Nu mă judecați, prea aspru! Am un pitic pentru monitoare, și se pare că piticul meu crește în dimensiuni de fiecare dată când văd ceva nou. Cum ar fi această imensitate gândită pentru.. nu știu exact, cei care fac tranzacții la bursă, ori pentru maniacii ca mine care au nevoie de o suprafață cât mai mare de lucru!

În plus, am o mică problemă cu laptop-ul, am realizat că nu pot monta 4K, în format H.264 și să îmi meargă perfect fluid decât dacă o fac cu un monitor/televizor legat pe HDMI. Am două plăci grafice, cea integrată și una dedicată și ceva nu ”se pupă”. Mai încerc.

Abonează-te la Cavaleria.ro pe Youtube

Mi-am făcut de cap în camera de hotel când mi-am dat seama că avem un televizor 4K cu un HDMI activ. De multe ori nu prea poți să legi laptop-ul la TV în orice hotel, e blocat în sistemul propriu și pur și simplu nu te lasă.

Revenind la monitoare, gigantus monitorus din imagine are nu mai puțin de 49 de inci. Pardon, 49 de inci x 2 pentru că sunt două monitoare așezate unul peste celălalt. Fiecare dintre cele două monitoare, pe nume de cod 49WL95C are o rezoluție de 5120×1440 pixeli. Enorm, dar justificat pentru un display cu un raport de 32:9. Cumulat, cele două monitoare au nu mai puțin de 5120×2880 pixeli, aproape 15 milioane de pixeli. Nu este extrem de mult, e aproape de două ori 4K și jumătate din 8K, dar totuși, poți face aproape orice pe ele.

Mă gândesc însă la ce fel de suport de gât voi avea nevoie după două zile după ce stau cu ochii în ele. Ideea este simplă, construim un monitor care să dețină o rezoluție și o suprafață echivalentă cu patru monitoare QHD adică 2560×1440 pixeli. Și au reușit, dacă iei două astfel de monitoare. Mă gîndesc deja că al meu QHD de acasă ar necesita un upgrade și apoi îmi aduc aminte că la studio am un 4K de 32 de inci și că mi-am propus să nu mai lucrez de acasă. Atât cât se poate.

Așadar, acest monitor este gândit pentru productivitate, și îmi place că au inclus pe el senzorul de luminozitate care reduce automat această valoare în funcție de lumina din cameră. De multe ori mă trezesc că lucrez cu display-ul la maximum când se face seară și nu știu de ce mă dor ochii după aceea.

Pentru că are o rezoluție atipică are nevoie și de o conectivitate diferită, mai exact USB-C. Două porturi chiar pentru a putea conecta cele două monitoare între ele mai ușor și mai elegant. În plus, cu Dual Controller poți configura semnalul pe două monitoare simultan de la un computer sau chiar de la două în acelați timp. Da, poți avea imagine de la două laptop-uri în același timp pe ecranul monitorului.

Vrei să știi un preț? Din păcate nu am, însă pregătește cel puțin 1000 de euro pentru el, preconizez că pe acolo se învârte cheltuiala.

Dacă te interesează totuși un alt segment, și anume cel al gaming-ului, avem și pentru tine un model din seria UltraGear 38L950G, un monitor de 38 de inci cu 144Hz cu Nvidia G-Sync. Curbat! Și cu lumină ambientală, similar cu Philips AmbiGlow doar că puțin mai deștept. Monitorul are o rezoluție de 3840×1600 pixeli, asta din cauza formatului. Atenție, vei avea nevoie de o placă grafică destul de serioasă ca să îl folosești în jocuri la rezoluția optimă.

Din punct de vedere contrast și luminozitate se prezintă mult mai bine decât mă așteptam, are un gamut de 98% DCI-P3, destul de rar întâlnit pe un monitor de gaming, care îl face bun și pentru productivitate cât și pentru alte activități profesionale.

Mă fascinează sistemul de iluminare de pe spate, sunt curios însă la ce alte scenarii mai poate fi folosit. Văd că merge chiar și la video cât și la gaming, și se adaptează destul de bine la culorile afișate pe ecran. Să își fi găsit Philips un concurent serios pe acest segment? Eu cred că da! Vedem mai multe când vor ajunge și aceste modele la noi la test!

Ah, trebuia să îți spun că există și monitoare profesionale din seria UltraFine cu o redare și mai bună a culorilor și o precizie și mai ridicată a display-ului. Nu mă ating însă de acest segment pentru că ce avem noi pe masă la studio își face treaba destul de bine… Dar totuși, cum ar fi…

Cam atât despre fetișul meu cu monitoare, acestea sunt cele mai noi modele lansate de LG la CES 2019. Urmăriți-ne în continuare cu noutățile de la CES 2019 pe Facebook și pe Instagram iar dacă ți-a plăcut acest clip dă-i un like, un share pentru prietenii tăi și turtește clopoțelul de notificări ca să te ținem la curent cu cele mai noi video-uri.

You Might Also Like

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.