus sau Pro și probabil 1500 pentru varianta cu 5G. Modemul este sensibil mai scump, e de înțeles.