[VIDEO] – Ce este un SSD și la ce te ajută

Pentru cei care nu știu ce este un SSD, vă explic acum! Pe scurt, este un înlocuitor mult mai rapid dar și ceva mai scump decât un HDD. O comparație foarte simplă poate fi următoarea: HDD-ul este un Trabant obosit și tăvălit iar SSD-ul o Tesla P85D. Nu vorbim de consum, ci de demaraj și viteză, două lucruri foarte importante la un computer.

SSD-ul este tot un mediu de stocare, la fel ca un HDD. Pui date pe el, instalezi sistemul de operare, Windows, OSX sau Linux, instalezi programele și jocurile. Se comportă și arată pe exterior aproape la fel ca un HDD. La interior lucrurile sunt mai diferite, hai să îți arăt.

hdd_vechi_vs_hdd_nou_cavaleria

Acesta este un HDD

Hai să fie două! Așa arată unul de acum 10 ani de 80 GB și unul cumpărat ieri, de 6 TB. Desfăcut. Nu l-am desfăcut pe cel nou, normal!

La interior există discuri din metal acoperite cu o suprafață magnetică pe care se stochează datele. Deasupra și dedesubtul lor există niște capete care citesc și scriu această informație. Informația citită sau scrisă în zona exterioară este mai rapid accesată decât cea de la interior însă dacă ea este împrăștiată pe hard-disk în mai multe locuri, toate aceste mișcări necesită timp.

De aici vine întârzierea aceea când accesezi un fișier și aștepți câteva secunde probabil ca să îl deschidă. Se numește timp de acces și se măsoară în milisecunde. La HDD-uri este de 12-15 milisecunde, chiar și mai mult dacă cauți mai multe fișiere sau deschizi de exemplu un joc.

De acolo vine și zgomotul acela mecanic, deranjant la HDD-urile mai vechi. Dacă tot vorbim de HDD-uri vechi, așa arată unul dintre primele HDD-uri, a apărut în 1956 cântărea o tonă și avea 5 MB. Ai auzit bine. Și se închiria cu 160.000 dolari pe lună. Cum crezi că a făcut IBM atât de mulți bani?

HDD-urile își pierd din performanțe și sunt mult mai sensibile la șocuri, din acest motiv se și uzează și se strică. Dacă scapi un HDD de la un metru și jumătate capetele se vor lovi de platane și vor apărea sectoare defecte, acele BAD-uri.

ssd_nou_vs_ssd_vechi

Acesta este un SSD

Bine, acestea sunt două SSD-uri. Vă explic imediat diferența dintre ele. În comparație cu HDD-ul, aici avem doar cipuri de memorie și atât. Similare cu cele de pe o memorie RAM. Diferența este că de pe SSD nu se șterg datele atunci când îl deconectezi de la curent. Atât. Nu mai există capete de citire, discuri magnetice și nici un element mecanic. Informația este așezată tot în sistem aleator în schimb atunci când cauți un fișier timpul de acces este de mai puțin de o milisecundă. 0.2 chiar în unele cazuri.

Poate crezi că nu e important, pentru un singur fișier, însă când deschizi un program acesta are poate sute de fișiere. Înțelegi unde vreau să ajung, nu?

Dacă scapi un SSD de la un metru și jumătate nu are nici o problemă. Absolut nici una. Pe ultimul l-am oferit unui prieten de la etajul 10, pentru că îmi era lene să cobor pe scări. Nu mergea liftul.

ssd_nou_vs_ssd_vechi_cavaleria

Acum, am două SSD-uri pe masă pentru a demonstra avansul tehnologic. Unul este de 180 GB model de acum patru ani, și celălalt este de 240 GB, un model mai recent. Cel din stânga este cel vechi, cu cipuri pe ambele părți ale plăcii, 24 la număr, fiecare de 8 GB. A costat aproape 10 milioane acum patru ani. În dreapta avem o placă cu patru cipuri de memorie, fiecare de 64 GB care costă 350 de lei.

La ce te ajută un SSD

Diferența de viteză este mare, iată, testele o spun cel mai bine.

ssd_vs_hdd_deschis_cavaleria

Un HDD are viteze de citire și scriere mult mai mici ca cele ale unui SSD, și cel mai important, timpul de acces este mult mai mic în cazul unui SSD. De 30 de ori mai mic, chiar și mai mult. Iar acesta contează cel mai mult. În timp ce HDD-ul caută toate fișierele asociate unui program, SSD-ul le-a găsit deja și a trimis totul către procesor. Astfel, un computer cu SSD va porni probabil în 10 secunde în timp ce unul cu HDD într-un minut sau mai mult. La fel și cu orice joc sau program instalat pe acesta.

Da, faci o economie de timp dacă la fiecare comandă pe care i-o dai computerului nu mai stai după el. Poate zici că nu e relevantă. Ok, eu îți recomand să stai cinci minute pe computerul unui prieten care are un SSD și vedem apoi dacă îți mai place al tău.