VIDEO – Noul meu laptop – Lenovo P51 [UNBOXING & REVIEW]

Fiecare dintre noi are o pasiune aparte pentru un anumit tip de produs. E ceva acolo care îți gâdilă mai mult imaginația atunci când pui mâna pe anumite jucării. George de exemplu preferă smartphone-urile, eu am o plăcere puțin mai mare atunci când pun mâna pe un laptop. Puțin mai mare pentru că trebuie să fie ceva cu adevărat spectaculos ca să îmi atragă atenția.

Cu al meu Lenovo T430, cel pe care l-am construit din bucăți cumpărate de pe internet, componente care desigur se potriveau pentru acel model,  a fost puțin altă discuție. Pe vremea când lucram în Flamingo, un vechi magazin de computere aveam în vitrină un T42 sau T43. Era cel mai scump laptop de acolo la vreo 100 de milioane dar era diferit. Pătrățos, negru și construit să reziste. Mi-am dorit unul din acela și am ajuns să am vreo 5 modele de-a lungul timpului.

M-am oprit la T430 pentru că i-am făcut cam toate upgrade-urile posibile, un procesor i7 3632HQ, 16 GB RAM, și două SSD-uri. Se mișcă excelent și acum, însă ecranul era slab. Imediat ce schimbai unghiul în care te uitai la el aproape că nu mai vedeai nimic. Asta este, panouri vechi. În plus pe montaj 4K aștepți tu după el nu el după tine. Așa că m-am decis să îl schimb cu unul de generație nouă și am găsit un mix de performanță brută dar cu același ”feeling” de T430. Mă obișnuisem prea mult cu tastatura și cu modul cum arată ca să trec la ceva cu totul diferit.

Știu, așa cum spune și Răzvan, popate nu am o satisfacție atât de mare că este totul diferit și că descopăr lucruri noi la el pe măsură ce trece timpul, însă asta mă interesează mai puțin. Aveam nevoie de o unealtă rezistentă, discretă, care să nu atragă atenția unui potențial răuvoitor atunci când este închis pe masă.

Acesta este așadar Lenovo P51, un stație grafică portabilă construită pe nevoile mele după cum urmează:

Procesor – intel Core i7 7820HQ la 2.9 GHz cu Turbo la 3.9 GHz. Diferența majoră între un U și un HQ este că cel din urmă stă în Turbo cât e nevoie. Cel cu U în coadă doar câteva secunde și doar pe jumătate din nuclee.

Display – 15.6 inci, IPS, 4K UHD cu un gamut de 99% sRGB, adică cu o reproducere foarte bună a culorilor, din aproape orice unghi. În plus are integrat și un calibrator de culoare de la Pantone, un senzor care îți aduce aminte săptămânal să îl folosești.

Memorie RAM – 16 GB DDR4 și aici vine partea frumoasă. Laptopul suportă până la 64 GB și are patru slot-uri de RAM în care încap și module cu radiatoare de răcire.

Stocare – Vine cu un SSD Samsung P981 pe NVME de 512 GB, extrem de rapid, dar mai are încă un slot M.2 și un SATA pe care le voi umple în curând cu câte 1TB pe fiecare. Tot SSD desigur.

Grafică – Intel 630, foarte bună pentru activitățile de zi cu zi și încă un Nvidia Quadro M2200 cu 4 GB VRAM. Perfect compatibilă cu suita de editare de la Adobe. Sper, acum testez.

Greutate/Dimensiuni – 2.5 Kilograme și vreo 25 mm grosime. Este destul de greu și de gros, însă este și extrem de rece și silențios, chiar și în timpul editării video. Revin cu impresii și în această direcție.