VIDEO | Cum să-ți faci bere artizanală la tine acasă

O să fii regele petrecerilor date la tine-n ogradă și prietenii o să te aclame drept amfitrionul desăvârșit, odată ce vei stăpâni cel mai important secret al civilizației umane, și anume cum să-ți faci bere artizanală la tine acasă. Probabil că ai auzit de bancul ăla cu ursul care află de la un barman că există o bere ce-i poartă numele, iar la aflarea veștii Moș Martin exclamă: ”Da? Vreau și eu o bere Dănuț!”. Apoi iată aici șansa ta ca berea Dănuț sau Toma sau Gigi sau cum te-o chema să devină realitate și, cine știe, să capete statut de legendă în anturajul tău.

Oamenii au început să facă bere acum vreo nouă mii de ani, iar unii istorici chiar sunt de părere că licoarea din malț a fost catalizatorul primei revoluții agrare, cea care i-a transformat pe oamenii nomazi vânători și pescari în cetățeni sedentari și agricultori, care a dus la apariția proprietății private, a statelor moderne, a codurilor de legi și a civilizației în general. Nu pâinea, cât berea, lucru reflectat și azi în inegalabila noastră înțelepciune populară care zice că „mâncarea e fudulie, băutura e temelie”. Berea artizanală făcută la tine acasă va fi, îți promit, un fundament sănătos pentru chefuri de neuitat.

Ca începător într-ale berii „home made”, îți recomand să apelezi la un kit dintre cele gata pregătite de berăriile artizanale mici și mijlocii, pe care poți sparge oricât te ține, de la 20 la 200 de euro. Până ajungi în liga profesionistă de bere, ia-o încetișor. Poți încerca la Fabrica de Bere sau la Kituri de Bere pe la noi prin țară, iar dacă tu-i convingi să-ți livreze și-n România, strică o vorbă la Mr. Beer sau la Northern Brewer. Sau unde vrei tu, că ofertă este destulă. La capitolul „hardware”, ai nevoie în principiu de următoarele chestii, care trebuie și sterilizate înainte să le folosești:

  • Vas de fermentare cu capac pentru evacuarea bioxidului
  • Vas de amestecare
  • Vas pentru apă
  • Spatulă pentru amestecare
  • Densimetru și termometru
  • Plită cu gaz
  • Aparat de umplut și de capsat sticle
  • Valve și furtunuri
  • Sticle goale, preferabil de culoare maro
  • Perii pentru spălat sticlele
  • Soluție de sterilizare
  • Alte accesorii

Dar investiția într-o reputație de berar amator nu s-a isprăvit, o să mai ai nevoie și de ingrediente. Iată-le pe cele de bază, care pot varia în funcție de berea pe care vrei să o obții:

  • Malț. Adică niște cereale încolțite, uscate și apoi măcinate, de regulă boabe de orz, care pot fi de bază, prăjite, caramelizate, speciale și așa mai departe. Pentru gusturile rafinate, există și malț de grâu, iar în culturile asiatice materia de bază este, evident, orezul. Din aceste grăunțe, urmează să extragi zaharurile care vor fermenta și-ți vor furniza alcoolul din viitoarea ta bere.
  • Hamei. Pe numele din buletin, Humulus lupulus, o plantă medicinală din familia Cannabaceae, verișoară de-a doua cu ailaltă plantă medicinală preferată a omenii, Cannabis sativa. Gunja. Verde-stop. Iarbă. Marijuana. CD-uri. Cum vrei tu să-i zici. Hameiul vine sub formă naturală, dar e preferabil să-l iei în peleți, că țin mai mult. Planta asta minunată îi conferă berii gustul amărui, precum și aromele alea superbe de pajiște proaspăt cosită. Ahhh…
  • Drojdie. Este o ciupercă din domeniul eucariotelor, unul dintre cele mai fascinante microorganisme de pe Terra, pentru că descompune zaharurile în alcool și bioxid de carbon. Glorie și recunoștință veșnică drojdiei! În afară de alcool, drojdia ne mai poate furniza electricitate sau gaz metan. Ceva mai arogantă și cu aere de noblețe, varietatea Saccharomyces cerevisae este ingredientul esențial pentru fermentarea berilor englezești de tip ale, cu aromă de Brexit. Saccharomyces uvarum, de cealaltă parte, ține cu poporul și ne dă berea europeană, de tip lager.
  • Zahăr. Din ăla ai și tu prin casă, dar pentru bere poate vrei totuși să te gândești la niște mărci recomandate de berari.
  • Apă. Vestita și banala H2O, poți să o iei de la orice robinet, nu neapărat din izvoarele reci și virgine de la munte, așa cum zic reclamele. Fermentația oricum purifică apa, nu mai mușca la orice fonfleu publicitar!

Ești gata acum să inițiezi procesul de producție, iar sfatul meu e să citești cu atenție instrucțiunile din kitul pe care l-ai cumpărat. Fiecare soi de bere are mica sa chichiță, iar un singur pas greșit îți poate compromite truda. Ca regulă generală, pașii sunt cei descriși mai jos, dar fii atent la manualul din cutie, nu vrei să dai chix! Nici unul dintre noi nu este expert în bere.

  • Torni un ditai castronul de malț peste 12 litri de apă încălzită la 67 de grade, pui un capac și aștepți o oră.
  • Torni peste amestec alți 14 litri de apă, la 82 de grade, și mai aștepți 10 minute.
  • Filtrezi infuzia, adică dai cep vasului de amestecare, și ai grijă ca sedimentele să nu urmeze mustul în următorul vas.
  • Fierbi mustul o oră, timp în care îi adaugi hamei. Primele 30 de grame, chiar când începe să fiarbă. Alte 30 de grame cam pe la minutul 45, iar ultimele 30 de grame chiar când oprești flacăra. Prima doză de hamei îi dă berii amăreala sa binecunoscută, următoarele doze îi completează aromele.
  • Oprești focul și pui la răcit mustul. Folosește o cadă cu gheață, ca să cobori temperatura urgent până la 17 grade Celsius.
  • Lași mustul să se liniștească, apoi îl transferi în vasul de fermentare.
  • Adaugi drojdia – circa 10 grame – și apoi sigilezi butoiașul.
  • Lași mustul două săptămâni la fermentat.
  • Deschizi vasul de fermentare, unde vei avea deja bere, și adaugi puțintel zahăr, dacă vrei ca berea să se aciduleze.
  • Transferi berea în sticle sterilizate, preferabil de culoare maro, și le închizi ermetic.

Îți mai rămâne doar să pui mâna pe telefon și să-ți chemi tovarășii la chef, pentru că berea asta artizanală și nepasteurizată nu rezistă mult, chiar dacă o ții în frigider. Poate vrei să o încerci tu înainte, ca să nu se lase cu bătaie dacă ai dat cumva chix. Iar în caz de fiasco, nu îți pierde nădejdea, ia și mai încearcă până când „Berea Dănuț” va deveni din banc realitate și apoi legendă. Ai și niște instrucțiuni video în clipul anexat, ca să înțelegi și mai bine cum e mersul.