VIDEO – Ce smartphone să îi cumperi copilului pentru școală

Este un subiect sensibil, știu. În primul rând pentru că probabil cel mic își doreșe un telefon mobil și deja ți-a spus asta și în al doilea rând pentru că nu ar trebui să îi satisfaci orice dorință. Dacă are cinci ani, chiar nu are nevoie de unul. Așa spun psihologii și orice educatoare sau învățătoare. Și au dreptate, smartphone-ul este o atracție și o distracție pentru cel mic.

Dar poate vrei să știi unde se află și să vorbești cu el o dată pe zi. Sau poate vrei să te sune dacă are o problemă la grădiniță sau la școală, nu? Soluția este un ceas deștept cu cartelă SIM. Sunt special create pentru cei mici, poți suna și vorbi pe el, te poate suna și cel mic la rândul lui, și îți arată locația lui pe GPS, prin intermediul unei aplicații pe telefonul tău. Și mai important, cel mic nu îl poate opri, nici măcar din greșeală. Pentru cei mai mari însă, cei care fac deja diferența între adevăr și minciună, va trebui să discuți cu ei. Să îi explici de ce trebuie să fie responsabil și de ce ar fi bine să îl monitorizezi. Da, trebuie să știi ce fac pe internet și mai ales cu cine vorbesc pe internet. Există mulți ciudați care par foarte pașnici în mesaje, până când se oferă să le cumpere o înghețată. Exagerez puțin, doar ca să accentuez importanța monitorizării telefonului.

La capitolul software ai așa, Norton Family Premier, Phone Sherrif, Eset Parental Control și chiar și Bitdefender. Mai există multe altele, toate la fel de ușor de instalat și configurat. Cât despre telefonul mobil, având în vedere că cei mici sunt de obicei mai bine informați decât cei mari atunci când vine vorba de gadget-uri și tehnologie, poate ar trebui să îi asculți pe ei. Cu siguranță cel mic ți-a arătat deja noul Galaxy S8 sau deja îți spune aproape în fiecare zi că va apărea un iPhone 8.

Totuși, sunt sigur că un Huawei P8 Lite, P9 Lite, Samsung J3, A3, J5, Nokia3, Nokia 6 sunt sufieciente pentru ce are nevoie. Și dacă vrei să fii sigur că va rezista măcar câteva luni, ia-i și o carcasă și o baterie externă. Va avea nevoie de ele. Dacă te plângeai că bateria telefonului tău se descarcă în mai puțin de o zi, să vezi ce înseamnă un smartphone pe mâna unui tânăr de 14 ani. Cinci ore e mult.