VIDEO – Cum să postezi fotografii la calitate maximă pe Facebook

Am pățit-o și eu. Și Răzvan, și George. Am făcut o fotografie și știam că va fi cea câștigătoare. Ne așteptam să curgă sutele de like-uri și comentarii, și implicit întrebări de genul: ”Cu ce telefon ai făcut poza?”. Și am dat publish. Iar ce a ajuns pe Facebook a fost mai degrabă o poză făcută cu Nokia 3310 cel nou, și postat de pe cel vechi.

Activează upload-ul de foto și video în HD

Da, e oprit pe toate telefoanele. Este primul lucru pe care trebuie să îl faci atunci când instalezi aplicația de Facebook. Indiferent de platformă, Android sau iOS. Aplicația Facebook și toate derivațiile pe acestă temă sunt binecunoscute ca mâncătoare de baterie și de trafic pe internet. Iar pentru că internetul în India este o comoditate, doar pentru cei din clasa de mijloc și cantitatea primează în fața calității, aceste opțiuni sunt inactive din primul moment în care instalezi Facebook pe un telefon.

Android sau iPhone – E același lucru

Așadar, pe Android, mergi la Setările Aplicațiilor și bifează cele două căsuțe cu Încarcă fotografii în HD și Încarcă clipuri video în HD. Nu de alta, dar degeaba ți-ai cumpărat telefonul cu cea mai bună cameră foto din lume dacă îl folosești la specificații de anii 2000. Și dacă tot ești în acel meniu, oprește te rog și opțiunea aceea de îți rulează automat orice clip video în feed. Și neapărat prima opțiunie, cea legată de sunetul acestor clipuri. Este de-a dreptul enervant, mai ales în metrou. Pe iOS găsești aceleași opțiuni, în același loc. Și da, pentru Facebook ești egal cu ceilalți, chiar dacă ai iPhone X.

Dacă vrei să folosești la maximum rezoluția aparatului foto, mai ales dacă faci și ceva editare în prealabil, urcă fotografiile de pe un computer. Nu contează dacă e Mac sau PC. Am căutat trucrui legate de formatul imaginilor, inclusiv a clipurilor video, să văd dacă există vreo diferență între un PNG sau JPG. Fotografii știu despre ce vorbesc. Nu am găsit, așadar am ajuns la concluziaurmătoare: cu cât mai mare cu atât mai bine. A, nu aplica compresie la exportul imaginilor și nu folosi sub nici o formă filtru de SHARPEN. Acela are cele mai mari șanse să îți distrugă imaginea și să apară pixelată de parcă a ieșit din prima cameră foto digitală din lume. După ce a stat sub apă timp de 20 de ani.

Cum rămâne cu video?

Exact la fel ca la fotografii. Cu cât mai mare rezoluția, cu atât mai bine. Oricum Facebook face mișto de noi. Uploadăm și teaserele pentru clipurile noastre în 4K și le vedem apoi în splendida rezoluție de 720p. În cel mai bun caz. Are importanță și formatul, H.264 / MP4 este cel mai acceptat, la fel ca și în cazul lui YouTube. Oricum majoritatea telefoanelor și camerelor foto filmează în acest format așa că nu ai de ce să îți faci griji.