Video | Cât costă noile iPhone 12

Episodul de astăzi este unul special și nu atât prin prisma subiectului în sine, cum ai fi tentat să crezi. Odată cu acest clip Prețul Corect sărbătorește 100 de episoade și mai mult de trei ani de existență. Coincidență sau nu, și primul episod a avut ca temă de discuție tot Apple, mai exact iPhone 8. Trei ani mai târziu, vorbim tot despre un iPhone. 12. Hai să începem! 

Știți deja că 2020 este un an atipic, total diferit de ce ne-am fi putut imagina, iar asta a însemnat o schimbare de paradigmă la toate nivelurile. Pe cine mai miră, deci, că toate evenimentele, inclusiv cele de tehnologie au trebuit să se adapteze. Multe dintre ele s-au anulat, iar altele s-au desfășurat în condiții speciale. La capitolul lansări, în mod tradițional începutul lunii septembrie era dedicat evenimentului celor de la Apple în cadrul căruia erau prezentate noile iPhone-uri. Din motive lesne de înțeles, lansarea a fost amânată, ba chiar a fost împărțită în două. La începutul lui septembrie Apple a prezentat noile iPad, iar o lună mai târziu au fost prezentate și noile iPhone 12. Ah și era să uit.. 5G a fost vedeta prezentării. Tim & Co. cred că au zis 5G de cel puțin 100 ori pe parcursul prezentării și cât de revoluționar este și cum, odată cu lansarea noilor iPhone-uri citez: 5G just got real… 

Așadar, pe 13 octombrie 2020, Apple a prezentat cele 4 variante de iPhone – 12, 12 Pro și Pro Max și, surpriza cea mai mare 12 Mini. Dar mai multe detalii poți afla din clipul de mai jos: