Șase lucruri pe care să nu le mai porți niciodată

Am fost întotdeauna de părere că nu există haine sau accesorii urâte, ci doar contexte sau asocieri nepotrivite. Chiar și cele mai extravagante sau încărcate articole vestimentare, puse în combinațiile potrivite, pot arăta foarte bine. De exemplu, o jachetă plină de ținte, culori, patch-uri și alte chestii, asociată cu o ținută simplă, te pune în valoare fără echivoc. Asta, pentru că jacheta devine piesă de rezistență și dintr-o dată intră în categoria vestimentației cu gust. La fel de bine, unei ținute complet negre sau complet albe îi poți asocia o pereche de pantofi aurii, neon sau cu model ceva mai complicat. Astfel, centrul de greutate al combinației se mută către încălțăminte și tu vei fi admirat drept un tip cu mult stil.

Totuși, există unele articole vestimentare și accesorii pe care, oricât ai încerca să le accesorizezi, ele pică mereu nepotrivit și par neinspirate, de prost gust sau chiar de căpătat. Eu îți recomand să nu le cumperi niciodată, iar dacă le ai deja în garderobă, fă-ți un bine și scapă de ele. Urgent!

Pantofii ascuțiți și cei tip „bot de crocodil“

Cu siguranță știi sigur despre ce vorbesc. Cunoști și tu acei pantofi extrem de urâți, cu bombeul foarte ascuțit, confecționați din mușama sau dintr-o piele de proastă calitate. Sunt creațiile acelor cizmari care cu siguranță nu au un calapod potrivit pentru piciorul de bărbat, cel puțin dacă este să ne luăm după formă. Să porți așa ceva înseamnă să îți cauți suferința cu lumânarea. Abominațiunile alea de pantofi au botul prea prea ascuțit, deci falangele tale își vor face loc cu forța prin material. Astfel, vei căpăta repejor niște umflături dureroase și extrem de inestetice în lateral. În al doilea rând, modelul nu-ți va pune deloc în valoare forma piciorului și vei arăta ca un pinguin șchiop. Desigur, vei și merge ca unul.

Costume lucioase

„A fost odată ca-n povești/A fost ca niciodată/Ceva să nu-ți mai amintești/O modă prea ciudată“ – Am parafrazat prima strofă din Luceafărul ca să rezum cât mai poetic părerea mea altfel extrem de prozaică despre moda costumelor lucioase întâlnite cel mai des pe la nunți și alte cumetrii. Niște sclipici pe la ochi mai lipsea ca să-l confunzi pe mesean cu globul din discotecă. Lăsând gluma la o parte, acele tipuri de sacouri din plastic arătau odios. Nu doar că încălcau regula de bază, care spune că la o nuntă doar mirele și mireasa trebuie să fie cei mai fistichiu îmbrăcați, dar mai și arătau monstruos. De cele mai multe ori, aceste costume erau asortate cu pantofii odioși de care am amintit mai sus. Pentru extra-topping de penibil, unii purtători de haine strălucitoare alegeau să le afișeze pe timpul zilei. Probabil ca să le rupă diafragma fotografilor și să-i pună în dificultate pe cameramani. Expunerea e artă dificilă…

Gablonzuri

Așa-numitele podoabe din argint sau din oțel placat cu niscai vopsea ce imită aurul nu se pot numi în nici un caz accesorii sau bijuterii. Cel mai politically correct le spunem gablonzuri – am găsit și ortografierea „gablonțuri”, menționez asta strict pentru bucuria cititorilor mai „grammar-Nazi”. Indiferent cum le-ai scrie, unele dintre ele sunt simpatice și parcă-ți vine să le cumperi. Problema cea mai mare este că arată ieftin și îți pot strica întreaga ținută. De asemenea, pentru că sunt confecționate din materiale de calitate îndoielnică, fiarele alea vopsite încep să își piardă repejor culoarea, iar atunci când oxidează te pot lăsa cu un tatuaj „superb”. Sau chiar cu o iritație de mai mare dragul. Sfatul meu este să investeșți în accesorii de calitate și să lași de-o parte brățărelele cu perle de la mânăstiri și gablonzurile din bâlci. Liceul s-a terminat, comportă-te ca atare!

Prea mult parfum

Să știi că dacă te dai cu jumătate de sticlă de cologne ai mari șanse să faci victime. Și nu mă refer la duduile vrăjite de aromele parfumului pe care ți l-ai aplicat cu exces de zel pe tot corpul, inclusiv pe haine. Este foarte probabil să se lase cu tuse și să primești câteva vorbe de dulce de la oamenii alergici la mirosurile puternice. Dacă dai cu parfum pe tine așa cum dai cu pesticide pe butucii de la vie, rezultatul o să devină supărător chiar și pentru tine. Iar atunci când împrăștii parfum cu nemiluita pe haine, pânza se îmbâcsește și deteriorezi țesăturile. Deci mai puțin că e mai drăguț!

Tricouri cu decolteu larg

să nu le porți

S-o spunem pe-a dreaptă! Suntem bărbați și ne plac decolteurile. Dar la femei, nu la alți bărbați. Găsesc de-a dreptul dizgrațioase tricourile acelea în V care ajung până la jumătatea pieptului. Oricât ai fi lucrat la sală, oricât de dezvoltați îți sunt pectoralii, nimeni nu vrea să-ți vadă sternul și tufa de pe piept. Nu, nici măcar femeile.

Blugi skinny

șase lucruri pe care să nu le porți

În primul rând, trebuie făcută o diferențiere între pantalonii slim fit și cei skinny. Dacă aceștia din urmă se pot confunda ușor cu colanții, pantalonii slim fit nu tebuie nicidecum să-ți stranguleze gambele. Aceștia sunt o idee mai lipiți pe corp în zona taliei și coboară pe linia piciorului până la manșete. În schimb, modelul skinny este lipit de picior de sus până jos, aidoma ștrampilor. După umila mea părere, un bărbat va arăta penibil îmbrăcat la modul acesta, indiferent de conformația corpului, chiar dacă are picioarele subțiri sau ceva mai cărnoase. Am văzut recent tot mai mulți bărbați îmbrăcând astfel de modele, dar încă sper ca acest curent din modă să dispară cât mai repede.