VIDEO – Susține producătorii locali!

Simplu de zis, mai greu de făcut. Atunci când intri într-un supermarket, pui în coș o mulțime de fructe și legume îmbiat de strălucirea lor falsă de sub luminile puternice te gândești doar la cât de bune vor fi roșiile acelea într-o salată. Apropo, știi că luminile sub care stau legumele, fructele și mai ales carnea sunt speciale? Ia o roșie de pe raft și uită-te la ea în mijlocul magazinului, vei vedea că nu mai pare atât de apetisantă.

Așadar, știm cu toții că fructele și legumele mai ales din supermarket sunt crescute în sere la câțiva mii de kilometri distanță de unde le cumperi tu. Și toate au gust de castravete. Și ne dorim să mâncăm alimente mai bune, ”ca la mama acasă”. Este și destul de greu să mergi la piață în fiecare săptămână, mai ales dacă nu ai una aproape de casă. Există însă soluții, iar pe una dintre ele a prezentat-o și George la el pe blog.

Taraba Virtuală este o aplicație, gratuită, simplu de instalat și folosit care îți permite să cumperi de la producătorii locali. De la cei care nu au posibilitatea să producă în masă și să vândă în supermarket-uri și probabil nici nu pot ajunge în piețele din orașele mari. Și da, este la început. Dar este funcțională, poți comanda deja de la vânzătorii înregistrați în aplicație și te poți înregistra și tu dacă ai produse de vânzare. Nici măcar nu trebuie să fie alimente, am văzut și jucării făcute manual care par tare drăguțe.

Scopul aplicației este de a pune în legătură cumpărătorii cu producătorii locali și de a rezolva chiar și problemele de logistică, plată sau acte necesare ale celor din urmă. Acum, ca să ai o idee mai amplă asupra motivului pentru care este nevoie de tine să îți faci cont în aplicație și să vezi dacă găsești ce ai nevoie, acesta este un start-up susținut de Chivas Venture.

Stai liniștit, nu îți vorbesc acum de whisky ci de programul de mentorat, sau mai bine să îți spunem competiția acerbă la care participă și creatoarea aplicației, Roxana Bitoleanu. Start-up-ul este de altfel și câștigătorul etapei locale și va merge în etapa internațională a competiției. Scopul acestui articol este simplu, intră și votează această idee. AICI! Mai sunt 12 zile de la momentul în care scriu aceste rânduri, în care îți poți arăta susținerea pentru această soluție simplă și eficientă de a mânca mai gustos, și chiar mai sănătos.

Tu o votezi pe Roxana, ea primește o parte mai mare din susținerea financiară de care dispune Chivas, și astfel, vom putea mânca cu toții roșii gustoase și nu doar frumoase. Dacă vrei să încerci aplicația, o găsești Aici pentru iPhone și Aici pentru Android. Iar în clipul de mai jos găsești toate explicațiile de care ai putea avea nevoie. Sper. Dacă mai ai nelămuriri lasă-mi o întrebare aici pe site!