Era vinerea de dinaintea alegerilor, iar hipsterii jubilau la vederea trenurilor doldora cu studenți care se îndreptau gratis către casele părintești, alea unde aveau toți drept de vot. Într-o lume ideală, ei și-ar fi pupat mama și tata, ar fi golit platourile cu bunătăți, s-ar fi dus devreme la culcare și dimineața s-ar fi prezentat la urne, disciplinați, cu unghiile tăiate și cu viitorul patriei în minte. Doar că n-a fost așa.

Unii, probabil, s-au bucurat de minivacanța electorală și de biletul moca dus-întors în cea mai studențească manieră. S-au reunit sâmbătă pe la prânz cu tovarășii din liceu, au colindat bodegile, au depănat amintirile, au bârfit facultatea și profii, au golit berile, au jucat Skyrim până în zori, apoi la răsărit s-au prăbușit extenuați în patul adolescenței lor, unde au visat intens că-și iau țara înapoi, până când urnele s-au închis. În timpul ăsta, mama și tata, bunicul și bunica, mătușile și unchii și-au băut cafelele, și-au pus hainele de mers în vizită la nănași, apoi au ieșit tiptil, să nu le tulbure somnul odraslelor, și-au votat.

Poate că a fost așa, poate că nu, cert este un singur lucru. Părinții și bunicii au considerat că merită să iasă din casă până la secția de votare, iar tinerii frumoși și liberi au abandonat orice plan de a-și mai lua țara înapoi, sau măcar de a încerca. De ce, vă întrebați? Nu știu nici eu, dar pot să presupun.

Generațiile mature or fi avut mai multă disciplină civică inoculată în socialism, când prezența la simulacrele alea de vot era puternic recomandată – ca să nu zic obligatorie. Dar nu asta-i explicația. Părinții, spre deosebire de puștanii cu 21 de primăveri la activ, mai țin minte culoarea roșie a sângelui vărsat în 1989 pentru dreptul la alegeri libere. Însă nici tinerii nu cred că într-un an au șters din amintire ororile de la Colectiv și sistemul în metastază de corupție care a dus la tragedie – și pe care prin vot aceiași tineri îl puteau sancționa. Fiecare generație are martirii săi pe care să-i onoreze prin vot, dar scrutinul de pe 11 decembrie 2016 nu a fost despre martiri.

A fost un vot pe miză personală. Iar miza votului pentru cei trecuți de 40 de ani este pragmatică și imediată, în vreme ce miza tinerilor e de natură idealistă, catalizată emoțional. Mama și tata votează pentru că vor siguranță la locul de muncă, leafă mai mare, perspectiva unei pensii decente. Și pe asta ar pune ștampila, în orice zi i-ai convoca la urne.

Puștanii care au spatele asigurat – mai mult sau mai puțin precar – de banii și de pachetele părinților își dau seama că-s cetățeni doar în situații de criză. Dacă s-ar fi ținut alegeri la o săptămână după Colectiv, probabil că țara era azi în mâinile altora. Însă patria noastră nu poate furniza anual câte o tragedie, doar pentru ca tinerii frumoși și liberi să-și aducă aminte că au o țară de recuperat seara, la Universitate, după ce termină cursurile sau munca la corporație. Dar mama și tata au nevoie zilnic de bani ca să le facă studenților șnițele de pus la tren. De-aia ei au ieșit la vot și d-aia au ales pe cine au ales: din pragmatism. Nu pentru că ar fi bătrâni, senili, asistați social, analfabeți, retrograzi sau nostalgici ai comunismului.

Prima noastră revoluție recentă, cea din 1989, a fost cu gloanțe și cu sânge și ne-a fost confiscată. Așa, cel puțin, se plângeau studenții și tinerii anilor 90, când eu eram încă preadolescent, prea necopt ca să pricep până la capăt ce voiau să spună. A doua noastră revoluție, cea din 2015, a fost cu foc, lacrimi și revoltă în stradă. Însă, de data asta, tinerii au cedat-o fără luptă. I-a dezamăgit, poate, anul în care tehnocrația a demonstrat că și unii, și alții, sunt la fel de corupți și de hrăpăreți, de incompetenți și de lipsiți de preocupare pentru cetățeni și pentru problemele lor. Sau poate i-a anesteziat gândul că de-acum roata istoriei nu se mai poate întoarce și că societatea poate progresa exclusiv în virtutea inerției din momentul Colectiv. Ori s-au păcălit singuri că de acum mama și tata o să voteze cu cine votează și ei. Poate, poate, poate. Poate greșesc.

Cert mai este încă un lucru: că înainte de revoluția din 1989, românii aveau un singur partid pe care să-l voteze. Aproape trei decenii mai târziu, în țara noastră au apărut puzderie de partide, însă a rămas un singur electorat, fidel aceleiași forțe politice. Și activ, pentru că foamea dă de-a dreptul și frica păzește bostănăria, vorba lui Creangă. Jumătatea ailaltă de electorat care rămâne mută, de o vreme, nu e formată din puștani iresponsabili sau antisociali. Pur și simplu acei tineri nu se pot împăca să voteze cu stânga, iar dreapta i-a dezamăgit din nou. Ei, tinerii, votează pentru idealuri, nu pentru nevoi imediate, asemenea părinților. Și își mai permit să aștepte patru ani sau pot pleca în Anglia la muncă, pentru că oricum n-au prea multe de pierdut. În afară de încrederea în democrație.

Dar noi, ca țară, noi ne permitem să-i pierdem?

You Might Also Like

One comment

  1. 1

    Esti complet dezinformat, oare Buhnici nu citeste inainte ce se scrie aici? Inainte sa apara? Wow!!!
    Sunt un tanar ce o sa votez stanga pana cand o sa vad ca dreapta produce ceva, nu doar ia. E simplu, argumentat …
    FB si cei de afara au votat un mut . un degeaba la cotroceni.
    S a iesit in strada, Ponta jos…si?
    Inainte a fost basescu/boc- pensii taiate, salarii taiate, banu mamelor luat-20 miliarde euro imprumut de la fmi-absolut degeaba…dar tinerii care nu sunt informati vor 500 euro/luna dupa o facultate „privata” , cu 0 experienta… Care vorbesc de 89 ca revolutie cand a fost lovitura de stat, cred ca si buhnici iti poate da detalii extra. Sunteti formatori de opinie, inainte sa scrieti trebuie o ducumentare, nu cred ca toti jurnalistii sunt de la spiru dau Hyperion…

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *