Best of MWC15 – Acestea sunt dispozitivele care contează

Gata, Mobile World Congres 2015 a luat astăzi sfârșit. Nu e nici o supărare, mai vine unul la anul, și asta pentru că toți producătorii vor încerca să ne convingă să ne schimbăm telefonul în fiecare an. Dar MWC nu este doar despre telefoane ci despre mobilitate, iar acest segment include multe alte dispozitive interesante și modul de conectare între ele. Nu vom trece în revistă toate update-urile la produsele de anul trecut ci doar ce ne-a atras atenția cu adevărat.

HTC_ViveHTC Vive – Cască pentru realitatea virtuală

HTC Vive a fost produsul care m-a impresionat cel mai mult. La prima vedere am crezut că este o bucată de plastic cu două lentile în care pui telefonul la fel ca Samsung Gear VR. Nu, e chiar concurentul pentru Oculus VR, adică are două ecrane cu 1200×1080 pixeli fiecare ce funcționează la 90Hz ca să nu îți obosească ochii. Senzația este WOW. E spectaculos și funcționează de 10 ori mai bine decât mă așteptam. Controalele sunt la locul lor și răspund repede la comenzi. Toți senzorii care sunt la vedere acum pe cască includ și giroscop, senzori cu laser și camere video, cel mai probabil să îți spună când ai ajuns pe balcon de la atâta plimbat prin casă.

Mai e nevoie să știi că HTC a realizat această cască în parteneriat cu Valve, unul dintre jocurile demonstrate pe cască fiind Portal 3, bine, câteva secvențe. De ce e atât de mare agitație cu acest HTC Vive? Ei bine Oculus este încă un produs nefinalizat. Nu are o aplicabilitate și nu se știe când și cum va fi disponibil pentru public. HTC Vive are deja o serie de controllere specializate și promite dispozitive pentru dezvoltatori în luna aprilie, și o lansare oficială la finalul acestui an. Abia aștept.

Galaxy S6 Edge1Samsung Galaxy S6 Edge

Sigur, nu putea să lipsească nici Galaxy S6 Edge din această listă, și tocmai pentru că este foarte reușit. Nu credeam că o să mă atragă atât de mult un telefon cu ecran curbat. Note Edge mi s-a părut doar interesant, m-a deranjat că era curba doar pe o parte. S6 Edge e și mai mic, mai ușor, mai rapid și arată al naibii de bine. Unde mai pui că suportă și încărcare wireless pe mai multe standarde pentru a fi compatibil cu mai multe încărcătoare și în doar 10 minute de încărcare îți poate oferi baterie pentru maxim 4 ore de utilizare.

S6 Edge vine cu Samsung Pay, un serviciu de plată nou introdus de producător care ar putea fi exact ce aștepta toată lumea. De ce? Păi e simplu. Poți plăti cu telefonul și la POS-urile mai vechi care suportă carduri cu bandă magnetică. Cipul magnetic se află la interior și se pot înregistra mai multe carduri. La magazin doar selectezi cardul de pe care vrei să faci plata și gata. Despre asta vorbim însă mai în detaliu într-un articol viitor.

LG-Watch_UrbaneLG Watch Urbane și controlul pentru Audi

Ceasul inteligent de la LG își face treaba la fel de bine ca orice alt dispozitiv Android Wear. În fond e aceeași platformă. Secțiunea de customizare a fețelor și similitudinea cu un ceas obișnuit îl fac un produs și mai dorit. Interesant este că la stand aveau un demo realizat împreună cu Audi. Modelul R8 putea transmite informații despre nivelul de combustibil din rezervor către ceasul LG. Și nu doar atât. Prin NFC putem deschide mașina doar cu ajutorul ceasului, sau putem trimite din casă comanda de pornire a climatizării sau încălzirii habitaclului. Toate astea fără să mai scoți telefonul din buzunar.

Știu, toate aceste funcții sunt puțin SF și nu vedem o aplicabilitate foarte mare pentru ele, în afară de pornirea căldurii sau a aerului condiționat de la distanță. Dar dacă ceasul poate comunica cu mașina și să îi transmită acesteia că ai pulsul cam scăzut și te ia somnul, iar mașina te poate avertiza vizual și sonor și poate încetini preventiv? Cum sună asta?

Huawei_CarFiHuawei CarFi – Internet rapid în mașină

Cred că internetul în mașină devine un rău necesar. Mulți dintre noi ne petrecem deja foarte mult timp la volan, probabil între 2-3 ore pe zi. În weekend, mulți sunt absolut dependenți de mașină iar plecările la munte sau la mare sunt cele mai frumoase. Cea mai simplă soluție oferită de Huawei este un încărcător USB pentru mașină, care încorporează și un modem 4G LTE. E atât de simplu. Bagi o cartelă SIM cu  internet în el și îl uiți în priza mașinii. Hotspot-ul e pornit tot timpul cât ești în mașină, nu rămâne fără baterie și îți poți încărca și telefonul de la el. Mi-al fi dorit însă să poată livra doi amperi și nu doar unul, așa se încarcă și telefoanele mai repede.

Microsoft_Lumia_640XLMicrosoft Lumia 640 și 640 XL

Cum ziceam acum câteva zile, Nokia mai produce doar telefoane slabe, low-end. Tot ce funcționează cu Windows Phone este acum sub brandul Microsoft. Cele două apariții de la MWC15 sunt ieftine și bune, asta trebuie să țineți minte. Sunt telefoane cu Windows Phone 8.1 și vor primi și update la Windows 10, meniul se mișcă impecabil și se găsesc în variante 3G sau 4G în funcție de nevoile fiecăruia, sau de piața pe care se comercializează. Au o baterie de 2500 mAh și respectiv 3000 mAh, detașabilă, 1 GB memorie RAM, 8 GB intern și slot microSD. Funcționează cu un Snapdragon 400, un procesor mainstream destul de potent. Ghici ce, cel mai scump model va fi undeva la 235 Euro plus taxe, în funcție de unde se comercializează.

Nokia_215Nokia 215 – Piticul autonom

Piticul autonom costă 29 de Euro și are o autonomie de 29 de zile. Nu rulează Android, nu face poze prea bune și nu încap sute de mii de melodii pe el. La banii ăștia însă aș lua unul să îl uit în mașină și unul în rucsac. Așa pentru orice eventualitate. Nu pentru că smartphone-ul pe care îl am la mine decedează și reînvie în fiecare seară pe noptieră. Are și internet, atât cât e nevoie ca să îți verifici un mail, Facebook, Twitter ori Facebook Messenger. Cu toate aceste aplicații vine preinstalat.

Orange_KlifOrange KLIF

Nu este neobișnuit să vedem produsele operatorilor la astfel de târguri. Trebuie totuși să aibă ceva deosebit pentru a ne atrage atenția. Orange KLIF este primul telefon cu sistem de operare FirefoxOS care va fi vândut de către un operator. Momentan nu la noi în țară ci în Asia și Africa de Sud. Sigur, nu are magazinul de aplicații Android însă nici nu are nevoie. E un telefon 3G pentru cei neinițiați în arta internetului care va putea fi cumpărat la echivalentul a 40 de dolari cu un plan de internet pe 6 luni. Ah, și bateria are o autonomie de 800 de ore în stand-by. Puțin peste o lună.

Orange_NuraOrange Nura

Acesta este un telefon pe care probabil îl veți vedea și la noi în câteva luni. Are un ecran de 5.5 inci cu rezoluție HD, conectivitate 4G, NFC, WiFi și GPS, și un procesor cu 4 nuclee Snapdragon 400. Mai are slot de card microSD, o cameră de 8 Megapixeli, una frontală de 5, și un acumulator de 3100 mAh. E bine construit, stă bine în mână chiar și pentru dimensiunile sale și rulează o versiune foarte curată de Android KitKat. Vine însă cu toate aplicațiile operatorului, multe dintre ele fiind servicii de care probabil nu ai nevoie. Am aflat însă că se lucrează la acest aspect și pe viitor ți se va permite să downloadezi ce aplicații vrei tu fără să mai vină toate preinstalate pe telefon. Apropo de Orange Nura, va avea un preț de 199 Euro la liber, și probabil cu un abonament de 10-15 euro va fi gratuit.

ASUS-Zenfone2Asus Zenfone 2

Zenfone 2 este primul smarpthone anunțat cu o memorie de 4 GB. Mai exact el vine în două configurații, una cu procesor de 1.8 GHz și 2 GB RAM și cealaltă cu procesor de 2.3 GHz și 4 GB RAM. Procesorul este un Atom pe 64 biți deci suportă aplicații și jocuri pe 64 de biți, deși nu știu dacă sunt atât de multe în Google Play. Are și o husă interesantă cu multe funcții ce pot fi accesate fără să o mai deschizi, similar altui producător de pe piață, dar foarte utilă.

 

Asus_T300ChiASUS T300 Chi

Acesta este numele unei serii de tablete cu Windows și cu procesoare Intel Core M pentru varianta de 12.5 inci și Atom pentru modelele de 10 și 9 inci. Pentru varianta de vârf avem rezoluție QHD iar celelalte au un ecran FullHD. Elementul care le deosebește de celelalte tablete cu Windows este că vin cu o tastatură fizică de dimensiuni practice care se conectează prin Bluetooth și se atașează magnetic la tabletă. Astfel devine un ultrabook în toată regula.

 

Alcatel_One_Touch_IdolAlcatel One Touch Idol

Alcatel nu și-a pus în minte să revoluționeze piața. A pierdut startul de mult în domeniul smartphone-urilor. Totuși, One Touch Idol este probabil cel mai interesant model de până acum. Și acesta vine în două variante de ecran și două configurații diferite, însă interesant la el este că poți răspunde în orice fel. Are două difuzoare și chiar și două microfoane, așadar dacă îi încurci poziția nu e nici o problemă. Mai mult, are și un preț de invidiat. 200 de Euro pentru modelul mai mic și 250 Euro pentru cel de 5.5 inci cu o configurație de invidiat. Din nou, vorbim de prețuri la liber, fără contract.