Cum a fost la BIAS 2018
A zecea ediție a spectacolului aerian București Internațional Air Show a fost un spectacol pe care nu îl voi uita prea curând. Cel puțin nu până la ediția următoare. Eu am fost pentru prima dată la un așa eveniment…

Pentru mine zborul a devenit rutină. Ajung cu două ore înainte de decolare în aeroport. Îmi descarc câteva episoade din serialele pe care le urmăresc, câteva podcasturi, îmi iau un sandwich și aștept cuminte să luăm altitudine. Două-trei ore…
Putem să numărăm pe degetele de la o mână toate modelele Audi pe care le-am condus până acum. Am fost alienați de modele lor dar fără să fie vina noastră. Și e păcat că mașini rele nu fac. Dar,…
Motorsport-ul este periculos. Asta scrie pe orice bilet la un eveniment din domeniu. Și pe orice document prin care o persoană își dă acordul să participe, într-un fel sau altul, la un asemenea manifestație. Practic, organizatorii îi roagă pe…
Motorsportul e spectaculos de privit. Însă, e și mai spectaculos de trăit din spatele volanului, iar noi am făcut asta la ROTAC. Și din păcate este un hobby al naibii de costisitor, stresant și obositor. Dar, când toate se…