Abonează-te la Cavaleria.ro pe Youtube

Toți ne-am dori să curgă numai lapte și miere în relațiile dintre bărbați și femei, însă realitatea adesea ne servește un duș rece taman când ne e lumea mai dragă și când am jura că nici un nor nu ar putea umbri idila pufoasă – cum ar zice un celebru personaj din Poplaca – dintre om și muierea lui. E adevărat, uneori ne mai certăm, iar a cui o fi dreptatea nu e misiunea noastră să stabilim aici. Motivul pentru care vă rețin atenția este o dezbatere veche de când lumea: ce ne enervează mai mult la doamne și la domnișoare. Ce, nu „de ce”. Vă asigur, lista întocmită în cele cinci milenii de la apariția scrisului modern e lungă și încă se mai lungește.

Pe mine, de pildă, mă calcă pe nervi în special tipele care au impresia că-mi pot citi gândurile. Alea care-mi iau fraza din gură și o termină așa cum își imaginează că aș fi vrut eu. De pildă, eu încep să zic „Diseară aș prefera să…” și ea continuă „te uiți la meci”, când, în realitate, eu voiam la filarmonică. Cam ăsta le e nivelul de acuratețe. În clasamentul absurdului care-mi scoate păr alb inutil urmează femeile care au pretenția ca eu să le pot citi lor gândurile, de parcă am absolvit aceeași postliceală de clarvăzători cu Mama Omida și Baba Vanga. Știi și tu modelul, sunt convins. Alea care-ți spun într-o doară că s-a făcut al naibii de cald sau care te întreabă dacă nu cumva ți-e foame, în loc să zică pe șleau că vor să sară într-o piscină sau că au chef de niște pizza. Adică așteaptă să vii tu cu inițiativa. În orice situație, nu doar în contexte inocente.

Mă mai dau cu capul de bordură atunci când o tipă îmi spune că ar avea chef de ceva special, dar nici ea nu nu știe ce naiba poate să însemne asta. Știe, în schimb, că nu o interesează nimic din cele 180 de propuneri de „chestii speciale” pe care i le fac în următoarea oră. Nu vrea nici să mergem o fugă la munte, nu vrea nici să-i comand chinez, strâmbă din nas dacă-i propun să dea o raită să-și cumpere niște țoale, iar de tăvălit în așternuturi chiar se supără dacă insinuez. Rețetă de tâmpit omul la cap, sincer. Cum era celebra poantă deja devenită clasică: „Suntem femei, nu știm ce vrem, dar știm că vrem acum!”

Dramele, geloziile, scandalurile, scenele în public, aruncatul cu vina, lipsa oricărei reacții omenești la umor, incapacitatea de a lua o decizie, nesiguranța, victimizarea, materialismul și minciuna patologică se numără, de altfel, printre păcatele cel mai adesea aruncate în seama doamnelor. Există studii, nu am inventat nimic. Punctualitatea deficitară, legată intrinsec de obiceiul machiatului cu orele, parcarea laterală cu spatele executată stângaci, schimbarea benzii de circulație fără semnalizare prealabilă urmează îndeaproape. Unele feministe extremiste au spart deja norma cu standardele lor duble prin care judecă femeile și bărbații. Alea conform cărora un tip de succes trebuie să meargă la sală, să aibă o carieră, bani, mașină și vilă, afaceri, dar și timp liber pentru ea, chef permanent să o asculte și să-i fie confesor, bodyguard, psihoterapeut, șofer, să aibă un plan, dar să fie mereu spontan și așa mai departe. Și tot ele spun că pe o femeie trebuie să o accepți așa cum este, pentru că ea este frumoasă și bună în mod inerent, ești obligat să o admiri doar pentru că există, fără ca ea să depună nici un efort. Cum să nu te sui pe pereți?

Cu atâtea defecte, stau sincer și mă gândesc de ce naiba totuși ne-o plăcea așa mult de gagici? Că mai au un pic și ne trimit pe toți la Socola. Așa că am făcut ce știm mai bine: am pornit prin centrul Bucureștiului ca să întrebăm bărbați și femei deopotrivă cum li se pare conviețuirea cu aceste făpturi altfel gingașe, suave, grațioase și peste măsură de sexy. Am vorbit cu tineri și cu seniori, cu oameni mai citiți sau mai din popor, cu israelieni și cu palestinieni. Serios. Ce-au zis va rămâne în istorie…

You Might Also Like

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *