VIDEO – Îmi este frică de ochelari!

Îmi aduc aminte când eram mic că aveam o problemă la ochi, ce a putut fi corectată dacă purtam ochelari. Și am fost într-un fel forțat să îi port deși mă făceam că îi pierd sau că îi uit acasă de fiecare dată. Asta până când i-am spart pe bune. Cred că era deja a treia pereche, dar am ieșit de la control un om nou. Problema era rezolvată și nu mai era nevoie să țin pe nas ramele acelea urâte de care râdea toată lumea.

Acesta este adevărul. Îmi este teamă de momentul când va fi nevoie să plec de la un control oftalmologic, ținând în mână o pereche nou nouță de ochelari, pe care, va trebui să o port în fiecare secundă ca să îmi pot face treaba în continuare, sau să văd și pe unde merg.

Acel moment este totuși inevitabil, se va întâmpla probabil după vârsta de 50 de ani, așa că mă mai bucur, sper, încă vreo 15 ani de acum încolo. În plus mă gândesc că tehnologia evoluează repede, și poate peste 15 ani îmi pot face un implant bionic care să mă ajute să văd și cu zoom, sau cu infraroșu. Mai vedem noi :)

Tehnologia a evoluat însă foarte mult și în cazul lentilelor mai ales cele progresive. George mi-a spus prima dată de ele, am văzut reacția pozitivă a cuiva care și-a ales o astfel de pereche de ochelari și m-am decis totuși să mă interesez mai mult despre ele. Nu mică mi-a fost mirarea când am aflat că au fost inventate în 1959 de Essilor, și de aceea i-am luat pe ei ca și exemplu. Adică cu mult înainte să aibă ai mei nevoie de ochelari de vedere. Da, încă poartă două perechi, una de apropiere și una pentru depărtare, de aici interesul și mai mare pentru acest subiect.

În 2004 a apărul Varilux IPSEO, o lentilă ce ține cont și de faptul că unii dintre noi mișcăm mai mult ochii sau capul. Niciodată pe ambele în același timp și avem o coordonare diferită a ochilor cu mișcările gâtului.

În 2006 avem Varilux Physio care îmbunățățește major nivelul de precizie, de claritate observat prin lentile. După cum spuneam, tehnologia avansează mult și acum, în 2018, lentilele progresive sunt cea mai bună opțiune dacă ai ajuns la vârsta la care nu mai poți să te bucuri de mediul înconjurător fără ochelari. În plus, sunt mai personalizate decât ți-ai putea imagina, tocmai pentru ca să îți ofere confortul și senzația că pur și simplu nu ai avea ochelari. Nu mă refer la faptul că aceștia există pe nasul tău, cu greutatea oricum foarte redusă te vei obișnui.

Lentilele progresive Varilux X permit purtătorilor de ochelari să vadă cu ușurință orice detaliu aflat la o lungime de braț, dar și mai mult de atât. Vederea de aproape este mai extinsă ca niciodată, nu mai este nevoie să cauți poziți prin care să vezi cel mai bine.

Eu am început cu ochelarii de soare. Eram cal breaz și nu purtam deloc, acum nu mai pot ieși într-o zi însorită fără ei, mai ales dacă trebuie să conduc. Văd mult mai bine, îmi obosesc ochii mult mai puțin, și poate reușesc să mai adaug niște ani, până la momentul la care voi fi un ”aragaz cu patru ochi”. Știi și tu că așa te strigau, sau îi strigai pe cei care purtau ochelari când erai în clasa întâi.

Concluzia de astăzi, fugi la un control oftalmologic și investește mai mult decât timp într-o pereche de ochelari cu tehnologie în ei.