Best of CES 2017

Acum mai bine de 15 ani, prin 1999, îmi doream atât de mult un telefon mobil încât mi-am făcut abonament pentru el. Și am promis că voi plăti în fiecare lună, timp de doi ani, factura pentru acel Siemens A99. Telefonul nu știa să facă nimic, ah, ba da, avea tonuri polifonice. Parcă.

Ideea e că nu am plătit la timp în fiecare lună, aveam 17 ani și mă încânta doar ideea de a avea telefon mobil. Mai mult dispozitivul în sine și cele două jocuri de pe el. La fel ca mine sunteți și voi, știu. Vă doriți un gadget atunci când apare tocmai pentru că este nou, și poate puțin mai deștept și mai arătos. Dar în principiu pentru că este nou, și cineva acolo pe o scenă frumos luminată spune că e mai bun decât cel vechi. Cel luat în primăvară, de exemplu. Nu este chiar așa.

Pe scurt, multe dintre produsele și mai ales tehnologiile anunțate la CES, Las Vegas, în ultimele zile, nu sunt disponibile la vânzare anul acesta. Sau vor fi abia la jumătatea anului pe rafturile magazinelor. Sau nu vor exista deloc. Pentru că asta reprezintă CES, un târg unde sunt prezentate cele mai noi gadget-uri, tehnologii, mașini și alte nebunii, ca să ai la ce te gândi tot anul. Să fii insiprat de ce ai văzut și să creezi și tu. Anul acesta le-am văzut prin ecranul laptop-ului sau al telefonului, și e suficient. Și vă spun și vouă ce m-a impresionat cu adevărat și cred că va face o diferență în viitor. Le-am grupat pe două categorii, să fie lucrurile mai simple: ce poți cumpăra și ce nu.

Există și pot fi cumpărate

20_thinkpad_x1_carbon_bird-eye_shot_v04

Lenovo X1 Carbon – Este deja un clasic, cel puțin din punct de vedere al design-ului. Modelul de anul acesta reușește să introducă un display de 14 inch într-o carcasă extrem de subțire, extrem de ușoară de un kilogram dar și rezistentă. Am un ThinkPad, un model mai vechi, și vă spun e construit ca un tanc. Nu mi-a fost frică să scriu un email la zero grade pe el. Performanța este acolo unde trebuie pentru un laptop atât de subțire iar bateria se încarcă într-o oră și rezistă vreo zece. La aceste dimensiuni și greutate mă aștept să ajungă laptop-urile în viitor.

lenovo_legion_y520_gaming_laptop

Lenovo Legion Y520 – Sigur, există multe laptop-uri de gaming pe piață. Monștrii mai puternici decât sistemul pe care facem noi montaj. Legion Y520 este suficient de subțire, ușor, și chiar extrem de rapid. În plus, prețul este o caracteristică importantă atunci când alegi un sistem de gaming. Indiferent dacă e laptop sau PC. Legion Y520 pleacă de la 899 Euro și permite destul de multe upgrade-uri pe viitor, suficient pentru 2-3 ani de gaming fără probleme. Da, este un produs de viitor pentru că este accesibil. Personal, nu aș putea recomanda cuiva să dea 5000 de euro pe un laptop.

motiv-fitness-tracking-ring-3

Inelul lui Green Lantern – Bine, se cheamă Motiv și este un inel cu aceleași funcții ca un smartband. Dar e doar un inel. Bateria ține minim trei zile, și citește și pulsul, și e rezistent la apă, și vine în șapte dimensiuni diferite. Ah, și vine și pe rose gold. Și mai important, costă cât un smartband, vreo 200 de dolari. Da, așa văd eu senzorii și dispozitivele de monitorizare a activității, pașilor și efortului, mici și deștepte. Nu mai am nevoie de smartwatch inteligent cu display și cu toate jucăriile. Mă mulțumesc cu un inel.

lenovo-smart-assistant-white-ta-1

Lenovo Smart Assistant – E un fel de Alexa ceva mai ieftină pentru că nu e îmbrăcată în rochie de gală. Este practic un Amazon Echo de la Lenovo și face o treabă extraordinară la capitolul comandă vocală. Arată ca o boxă portabilă doar că îi place mai mult în casa ta, unde învață să îți comunice automat, sau la cerere, care este vremea, știrile zilei și alte informații. Traficul, de exemplu, înainte să pleci de acasă.

Construite să îți ia ochii

55671_08_acers-predator-21-laptop-costs-8999

Acer Predator 21X – Nu este un laptop. Prin definiție un laptop ar trebui să poată sta în ”lap”-ul tău. Adică pe picioarele tale. Din denumire îți dai seama că vorbim de un ecran de 21 de inch, chiar curbat, cu 120 Hz. În rest, un procesor Intel i7 de generația a 7-a, GeForce GTX 1080 cu 16 GB memorie și 64 GB RAM. Ah, încă un lucru, cântărește vreo nouă kilograme și ai nevoie de un troller ca să îl miști, și finanțe serioase ca să îl deții. 9000 de Euro sunt suficienți. Deocamdată. Este definiția pură a unui produs halo. Adică un produs menit să atragă atenția asupra companiei și nu pentru a face profit de pe urma acestuia. Probabil vor vinde o mie de bucăți în decursul unui an.

project-ariana-room-view-2-custom

Razer Project Ariana – E un fel de proiector, combinat cu o tehnologie de scanare 3D a camerei în care se află sistemul și care oferă o experiență imersivă de gaming. Nu știu cum aș putea să explic mai bine, mai degrabă vezi clipul de mai jos ca să îți dai seama despre ce vorbesc. Partea bună, chiar dacă este un concept, este că Software Development Kit-ul va fi disponibil oricui dorește să creeze conținut augmentat pentru jocuri. Și da, funcționează doar pe PC.

razer-project-valerie2

Razer Project Valerie – Tot la laptop-uri ajungem. De data aceasta unul cu trei ecrane de 17 inch. De ce? Pentru că se poate, și pentru că probabil nu s-a gândit nimeni suficient de mult ca să și construiască unul. În afară de Razer anul acesta. Nomal, va fi dotat cu cele mai performante componente pentru a putea susține trei monitoare 4K adică nu mai puțin de 11520×2160 pixeli. Oh God… am probleme cu strânsul banilor tocmai din cauza acestor tipuri de produse.