Știrile Săptămânii: România şi tortura CIA. Violatorii castrați chimic.

Scandalul închisorilor CIA dă din nou târcoale României. Senatul Statelor Unite a prezentat un raport din care rezultă că Agenţia Centrală de Informaţii a folosit deseori tortura pentru a obţine informaţii de la terorişti. Nimic nou, veţi spune, doar că de această dată, folosirea metodelor brutale a fost confirmată. Şeful CIA a recunoscut că agenţii au folosit tehnici “neautorizate şi dezgustătoare”. Nu le-a spus pe nume, dar raportul senatului american descrie: simularea înecului, privarea de somn, bătăile sau rehidratarea rectală. Ca să ajungem în România, reporterii de investigaţii de la Washington Post pretind că unul dintre cei mai periculoşi terorişti din lume a fost anchetat într-o închisoare secretă din Bucureşti: un lider al-Qaida, despre care Agenţia Centrală de Informaţii credea că era al treilea în ierarhie, după liderul reţelei, Osama Bin Laden şi adjunctul lui. Firesc, autorităţile noastre nu au comentat.

Poliţist, traficant

Scenariul clasic al traficantului de droguri, care primeşte stupefiantele prin poştă şi apoi le împarte, s-a desfăşurat zilele trecut cu un poliţist în rol de dealer. Şi nu era sub acoperire. Era al doilea lui serviciu, spun colegii săi, care l-au ridicat chiar când primea coletul. Agentul lucra la un post de poliţie şi era, cum spun femeile din comună “băiat cu respect, dădea Săru-mâna…” Doar că mai dădea şi droguri sintetice în tot judeţul Brăila. Din păcate pentru el, cariera de om al legii se va termina repede la închisoare. Abia terminase anul trecut Şcoala de Poliţie de la Câmpina.

Castrare chimică pentru violatori

Senatul a adoptat la începutul săptămânii iniţiativa legislativă care permite castrarea chimică a pedofililor şi a violatorilor. Proiectul, care trebuie votat şi de Camera Deputaţilor ca să devină lege, prevede castrarea chimică în ultimele trei luni de închisoare a celor condamnaţi pentru viol. Măsura este folosită deja în unele state din SUA, Polonia, Estonia, Moldova, Rusia şi Coreea de Sud. Statisticile Poliţiei Române vorbeau în 2011 despre un viol la fiecare cinci ore. În majoritatea cazurilor, violatorii erau sub influenţa alcoolului, a drogurilor sau aveau complexe sexuale.

O fotografie de 6 milioane şi jumătate de dolari

Atât costă cea mai scumpă fotografie din lume, cu care fotograful australian de peisaje Peter Lik a stabilit un record mondial. Ce o face atât de specială? La prima vedere seamănă cu o radiografie, dar este o imagine alb-negru, numită “Fantoma”, care arată o rază de lumină ce pătrunde prin plafonul unei formaţiuni carstice într-un canion din Arizona. Un colecţionar particular a ţinut atât de mult să o aibă, încât a plătit fără să stea pe gânduri suma care reprezintă aproape jumătate din bugetul celebrei pelicule Slumdog Millionaire.

peterlikphantom1