Spider-Man se numără fără îndoială printre jocurile mele preferate de anul acesta. Recent a apărut o completare a jocului, The Heist. Din păcate pentru mine, experiența nu se compară cu povestea principală. Din momentul în care am aruncat pentru prima dată cu pânză în joc, am adorat fiecare minut alături de gândac. Nici nu țin minte ultima dată când m-am distrat atât de tare alături de o producție de acest gen. Iar după ce am terminat povestea principală, m-am întristat la gândul că am rămas fără lucruri de făcut. 

Știam că jocul va mai fi completat pe parcursul anului cu DLC-uri. Adică un alt episod împărțit în trei capitole adăugat jocului original. Iar după ce am fost absorbit în aventurile inițiale, pot spune că primul DLC, The Heist, m-a dezamăgit puțin.

Abonează-te la Cavaleria.ro pe Youtube

 

Așadar The Heist durează între două și patru ore dacă îl joci relaxat. Misiunea principală are o poveste captivantă și apare un personaj familiar pentru fanii seriei, Black Cat. Interpretarea actriței din spatele graficii face personajul să fie credibil, și interacțiunea dintre Spidey și Black Cat este plăcută de urmărit.

Povestea de sine stătătoare este scurtă. Numai că dezvoltatorii au decis aparent să întindă artificial evenimentele care se desfășoară. Pe deoparte înțeleg această mișcare. Deoarece fără misiunile secundare introduse doar de dragul prelungirii experienței, experiența ar fi durat aproximativ o oră. Pe de cealaltă parte, puteau complica mai mult firul narativ, încât să ofere jucătorului ample lucruri de făcut.

Ideea este următoarea. Motivul pentru care au prelungit experiența DLC-ului The Heist este fiindcă povestea nu se termină aici. La final este o scenă în care dă clar de înțeles că se va continua în partea a doua, din totalul celor trei. Din punct de vedere narativ, are sens această decizie.

Dar fiindcă mi-a plăcut atât de mult conținutul îmbelșugat din jocul original, mi-aș fi dorit să fie mai plin de substanță. O alternativă ar fi fost să condenseze cele trei povești într-una singură și să îl lanseze pe tot deodată. Presupun că departamentul de marketing a intervenit aici și au avut ceva de spus în legătură cu asta.

În concluzie, DLC-ul The Heist pentru Spider-Man de pe PS4 este o completare scurtă, care nu oferă aceeași senzație de grandoare pe care o are jocul original. Nu pot spune că primul episod dintre cele trei merită banii de achiziție, dar ceva îmi dă de bănuit că povestea completă a DLC-urilor va compensa segmentarea lor. Bineînțeles, vom vedea pe parcurs.

You Might Also Like

4 Comments

  1. 1
  2. 3

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.