Stereotipuri în moda masculină

Moda, un domeniu care trebuie să fie cât se poate de creativ și liber, este plină de preconcepții și de limitări. Majoritatea vin din frica unora de a se exprima și din dorința lor de a pune etichete. Este foarte simplu să clasifici strict atunci când nu înțelegi ceva sau atunci când nu ai curajul să îţi asumi identitatea, să te exprimi liber prin veșmânt și prin comportament.

Toate aceste preconcepții și stereotipuri ne îngrădesc imaginația, ne opresc din a fi noi înșine. De fapt, stereotipurile nu sunt altceva decât niște gânduri superficiale despre niște idei deformate. Viața îmi pare o paletă de culori și nicidecum nu o găsesc tranşată în categorii impermeabile de albă sau neagră. Faptul că punem etichete și catalogăm la modul ireductibil ne face să trăim după niște standarde predefinite, multe dintre ele dincolo de voința noastră. În încercarea de a fi ca toți ceilalți și ca nu cumva să ni se pună eticheta de ciudat, ajungem să ne aliniem după anumite cerințe și idei fixe, ne oprim din a mai gândi liber și din a mai simți. Este de fapt un miraj pe care ni-l oferă faptul că nu suntem noi înșine etichetați în timp ce noi etichetăm la rândul nostru. Ciclul nesfârşit al clişeelor pare a se îmbogăţi prin propria noastră contribuţie.

Bărbatul este bărbat dacă are barbă, poartă mereu cămașă și schimbă prize, femeia care nu are 90-60-90 și părul lung nu este femeie iar rozul este pentru fetițe și homosexuali. Exemplele astea de aberaţii pot continua la nesfârșit.

Toate aceste îngrădiri pe care ni le punem și de care ne agățăm nu fac altceva decât să oprescă imaginația și să pună frână unei evoluții bazate pe simțiri și dorințe. De câte ori nu ți s-a întâmplat să renunţi la a purta ceva sau să abandonezi o anumită acţiune, doar de teama de a nu primi o etichetă? Știu și eu, știi și tu, s-a întâmplat de multe ori. Și deși sentimentul că ai scăpat fără o etichetă îți oferă un fals sentiment de liniște, în realitate el nu face altceva decât să te limiteze și să te facă nefericit.

Nu contează cum arată, atâta timp cât este de firmă și este scump

Haina îl face pe om. Este foarte adevărat, însă îl poate face să arate bine… Sau nu. Trebuie să te ghidezi după calitatea materialelor și a cusăturilor, dar mai ales după preferințele tale. Dacă o haină sau un accesoriu îți place, cumpără-l. Indiferent dacă pe etichetă scrie un brand cunoscut sau nu. Nu eticheta sau brandul trebuie să fie primele criterii de alegere.

Gențile sunt pentru femei

Stereotipuri

Greșit! Foarte greșit. Dacă privim înapoi în istorie, primele forme de genţi au fost purtate de primitivi care vânau şi adunau lemne. Știm de asemenea că cei care mergeau la vânat erau bărbații. Deci gențile au origini pur masculine deși de-a lungul timpului au apărut mai multe modificări de perceție. Genţile pentru bărbaţi au reveni în atenţia creatorilor de modă începând cu Al Doilea Război Mondial, prinzând și mai mult accent în anii ‘80. De-a lungul timpului bărbații, parcă răniți în orogiul lor masculin, au renunțat o perioadă la a mai purta genți, acest accesoriu devenid unul cu precădere feminin. Însă, asta nu înseamnă că nu poți purta o servietă, un ghiozdan sau chiar o geantă tip poștaș, fără să-ți fie teamă ca nu cumva cineva să te arate cu degetul.

Anumite culori aparțin unui anume grup

Stereotipuri

Culoarea roz este pentru femei, dacă îmbraci negru ești rocker sau punker, o combinație de anumite culori reprezintă apartenența la un anumit club sportiv și așa mai departe. Un alt stereopit des întânit și care nu face altceva decât să limiteze imaginația. Este adevărat că anumite culori și combinații sunt asociate anumitor subculturi sau unui anumit sex, însă asta nu înseamnă că ele nu pot fi purtate de oricine dorește și în orice combinații. Rozul pal poate arăta foarte bine pentru un costum de vară, iar combinația de alb și roșu, în nuanțele potrivite poate fi una reușită.

Te poți îmbrăca în orice dacă ești slab

De asemenea, greșit! Este la fel de greu să-ți găsești haine pe măsură și să arăți bine, dacă ești foarte slab. Este adevărat că este ceva mai facil decât în cazul cuiva ponderal, însă o poți da în bară la fel de ușor. Cu hainele potrivite și cu câteva trucuri pe care ți le-am arătat într-un material anterior, poți arăta bine și dacă ești slab și dacă ești mai dolofan. Nu-ți imagina că dacă eși slab poți arunca pe tine orice model de haine. Îți spun din propria-mi experineță. Este un chin să găsești mereu hainele potrivite. Mai ales când vine vorba de jeans. Ideea este că poți să te îmbraci bine și să arăți chiar interesant, indiferent de conformație. Îți trebuie doar puțină răbdare și atenție, iar odată ce ai învățat cele câteva trucuri, lucurile vor fi mult, mult mai simple.

Made in Italy = calitate

A fost o lungă perioadă de timp în care această sintagmă era imbatabilă. Ce avea pe etichetă numele patriei modei însemna automat că este un produs de calitate, deci implicit unul mai scump. Odată cu producția globală de articole de îmbrăcăminte, cei mai mulți oameni cataloghează rapid tot ce este făcut în Asia (Japonia fiind excepția discutabilă) ca fiind de calitate mai slabă. Însă în Italia și ei au croitorii lor care lucrează ca o cizmă. Există o sumedenie de branduri italienești care fabrică în România sau Bulgaria, dar schimbă eticheta cu una Made in Italy, pentru simplu fapt că acolo se împachetează sau se pune eticheta finală mai bine.

Concluzie

Acestea sunt doar câteva din zecile, poate chiar sutele de stereotipuri și idei preconcepute când vine vorba de modă. Așa cum am mai spus, ele nu fac altceva decât să îngrădească și să pună unele limitări inutile. Încearcă pe cât posibil să nu le iei în seamă, să nu-ți pui singur frână când vine vorba de stilul vestimentar și să încerci pe cât posibil să gândești și să trăiești liber.