Știrile Săptămânii: Explozie în Alpii elvețieni. Experimente ilegale pe pacienți.

Bomba din Alpii elvețieni

A fost ziua cea mai rea pentru aproape 200.000 de români cu credite în franci elveţieni. Cursul a explodat joi când moneda a ajuns la şase lei. La o rată medie de 500 de franci, asta a însemnat cel puţin 350 de lei în plus de pe o zi pe alta. Avalanşa a fost declanşată de Banca Naţională a Elveţiei care a renunţat la cursul fix de schimb dintre euro şi francul elveţian. Vineri, o zi mai târziu, BNR anunţa un maxim istoric al francului elveţian, cotat la patru lei şi patruzeci şi doi de bani. Economiştii spun că se aşteaptă ca moneda să depăşească şi valoarea euro şi să ajungă pe la patru lei şi cincizeci de bani. Totul depinde acum de evoluţia monedei europene pe pieţele internaţionale.

Singura speranţă este că euro va creşte în faţa francului elveţian şi asta va scădea cotaţia şi în raport cu leul. Bomba din Alpi a produs cutremur nu doar la noi ci în toată Europa. În primul rând în Elveţia, unde localnicii au terminat rapid stocul de euro de la casele de schimb valutar, ca să îşi sporească economiile. Este de văzut ce efect va avea asupra economiei elveţiene. Deja directorul unei companii care fabrică ceasuri de lux, cu preţuri cuprinse între 12.500 şi 100.000 de franci elveţieni, a trimis o scrisoare deschisă băncii centrale de la Zurich şi a avertizat că producătorii şi exportatorii nu vor putea face față concurenţei şi ar putea fi nevoiţi să îşi mute afacerile în Uniunea Europeană.

Experimente ilegale pe pacienți?

Dacă vă e frică de spitale, mai bine nu citiţi. Sau… La Iaşi se naşte un scandal neclar cu iz de film horror. Un medic neurochirurg a fost concediat şi acuzat de directorii spitalului că ar fi făcut experimente neautorizate pe pacienţi. Mai mult, procurorii au început o anchetă după ce au aflat că patru dintre bolnavii folosiţi în studiu au murit. Doctorul făcea puncţii în coloana vertebrală şi ar fi supus un pacient la 30 de proceduri chinuitoare, spun colegii lui.

Rudele a doi dintre bolnavi au rămas înmărmuriţi când au fost chemaţi la audieri de anchetatori şi întrebaţi dacă fuseseră anunţaţi că apropiaţii lor erau folosiţi pe post de cobai într-un studiu care cerceta modificările provocate de traumatismele vertebro-medulare. Conducerea spitalului pretinde că nu ştia nimic şi că nu i se ceruse aprobare pentru experiment. De cealaltă parte, medicul, cu experienţă de 30 de ani are mai multe studii şi premii internaţionale recunoscute şi susţine că este doar victimă: l-a reclamat pe managerul spitalului că și-ar fi plagiat teza de doctorat. Acum, procurorii vor să îi deshumeze pe pacienţii care au murit după ce au fost supuşi puncţiilor lombare şi să ceară legiştilor mai multe expertize, ca să afle dacă oamenii au pierit din cauza experimentului.

Prima inimă artificială din România

Există însă şi lucuri bune în spitalele noastre. Un bărbat în vârstă de 44 de ani din Suceava este primul român în pieptul căruia bate o inimă artificială. Medicii de la Institutul pentru Boli Cardiovasculare și Transplant Târgu Mureș au scris istorie şi au dus la capăt o operaţie pregătită mai mult de un an. Au montat o pompă care să ajute inima pacientului care se născuse cu o problemă cardiacă gravă. Operaţia a durat trei ore iar a doua zi după intervenţie, bărbatul s-a simţit alt om. Era singura lui şansă. Boala omului s-a agravat în urmă cu trei ani şi jumătate, când fiul lui de cinci ani a murit. În mod normal, transplantul de inimă ar fi rezolvat problema, dar din cauza unor complicaţii la plămâni, pacientul nu mai putea fi supus unei asemenea intervenţii.

Acum, medicii spun că inima artificială a preluat funcţiile cordului obosit şi se aşteaptă la o evoluţie bună. Singura grijă a pacientului este să încarce din şase în şase ore bateria externă care alimentează inima artificială. Operaţia a costat 90.000 de euro şi a fost decontată de Casa de Asigurări de Sănătate. Medicii de la Institutului Inimii din Târgu Mureş pot face cel puţin zece astfel de intervenţii pe an, dacă statul aprobă un program naţional prin care subvenţionează asemenea operaţii. Acum să vedem ce inimă are Ministerul Sănătăţii…

Charlie Hebdo nu renunța

La o săptămână după atentatul în care a pierdut zece ziarişti, revista satirică Charlie Hebdo a scos pe piaţă trei milioane de exemplare, în acelaşi stil care a atras mânia teroriştilor musulmani. Pe prima pagină apare Profetul care plânge alături de o pancartă pe care scrie Je suis Charlie. Interesul a fost enorm. Nici nu se luminase de ziuă, că mii de francezi au așteptat în faţa chioşcurilor de ziare. Iar stocul s-a terminat în mai puţin de o oră. Redactia a suplimentat imediat tirajului… de la trei milioane de exemplare la cinci. Acestea au ajuns pe tarabele din Franța și alte 20 de țări.

Oamenii cu simţul afacerii au găsit şi aici o nişă. Un exemplar din Charlie Hebdo se vinde cu 70 de euro. Mulţi au văzut în asta o provocare, alţii au vorbit despre sfidarea teroriştilor care au împuşcat zece ziarişti. Concluzia a tras-o Papa Francisc. “Utilizarea libertăţii de exprimare este legitimă, dar fără a ofensa. Pentru că, dacă un prieten spune lucruri rele despre mama mea, îi pot da un pumn, este normal. Nu poţi provoca, nu poţi insulta credinţa altora, nu o poţi lua în derâdere”, explică Suveranul Pontif.