Piticii din creier şi cariera – cine pe cine alege

În relaţia dintre piticii din creier şi cariera ta, întrebarea e la fel ca şi în cazul proverbialei găini cu proverbialul său ou. Cine a apărut mai întâi? Care a fost cauza şi care efectul? Cine e alfa şi cine e omega în ecuaţia asta? Micile tale ciudăţenii comportamentale sunt cele care ţi-au ales cariera sau, dimpotrivă, munca într-un anumit domeniu te face să o iei pe cărări psihice mai rar umblate de restul?

Piticii de pe creier şi cariera ar trebui, în mod ideal, să fie într-o armonie deplină. E la mintea cocoşului că n-o să devii reporter TV dacă vorbitul în public îţi taie genunchii şi nici medic chirurg nu e indicat să ajungi, dacă leşini când vezi sângele. Însă, dacă te trezeşti că ai devenit “control freak”, o fi din cauza jobului tău la poliţie sau în vreo redacţie de ştiri? Sau profesia ţi-a modelat personalitatea până în punctul în care ai căpătat noi obiceiuri şi noi comportamente? Răspunsul la întrebarea asta e complicat chiar şi pentru experţi, aşa că nu te îngrijora dacă nu-l ai la îndemână.

Ce faci, însă, dacă ai o personalitate de artist, iar părinţii şi-ar dori să fii inginer sau medic? Cum se descurcă un hăbăuc genial şi creativ, împins de la spate să aibă o carieră în domeniul juridic, în administraţie publică sau – oroare supremă – la cadastru? Ce viitor are un vorbăreţ expansiv ca angajat la o bibliotecă? E veşnica întrebare, apărută de când s-au inventat profesiile: omul se mulează după meserie sau meseria după om? Urmată de cealaltă, la fel de importantă: când pornim într-o carieră, ne ascultăm inima sau părinţii? Pentru că, paradoxal, rareori inima şi părinţii sunt de acord cu piticii din creier şi cariera lor ideală.

Căutăm răspunsul şi încercăm să găsim sfaturi cu adevărat competente de orientare profesională de la Keren Rosner, psiholog terapeut, în interviul anexat.