Spune-mi ce fotograf ești ca să îți spun de ce aparat ai nevoie

Fotografia este o pasiune. Pentru unii este motivul pentru care mai ies din casă după serviciu, iar pentru alții este chiar modul în care își câștigă traiul. Cei din urmă știu de ce au nevoie, mai ales că sunt profesioniști într-o anumită ramură a acestui domeniu. Da, există mai multe tipuri de fotografie, și în funcție de acestea ai nevoie de un aparat foto diferit pentru fiecare în parte. Dacă ești începător și nu știi ce să alegi, mai jos vei găsi o listă cu aparate foto care să se pretează mai bine pentru un anumit segment.

Fotografie_Strada

Fotograful de stradă

Acesta face parte dintr-o „faună” întâlnită din ce în ce mai des pe stradă, unde altundeva? Este cel care are de obicei o geantă mică și un aparat foto de dimensiuni reduse. Pentru fotografia de stradă ai nevoie de un aparat ușor. Cu cât mai mic cu atât mai bine. Nu există cerințe stricte, te vei folosi doar de lumina ambientală și ai libertate maximă. Contează foarte mult cadrul. Trebuie să fie ușor pentru că în primul rând îl vei ține în mână toată ziua, și nu vrei să obosești prea repede. În al doilea rând, nu vrei să îți sperii subiectul fotografiei cu un DSLR și un obiectiv mare. Ai nevoie, așadar, de un aparat de tip mirrorless și o lentilă fixă. 35 mm este perfect. Vrei să intre cât mai multă lumină în obiectiv și să te poți strecura discret printre trecători.

Fotografie_Eveniment

Fotograful de eveniment

Cei mai mulți de altfel, și pe bună dreptate. Evenimente au loc zilnic, mai ales într-un oraș mare ca București, și evident toți au nevoie de poze. Majoritatea lucrează cu fotografi profesioniști pentru a se asigura că primesc foarte repede pozele. Pentru acest tip de fotografie ai nevoie de un DSLR, de preferat un Full-Frame. Acesta te va ajuta mai mult, atât pentru cantitatea mare de lumină față de un senzor APS-C, cât și pentru multitudinea de controale manuale de pe body. Sigur, se poate folosi și un aparat mirrorless fără nici un fel de probleme. Este necesar să înveți bine aparatul și să folosești prese-turile de pe acesta pentru a prinde cadrul perfect. Mă refer aici la cel care vorbește pe scenă, care este în continuă mișcare și gesticulează mai tot timpul. Ai nevoie de un obiectiv fix, 50 mm sau mai larg, și de un monopied. Îl vei căra mult mai ușor decât un trepied, și ocupă și mai puțin spațiu. Te va ajuta și un obiectiv de zoom, în cazul în care nu te poți apropia prea mult de scenă și vrei să prinzi niște cadre cu adevărat interesante.

Fotografie_Produs

Fotograful de produs

Fotografia de produs are loc mai mult la interior. Cu mici excepții, desigur, când ai de fotografiat mașini. Pentru asta ai nevoie de foarte multă lumină artificială. Geanta cu lumini a unui fotograf de produs este de cel puțin trei ori mai mare decât cea pentru aparat. Cât despre aparatul foto, se aplică aceleași reguli ca la fotografia de eveniment. Aproape. Un senzor ce captează multă lumină, și eventual un aparat cu o rezoluție mare. Pentru fotografia de produs, sau cea de studio se folosesc aparate cu o rezoluție mare, 30 de megapixeli, de exemplu, sau cu un senzor atipic, tocmai pentru a captura cât mai multe detalii ale subiectului. Cât despre alte accesorii, ai nevoie de softbox-uri, sau kit-uri de lumini, masă foto simplă sau motorizată ori un cub pentru fotografie de produs, toate în funcție de necesități.

Fotografie_Peisaj

Fotograful de peisaj

Fotografia de peisaj este ceva mai complexă. Ai nevoie în primul rând de un rucsac care echilibrează bine greutatea. Să fie bine compartimentat și rezistent la ploaie. Rezistența la apă se poate obține cu ajutorul unei huse speciale. Trepiedul trebuie să fie foarte flexibil, mai exact să poată fi coborât până la pământ, și obligatoriu foarte ușor. Legat de aparatul foto, puteți folosi aproape orice aparat cu lentile interschimbabile. Mulți preferă aparatele mai ușoare și mai mici pentru că nimănui nu îi convine să care pe munte prea multe echipamente. Acesta poate fi atât un mirrorless cât și un aparat DSLR. Obiectivele primează și în acest caz. E nevoie de un obiectiv wide dar și de unul cu zoom. Nu se știe niciodată când observi un detaliu care merită încadrat mai strâns.

Fotograful

Acest fotograf poate lucra cu orice tip de aparat, fie el și un telefon mobil. Nu are nevoie de echipamente profesionale dar poate le preferă pe acestea. E subiectiv. De cele mai multe ori folosește ce are la îndemână pentru a realiza o fotografie foarte apreciată pe rețelele de socializare. Desigur, este conectat în permanență la internet și activ pe social media. Nu stă prea mult la discuții despre echipamente foto și în timp ce grupul de fotografi discută ultimele lansări de obiective Canon el va realiza zece fotografii. Este cu un pas înaintea grupului și chiar dacă pare că trăiește în lumea lui este cel mai conectat la realitate și știe că cel mai important lucru este să faci fotografii. Cu ce îi vine la mână în momentul respectiv.

Acesta este fotograful adevărat, cel pe care vă recomandăm să îl urmăriți și să îl admirați.