România riscă să moară săracă și sufocată de gunoaie

gunoaie

Vrei tu cutia asta de plastic? Eu am destul gunoi acasă…

Așa mi s-a adresat senin, pe la început de 2017, un tânăr student care speram să-nvețe ceva mai multe de la mine. Ținea în mână un container pentru salate de la Mega Image, o chestie d-aia pe care hipsterii corporatiști din Pipera o consideră, nu înțeleg din ce motiv, cutie de unică folosință. Cu o zi înainte, îi spusesem că eu evit să cumpăr plastic, iar dacă n-am de ales măcar îl iau acasă și-l refolosesc până se dezintegrează, iar apoi îl reciclez. Pentru vlăstarul cel necopt al jurnalismului românesc, în loc să fie povețele mele un exemplu și un model de urmat, ele s-au dovedit unda verde că Ursu strânge gunoaie. Gen.

Anecdotic cum este acest episod, el mi se pare o radiografie în 4K a atitudinii românești față de propriile deșeuri. Sper că ai observat că folosesc substantivul „deșeu” și nu „gunoi”, pentru că diferența dintre cele două noțiuni este ca de la Marte la Terra. Gunoiul, cel mai adesea de origine menajeră, nu mai poate fi reintrodus în nici un ciclu industrial. Din el mai poți face compost, gaze naturale sau îngrășământ. Deșeurile, pe de altă parte, trebuie doar administrate chibzuit după folosință și au capacitatea de a se transforma imediat în materie primă pentru noi și noi produse. Deocamdată, însă, românii le aruncă de-a valma la groapa de gunoi pe toate. Inclusiv plasticul, material care ucide încet planeta și pe care strănepoții noștri or să-l găsească intact, acolo unde mitocanii îl aruncă nonșalant. Asta înseamnă poluare inutilă și risipă de resurse. Dacă, evident, i-ar păsa cuiva.

Le-a dat pe nas poluarea haotică și nejustificată localnicilor din Măldărești, județul Vâlcea, unde tonele de plastic zvârlite în scârbă, claie peste grămadă, au luat foc într-o caniculară zi de august și apoi au ars vreo două săptămâni. S-a lăsat cu fum otrăvitor, cu oameni intoxicați, cu aer irespirabil pe zeci de kilometri în jur, iar intervenția a costat niște milioane de euro de care sunt convins că ne-am fi putut folosi mai bine. Noi, ca popor. O grădiniță nouă sau un spital, să zicem, s-au risipit în fumul nesimțirii, incompetenței și nepăsării.

gunoaie

Dar ce grijă ai tu, băiat de oraș, poate chiar de Capitală, pentru o groapă de gunoi undeva, într-o cută pe harta țării? Păi, dacă riști periodic să mai bei apă de la izvor sau chiar de la robinet, ficatul și rinichii tăi o să aibă de lucru cu otrăvurile alea, care sigur o să-și facă drum până în pânzele freatice. E posibil ca uneori să mai cauți mâncare bio, din zone nepoluate. Știi ceva? Continuă să azvârli plastic în neștire și vei mai găsi regiuni neatinse de poluare doar în legende și povești.

Pentru că, îți place sau ba să recunoști, sătenii ăia din Măldărăști sau de oriunde altundeva nu și-au creat singuri haldele de mizerie industrială care le pângăresc mediul înconjurător. „Gunoiul” reciclabil din marile orașe a clădit maldărele alea de bombe ecologice cu ceas. Da, stimate hipster care te consideri un civilizat crescut pe asfalt. Sătenii din Măldărăști au tras în piept fumul toxic al prânzului tău vegan și bio din lounge-ul corporației. Sau de la cafeteria. Îți demonstrez imediat.

De pildă, până prin 2015, în sectorul 3 se mai găseau așa-numitele clopote pentru selectarea deșeurilor. Erau și în sectorul 6, dar de acolo, din fericire, am reușit să evadez. În ambele sectoare, unii se deranjau să aleagă plasticul de metal, de sticlă și de hârtie, iar apoi își dădeau interesul să le dea la reciclare. Frumi, nu? A dat bine la televizor când le-au inaugurat. Ce le-a scăpat camerelor de filmat ulterior a fost cum lucrătorii de la salubritate veneau cu o singură remorcă să golească acele clopote. Da, la grămadă. Oamenii selectau degeaba. Ăia puțini care selectau, ca mine.

gunoiaie bucurești

Între timp, magia s-a spart complet. În Sectorul 3, clopotele au dispărut. Unele surse afirmă că primăria a renunțat complet la ele, pentru că oamenii au părut „dezinteresați” de reciclare. O decizie corectă, nu? Doar nu era să-i fi amendat până mâncau plasticul, în loc să-l arunce, așa cum e cazul în țările occidentale. Cetățenii civilizați cu forța codului contravențional au prostul obicei să nu te mai voteze.

Și uite așa am ajuns la recordul greu de invidiat de a recicla mai puțin de 5% din deșeurile industriale. Asta, deși până în 2020 Comisia Europeană ne cere să reciclăm cel puțin jumătate. Iar din 2018, noi, ca țară, riscăm amenzi grele de la Bruxelles, pentru harababura cu gropile de gunoi neecologice, alea pe care ne-am angajat să le închidem. Precum cea de la Măldărăști. E atâta amar de infringement pe capul nostru, că n-o să-l putem duce. Din nou, presa centrală vehiculează suma de 124.000 de euro pe zi drept dușegubină pentru incompetență, neam prost, nepăsare și toate celelalte metehne românești care ne sărăcesc și pe celelalte planuri. Banii ăia ar putea să devină o nouă autostradă sau o școală, un parc mai bine îngrijit, un spital civilizat, aproape de casa ta. Depinde numai de tine, pentru că, din nou, politicienii ne-au arătat cât de mult le pasă. Doar noi plătim, nu ei.

Ce poți face tu? Poți să începi la scară mică, de la tine de acasă. Adună plasticul separat de hârtie, de sticlă și de metal, pune-le într-un loc vizibil lângă tomberon. Măcar așa le ușurezi munca unicilor reciclatori profesioniști cu adevărat devotați misiunii lor, sărmanii ăia care adună fier și PET-uri de la gunoi. Apoi mai poți să pui presiune pe administratorul blocului și pe primăria ta să readucă clopotele de reciclare în cartiere. Și, dacă nu găsești ascultare acum, atunci votează cu mai multă băgare de seamă data viitoare. O țară săracă și poluată cu siguranță nu e moștenirea pe care vrei să le-o lași copiilor tăi.