Te-ai săturat de facebook? Hai pe instagram!

Instagram

Insta-ce? Ce mai e și ăsta?

Instagram este o rețea socială. Aici nu există jocuri, nu primești spam și reclamele sunt abia vizibile, nici nu le deosebești de posturile normale. Dacă te-ai săturat de Facebook, hai aici să îngroși rândurile unei comunități ceva mai ”spălate”. Ha, sunt rău. O să primesc un ou din lemn de Paște? Instagram a plecat de la o necesitate de a simplifica lucrurile. Acesta afișează doar imagini și clipuri de 15 secunde. Se poate comenta, se pot pune etichete cu numele prietenilor și se pot da like-uri. Da, le poți lua și înapoi dacă te-a supărat cineva sau te-ai despărțit de fostul.

Instagram-ul e mai curat. Există și aici multe conturi cu o mulțime de prostii însă dacă nu le dai follow nu le vezi. Mesajul e mai direct și spune 1000 și ceva de cuvinte, adică imaginea plus comentariul scurt. M-am gândit că aveți nevoie de câteva indicii pentru a reuși să te faci afirmat pe Instagram. Mai jos ai pașii de la crearea unui cont până la popularizarea acestuia. Rețeta este simplă.

Contul de Instagram

Alege un nume scurt, ușor de ținut minte. Nu te complica cu pseudonime de genul ”BăiatDeșteptFrumosPlindeBani20009887”. Nu te bagă nimeni în seamă. ”mariusmarcel” e suficient. Dacă e luat pseudonimul încearcă marius_marcel sau marius.marcel. Vrei să fii găsit repede nu să urmărești lumea din umbră… cred, sper…

Imaginea de profil și descrierea sunt importante. Pune poza ta pe Instagram. Vrei ca urmăritorii tăi (followers) să știe cine ești și să poată relaționa cu tine. Dacă pui o imagine de produs lumea va crede că ești sau promovezi un brand. Nimănui nu îi place reclama, poate doar brand-ului respectiv.

Descrierea poate fi una simplă de genul ”Pasionat de fotografie | iPhone 5S”. Dacă ai un blog nu uita să îl treci și pe acela, sau pagina de Facebook.

Învață aplicația. Nu ai multe opțiuni așa că e destul de ușor. Învață să o controlezi rapid și atunci va fi și mai distractiv. Sunt câteva butoane pe care trebuie să le știi, cele de corecție culori, decupare și cele pentru postare. Mai sunt câteva opțiuni la momentul postării, cele pentru share pe alte rețele sociale și de poziționare a imaginilor pe hartă.

Alege o temă și respect-o. Dacă ai un blog e destul de simplu, bine, relativ. Dacă e un blog de nișă atunci e simplu. Mentalitatea utilizatorilor de Instagram este să urmărească o persoană care scrie sau interacționează într-un anumit domeniu. Dacă e un blog de călătorii e bine să postezi doar lucruri legate de călătorii. Dacă ești pasionat de mâncare și nu ai un blog atunci postează poze cu mâncare.

Pozele și Editarea

Încadrarea imaginii. Aici ai puțin de învățat și procesul de învățare merge mână în mână cu practica. Pozele de Instagram sunt pătrate, toate. Trebuie să prinzi în cadru ce este mai important iar subiectul stă cel mai bine în centru. E bine să te folosești de regulile de bază de fotografie. Dacă nu le știi uite aici câteva indicii.

Sunt multe aplicații de editare. Dintre cele mai populare îți recomand Pixlr Express, VSCOCam, Snapseed sau PicSay în versiunea gratuită sau varianta Pro. Sunt simplu de utilizat, ai o varietate de filtre, și chiar și opțiuni mai complexe pentru cei mai versați utilizatori. Menționează și aplicația cu care ai editat în tag-uri. Vrei să fii cât mai sincer cu fanii tăi legat de abilitățile tale de fotografiere.

Practice makes perfect. Fă cât mai multe fotografii. Sute dacă poți. Doar așa o să înveți să le distingi pe cele mai bune. Postează-le doar pe cele mai bune. Ca o regulă simplă, dacă ai făcut 10 poze una din ele trebuie să fie cea bună. Atât. Experimentează cu unghiurile, culorile, lumina și nu uita de filtre. Sunt cu sutele în aplicațiile menționate mai sus.

Dezvoltă o comunitate

Instagramul e mai personal decât Facebook sau Twitter. Nu mai vorbesc de hi5. Mai mult, aici nu merge să arunci o imagine la nimereală și să aștepți aprecierile. Folosește Facebook-ul ca să le spui prietenilor tăi că ai și Instagram. Cu siguranță o parte din aceștia te vor urmări imediat.

Urmărește alte conturi. Cel mai ușor mod de a crește numărul de urmăritori este să alegi și tu persoane cu interese comun care postează imagini similare. Mulți dintre aceștia se vor uita pe contul tău și te vor urmări și ei.

Comentează inteligent la alte conturi. Atenție la cuvântul inteligent. Așa vei scoate puțin capul din anonimitate și atragi atenția atât celui la poza căruia ai comentat, cât și a celorlalți utilizatori care comentează la acea imagine. Mai pe scurt vorbește despre ce te pricepi.

Intră în concursuri, un mod excelent de a te angaja în discuții cu comunitatea Instagram și între timp să îți promovezi și tu imaginile personale.

Folosește hashtag-uri. Sunt absolut necesare însă nu exagera. Un număr maxim ar fi de 10. 2-3 hashtag-uri ar trebui să fie despre produsul sau locația pe care o fotografiezi. 1-2 despre locație. Sunt câteva pe care le poți folosi în continuu. #instagood #photooftheday #love.

Mâna întinsă… trebuie să spună o poveste

Vrei aprecieri? Folosește-ți imaginația și scrie ceva interesant. Spune o poveste la fel cum spune și zicala. Nu zic să minți ci pune acel ”feeling awesome” în context. E o metodă excelentă ca să îți motivezi urmăritorii să fie atenți la ce postezi.

Fii atent la aprecieri. Dacă cei care te urmăresc sunt atrași de un anumit tip de fotografii postează mai multe din acelea. Peisajele, fotografiile cu mâncare și cele cu tine vor fi în topul celor care te urmăresc.

Crește interacțiunea cu fanii. Odată ce le răspunzi fanilor tăi la comentarii deja i-ai câștigat. Se vor aștepta și pe viitor să le răspunzi. Fă-ți timp pentru ei, dacă vorbesc singuri nu te mai bagă în seamă.

Calitate versus cantitate. E bine să postezi în mod constant însă nu exagera. Una sau două imagini pe zi sunt suficiente. Dacă postezi în fiecare oră câte ceva sau pui 5 imagini deodată e ca și cum ai vorbi singur prostii în Piața Constituției. Nu te mai bagă nimeni în seamă, nici măcar jandarmii.