VIDEO – Povestea brandului Fila

Astăzi vorbim despre Fila, brandul ce și-a făcut un nume în lumea sportului dar care și-a găsit un loc și în garderoba pasionaților de streetwear. Compania a luat naștere într-o țară cu tradiție în lumea modei, Italia. Mai exact în Biella, la poalele Alpilor. 1911, frații Fila și-au deschis aici un mic magazin de produse textile pentru localnici. Calitatea i-a făcut rapid cunoscuţi în toată ţara. Ceva mai târziu, în anii ‘40, firma a fuzionat cu o alta punând bazele corporaţiei de astăzi. Un merit imens în globalizara FILA îl are Enrico Frachey, directorul general din anii 60. Brandul a debutat în lumea tenisului, a trecut prin NBA şi a fost aproape de practicanţii sporturilor de iarnă. De altfel, în decursul anilor, FILA și-a asociat numele cu sportivi de top. Iar la un moment dat se poate lăuda că s-a bătut de la egal la egal cu branduri precum Nike, Puma sau Adidas.

Pentru întreaga poveste, click pe clipul de mai jos!