Cum să arzi calorii în VR cu Beat Saber

Beat Saber se află în topul listei mele cu jocuri video în realitate virtuală. L-aș descrie ca Fruit Ninja combinat cu Star Wars combinat cu Guitar Hero combinat cu Serena Williams vs Simona Halep combinat cu Ready Player One. Conceptul este simplu, dar perfect implementat.

DISTRACȚIE LA SUPERLATIV

În 2005, Guitar Hero a luat lumea gaming-ului cu asalt. Acel joc care venea la pachet cu o chitară, dar în loc de corzi avea butoane colorate. Îți alegeai melodia din lista jocului, apăsai pe aceste butoane în funcție de ce îți apărea pe ecran și voila! Erai un rockstar în toată regula. Toată lumea era înnebunită după acest joc și pe bună dreptate. Fiindcă era incredibil de distractiv.

Treisprezece ani mai târziu, în 2018, ne trezim cu o altă formă de Guitar Hero. De data aceasta în realitatea virtuală sau VR. Deși la Beat Saber regăsim același principiu, execuția este cu totul altă poveste. În primul rând, când îți pui casca de VR, ești literalmente în joc. Iei controllerele în mâini și observi că ții săbii laser. După ce dai Play, începe melodia și cuburi albastre și roșii vin spre tine. Scopul tău este să te uiți la săgețile de pe ele și să le tai în direcția, ordinea și după culorile respective. Bineînțeles că le tai pe ritm, iar cu cât ajustezi nivelul de dificultate, cu atât devine mai ușor sau mai greu. Nici nu vreau să spun cum e jocul la opțiunea Expert, cu o singură sabie în loc de două.

După primele încercări, vei eșua lamentabil la dificultăți ridicate. Dar de aici provine și distracția jocului. Anume, nivelul provocării pe care trebuie neapărat să îl ridici atunci când devii din ce în ce mai priceput. Cu cât accelerezi ritmul, cu atât te miști mai rapid și realizezi că ulterior vei avea nevoie să faci un duș. După prima melodie încep să mă simt de parcă ar trebui să mă cheme DJ Jedi. Trece o oră și tot nu vreau să ies din joc. E pur și simplu demențial.

ECHIVALENTUL UNUI MECI DE TENIS

Studiile care s-au făcut asupra oamenilor care joacă Beat Saber evidențiază faptul că o sesiune de gameplay de 30-60 de minute echivalează cu un meci de tenis. Numai că aici mâinile tale se mișcă de multe ori mai rapid și mai des decât la tenis. Mai ales că le folosești constant pe ambele. În cifre, un om cu o greutate medie poarte să ardă între șase și opt calorii pe minut. Exponențial din cosinus de existențialism împărtășit la o vârstă fragedă înseamnă aproximativ 420 k/cal pe oră. Acum o fi tenisul grozav, dar nu e la fel ca Beat Saber de distractiv. Mai ales că singurele sunete pe care le auzi la tenis sunt strigătele iconice extaziate ale femeilor care îl practică.

Desigur, nu toată lumea are un echipament VR acasă, dar dacă aveți un prieten, o cunoștință, o rudă care vine doar de sărbători ca să vă mănânce din frigider și nu aduce nici un cadou, e rândul să echilibrați balanța și să încercați neapărat acest joc mirific. Îl poți găsi pe PC și pe PlayStation VR.