VIDEO – The Last of US: Oamenii, monștrii, apocalipsa și o adolescentă

The Last of Us mi se pare jocul perfect ca să-i inițiezi în lumea jocurilor video pe amicii tăi care încă ridică din umeri și nu se declară entuziaști ai experiențelor virtuale. Jocul s-a dovedit atât de intens și de matur, încât iubita mea ce ultra-sceptică s-a lăsat cucerită în doar 15 minute de ucis monștri într-o lume post-apocaliptică. Convertirea ei m-a inspirat să scriu acest articol, care nici pe departe nu se vrea o recenzie, iar din acest motiv o să fiu zgârcit cu obișnuitele specificații tehnice. În schimb, vreau să îți descriu trăirile și senzațiile tari pe care imersiunea în această distopie mi le-a prilejuit.

Pentru mine, acest joc înseamnă catharsis. Este o capodoperă țesută cu măiestria inegalabilă a creatorilor de la Naughty Dog, firmă cunoscută mai degrabă pentru raritatea lansărilor. Dar și când scot ceva, așteptarea se dovedește că a meritat. Ridică standardul calității atât de mult, încât pentru o secundă face să amuțească, în comparație, toată concurența altfel extrem de vocală din această industrie. Vei înțelege asta atunci când jocul te va înhăța în mrejele sale. Universul este creat cu atâta iscusință, încât va face aproape insuportabilă despărțirea de controller.

Scenariul jocului este pe cât de întunecat, de depresiv, de înspăimântător și de tensionat pe cât este de frumos. Din 2013, omenirea este atacată sistematic de microorganismul Cordyceps, un fel de ciupercă parazită care transformă cetățenii pașnici în niște zombie însetați de sânge, creier și alte organe crude. Două decenii mai târziu, găsim civilizația umană în disoluție iremediabilă. În acest mediu ostil și neiertător are loc acțiunea, printre ruine și monștri. Paradoxal, însă, lumina reflectoarelor cade în special pe relația dintre protagoniști. Vei intra în rolul lui Joel, un texan grizonat aspru, încărcat cu regrete și ură, care-ți va câștiga admirația pe deplin atunci când va folosi pumnul și pistolul. Alături de această „bestie”, o găsim pe frumoasa Ellie, o adolescentă născută și crescută în brațele acestei lumi neiertătoare, fără măcar să aibă habar despre cum erau viața și societatea pre-Apocalipsă. Sunt dezarmante dialogurile dintre această puștoaică deloc naivă și Joel despre lumea veche, pe care ea n-a cunoscut-o niciodată decât din povești.

Legătura dintre cele două personaje este însă departe de clișeul în care o figură paternală adoptă emoțional o pseudo-fiică neajutorată. Sincer, tipa e de comitet, am și uitat de câte ori Ellie mi-a sărit în ajutor și i-a sfârtecat beregata cu o lamă ascuțită de pumnal unui monstru agresiv, pe cale să-mi facă felul. Evoluția relației dintre cei doi este superb conturată. De fapt, pariez că o să devii dependent de Ellie, alături de care personajul tău devine o forță de autoconservare redutabilă și de neoprit.

Lumea din The Last of Us este făurită cu atâta pricepere, încât ea însăși devine un personaj retras în fundal, unul a cărui prezență amenințătoare o simți mereu în spatele tău. Creaturile rezultate în urma infecției seamănă în multe privințe cu zombalăii din filme. Victimele contagiunii au însă mai multe etape de transformare până ajung pe deplin monștri. Inițial, cei infectați au chipurile contorsionate de agonie dar încă păstrează aspectul uman. În faza următoare, în care cei contaminați se numesc „clickeri”, victimele prezintă un buchet fungic ce a pus stăpânire pe întreaga lor față. În final, monștrii se transformă total în niște fiare de pradă, care s-au lepădat complet de forma lor umană și care inspiră oroare pură. Însă ei nu sunt unica primejdie. Vin să-ți taie carotida cu orice le pică la mână și supraviețuitorii neinfectați, dar înfometați, disperați, lipsiți de scrupule și capabili de absolut orice pentru supraviețuire. Pe care, evident, va trebui să-i înfrunți.

La capitolul „gameplay”, cuvântul-cheie mi se pare adjectivul „savuros”. În ciuda ororilor de pe ecran, evident, sau tocmai mulțumită lor. În funcție de situația în care te afli și de tactica personală, modul în care îți anihilezi inamicii depinde doar de tine. Poți adopta, de pildă, stilul lui Rambo, adică să seceri cu orgii de rafale tot ce vezi în cale. Ai și de unde alege arme pe măsura ta, însă mai trist e cu muniția, pe care o găsești destul de rar și destul de puțină. Tactica mea preferată este să atac din umbră adversarii, înainte ca ei să-și dea seama de prezența mea. Dacă ești oleacă mai meșter la tine-acasă, ține cont că jocul te lasă să creezi pe loc șișuri improvizate sau explozibile artizanale. Resurse pentru asta se tot găsesc și o să-ți dai seama destul de repede ce poți folosi ca să întinzi capcane anti-monstru. Indiferent dacă rămâi fidel unei singure metode de atac sau dacă îți place să variezi tacticile, fluiditatea controlului asupra personajului tău îți oferă satisfacții aproape orgasmice atunci când îl pui la pământ și pe ultimul inamic.

Când l-am jucat pentru prima oară, alături de un tovarăș, mă holbam hipnotizat la detaliile fantastic de bine realizate din mucegaiul de pe tavan sau din tapetul de pe pereți. Au trecut deja câțiva ani, dar jocul a îmbătrânit extrem de bine și grafica este un festin vizual doldora de detalii care merită imprimate pe retină și în memorie. În orașele pe care le vei străbate alături de Joel și Ellie, vei găsi peisaje urbane apocaliptice unde mama natură își reocupă încet, dar sigur, teritoriul cândva uzurpat de oameni. Vei mai fi întâmpinat de un răsărit ce îți readuce speranța pierdută în toiul nopții, când te luptai cu hoardele de infectați. Iar spre finalul zilei, ochii îți vor fi îmbăiați cu imaginea unui amurg a cărui lumină portocalie caldă vine în antiteză perfectă cu lumea muribundă a umanității. Pe tot parcursul jocului, vei întâlni astfel de momente contrastante, ce vin ca o gură de aer proaspăt și care îți iau gândul de la chipul dezolant al lumii.

Pe lângă elementele narative, de gameplay și de design, am numai laude de adus și departamentului de sunet. Muzica jocului este exclusiv instrumentală, iar compoziția și interpretarea îi aparțin lui Gustavo Santaolalla. Tot el a mai semnat coloana sonoră pentru filme premiate la Oscar, ca Brokeback Mountain sau Babel. Tot la capitolul sunet, pe lângă muzica propriu-zisă, merită laude și performanța vocală a actorilor. Dialogul excepțional adus la viață de către Troy Baker în rolul lui Joel și de către Ashley Johnson în rolul lui Ellie, împletit cu talentul animatorilor grafici, reușesc să te transpună emoțional alături de cei doi în fiecare moment al poveștii.

În încheiere, aș vrea să reiterez că The Last of Us este o experiență completă, grației acestei uniuni impecabile a atâtor elemente extraordinar de bine șlefuite. Chiar dacă ești veteran sau dacă abia începi să testezi apele gamingului, eu te sfătuiesc neapărat să îl încerci, fiindcă este un clasic și vei găsi că toate recenziile i-au oferit note maxime sau foarte apropiate de maxim.

Jocul îl poți găsi în varianta originală pe Playstation 3 sau în versiunea „remastered” pe Playstation 4. Poți da o căutare rapidă pe YouTube la „TLOU all cutscenes” și vei putea sta tolănit pe canapea cu un castron cald de popcorn, ca la o experiență cinematografică. Ori, dacă vrei un film care s-ar apropia de atmosfera din joc, recomand „The Road”, peliculă inspirată din cartea premiată și care poartă același nume.

Dacă ți-a plăcut acest articol, te rog să-mi spui și tu care ți se pare cel mai bun joc văzut vreodată și din ce motive nu te mai saturi de el.