Smartwatch-ul, dai un ban dar stai în față, la teatru

Recent, mi-am făcut curaj și am zis să mă cultiv și eu în adevăratul sens al cuvântului. Nu, nu la film, ci la teatru. Și ca un ahtiat după tehnologie ce sunt, fața mea era complet luminată, dar nu de ce vedeam pe scenă ci de telefonul meu pe care îl butonam în neștire. Era super important pentru mine să aflu mai multe despre piesa aia ca să o înțeleg mai bine și făceam asta în timp ce se derula totul în fața ochilor mei.

Simțeam din când în când privirea dojenitoare a iubitei mele, urmată de întrebările ”Ce faci? S-a întâmplat ceva?” Nu se întâmplase nimic, însă la fel ca deșteptul ăla de pe barcă care în timp ce scria pe pagina lui de facebook ”Mă distrez la nebunie, sunt în mijlocul Oceanului Atlantic” nu a văzut o raritate de balenă la cinci metri de el, așa și eu nu vizionam piesa de teatru ci mă „documentam”. Fie vorba între noi, legat de poza de mai jos, mi se pare cam falsă toată treaba. Poate nu o vezi, dar sigur o auzi când iese din apă sau o simți prin masa de apă care o dislocă și îți lovește barca. Ori poate omul îi făcuse deja o poză și se pregătea să o pună pe Instagram.

Înapoi la gândurile mele. Jucăria de la mâna mea, o brățară inteligentă, a fost cea care mi-a dat toate notificările pe tavă. Asta ca să nu mai fiu nevoit să scot telefonul din buzunar să le văd. Prea mulți ochi fixați pe mine. Și chiar era mai comod să țin telefonul în buzunar și să mă uit la mână… mai tot timpul. La un moment dat am avut impresia că se simțeau jenați actorii privindu-mă. Probabil deja se gândeau că mă deranjează, că am vreo întâlnire importantă cu o bere și ei îmi pierdeau timpul prețios recitând replicile unui celebru scriitor, prestație pentru care s-au pregătit săptămâni întregi.

M-am simțit prost… din nou.

Am zis că data viitoare nu se mai întâmplă. Aveam ce e drept o întâlnire după piesa de teatru. Mă rugase un prieten să îl ajut cu o serie de sfaturi, importante pentru el. Mi-a făcut plăcere să îmi revăd amicul. Lui nu. Iar mă uitam în continuu la smartwatch, la fiecare notificare. La un moment dat m-a întrebat dacă nu vreau să verific telefonul până vine mâncarea, și continuăm după aia. M-am conformat, și am dezactivat între timp și notificările de pe rețelele sociale și am lăsat mesageria de facebook, whatsapp precum și mesajele și apelurile active. Gata, nu mă mai deranjează nimeni acum. Mda… sigur!

Unul din grupurile de Facebook s-a activat la cinci minute și am fost din nou bombardat de mesaje. Mai mult, mă suna insistent un coleg de la birou și îmi trimitea mesaje. Știam ce vrea dar am decis că persoana din fața mea era mai importantă. Fără să vrea se uita insistent la smartwatch-ul luminat care nu se oprea din vibrat.

Am ajuns acasă nervos. Într-o singură seară m-am făcut de rușine de două ori…din cauza tehnologiei. Bine, din vina mea că sunt ahtiat după ea.

Așadar, ai nevoie de un smartwatch?

Probabil că nu. Dar e cool, e hip și e trendy! E mișto să nu mai fie nevoie să scoți telefonul din buzunar ca să vezi notificările. Ba chiar să îți numeri minutele de somn ca să îți dai seama cât de puțin dormi. E bine să știi că ai parcurs trei kilometri astăzi, la fel ca și acum două luni când l-ai pus prima dată la mână.

Singura utilitate interesantă pe care am găsit-o la ceasul inteligent este monitorizarea activității sportive. Mai exact alergatul. E parcă mai ușor să ai doar ceasul nu și telefonul legate de mână. Dar mie nu îmi place să alerg, nici măcar pe bandă la sală…

Concluzionez cu o observație pertinentă care implică și o doză de subiectivism. Smartwatch-ul e interesant, e un gadget de care nu ai neapărată nevoie, însă momentan e cool. Prefer un smartband inteligent, fără notificări, doar pentru monitorizarea activității fizice. E mai ușoară, ține bateria mult mai mult, și nu îți distrage atenția de la momentele cu adevărat importante. Telefonul poate să stea în buzunar, pe silent.