Playlist de Weekend – Ce ascult eu

Salutare și bine v-am găsit! Astăzi vorbim despre muzică. Mai bine spus eu scriu și voi ascultați. Nu am în program ceva ”să placă la toată lumea” așa că puteți derula, puteți schimba postul sau îmi puteți lăsa un comentariu mai jos să îmi spuneți că preferințele mele în muzică nu coincid deloc cu ale voastre. Nu mă supăr, nu o iau personal.

Nu am 20 de melodii ci 10 mix-uri pe care le-am cules din istoricul de audiție de pe YouTube, și pe care le ascult destul de frecvent mai ales atunci când lucrez. Pe fundal, la un volum mai redus, în funcție de ce am de făcut (scris sau editat) ori pur și simplu să îmi curăț mintea, seara în drum spre casă, după o zi lungă.

Sunt așezate aproape în ordinea preferințelor, cu mențiunea că primul mix, cel de la BBC Radio 1, deși este destul de greoi, mi-a plăcut cel mai mult cum este structurat.

De ce prefer mix-urile și nu melodiile? Pentru că timp de cel puțin două ore, majoritatea nu sunt întrerupte decât de 3-4 reclame. Nu am o pauză de audiție la fiecare 3-4 minute pentru că se schimbă melodia, iar ritmul rămâne relativ constant și nu îmi distrage atenția.

Da, pe unele le ascult și în mașină, atunci când am ocazia și majoritatea nu cer altceva. Hai, spor la ascultat și un weekend cât mai relaxant!