Și mai ales, să te întrebi dacă a meritat. Ăsta e genul de întrebare de pus la sfârșitul vieții, atunci când tragi linie și te uiți înapoi la tot filmul, neîntrerupt de reclame. O pun iată, mai devreme.

– Tiberiu Ușeriu

Asta mi-a rămas în minte din ce a scris Ușeriu de pe patul de spital. Și eu aș putea să dau răspunsul abia după ce aș fi trecut linia de sosire. Iar dacă nu aș fi reușit să văd steagul de la capătul traseului, aș fi luat eșecul ca pe-o lecție, așa cum am făcut și-n etapele de Coastă. Eșecul face cât o facultate și te ajută să revii mai puternic.

Ce face Tiberiu Ușeriu este fantastic. Cred că își folosește trecutul ca pe-un combustibil pentru toate competițiile în care se înscrie. Este un ultramaratonist desăvârșit, capabil să parcurgă aproape 600 de kilometri în mai puțin de 170 de ore. În condiții inumane. Ultramarton însemană orice competiție mai lungă decât un maraton. Adică mai lung de 42,195 kilometri. Yukon Arctic Ultra are o lungime de 692 de kilometri! Mai mult decât distanța dintre Giurgiu și Satu-Mare. Diferența e că Yukon se întâmplă în mijlocul unei pustietăți imense iar termometrul arată din când în când și -50 grade Celsius.

Yukon Arctic Ultra este ultima cursă la care Tiberiu Ușeriu s-a înscris. A abandonat după ce a mers 90 de kilometri și a fost oprit după un control de rutină. Medicii i-au descoperit degerături la picioare. A fost transportat de urgență la spital pentru tratament.

View this post on Instagram

Pun pariu că mulți dintre voi vă puneți întrebarea asta. Adică merită să mergi la capătul lumii ca să îngheți în somn, ca fetița cu chibriturile? Bineînțeles că merită! La fel ca fiecare secundă trăită din viața asta. Iar ratările sunt, de fiecare dată, un profesor mai eficient decât orice triumf. Ele fac parte din poveste și trebuie să fie asumate ca atare. Cum ar fi seria de ghinioane de la Tor de Géants, pe care nu o să le uit cât oi trăi. Acum sunt în spital, conectat la aparate și monitoare. Am o pijama ridicolă, cu picățele. Timp de 5 zile, cam 6 ore pe zi, o să fac un fel de dializă menită să-mi dilate vasele sanguine. Apoi mi se va decide soarta. Mi-e rău, văd triplu și am senzația că îmi crapă capul. În loc să alerg prin sălbăticie, cum mi-aș dori, stau legat de un pat cu multe fire. În loc să termin restul de 600 de kilometri pentru care am venit, am timp de confesiuni. Asta mă cam deranjează. Degetele de la piciorul stâng nu le simt în continuare. Sunt bășicate, umflate și arată dramatic. Medicii zic că toate astea sunt semne bune, deși mie, sincer, nu-mi par. Am timp să reflectez. E momentul ideal de sinceritate, în care să te întrebi cum de ți s-a întâmplat tocmai ție chestia asta. De ce? Ce clișeu. Și mai ales, să te întrebi dacă a meritat. Ăsta e genul de întrebare de pus la sfârșitul vieții, atunci când tragi linie și te uiți înapoi la tot filmul, neîntrerupt de reclame. O pun iată, mai devreme. Criticilor de canapea și de tastatură, care se întreabă de ce și-o tot caută prin iaduri de gheață vedeta asta de carton, o să le spun că da, a meritat din plin. Poate n-o să înțeleagă. Nu e important. Ce e important pentru mine, nu trebuie să fie neapărat valabil pentru restul lumii, nu-i așa? Eu am venit aici cu un scop, ca într-o misiune, călăuzit de o cauză în care cred foarte tare. Și anume că Via Transilvanica ( https://www.viatransilvanica.com/ ), drumulețul ăsta al nostru, s-ar putea ca, într-o bună zi, să ne unească mai mult decât toate festivismele centenare la un loc.

A post shared by Tibi Useriu (@tibiuseriu) on

Abonează-te la Cavaleria.ro pe Youtube

Yukon Arctic Ultra ține 13 zile, începând cu 3 februarie și poate fi parcurs la picior sau cu bicicleta. E cea mai dură competiție din lume nu doar din cauza lungimii, dar și din cauza condițiilor meteo. Acum că ți-am dat contextul, află că din momentul în care se dă startul, concurenții sunt pe cont propriu. Pot face o realimentare cu apă, mâncare și somn la câte un checkpoint. Și asta cu somnul e discutabil. Adică doar la 6 din cele 9 puncte intermediare sunt paturi. Șansele să prinzi un loc liber sunt infime, așadar cei mai mulți preferă să doarmă afară, în saci de dormit, fără niciun cort care să strice priveliștea către cer.

Traseul e marcat doar în anumite puncte. Ghidarea prin GPS nu este recomandată dar e util să cari un aparat după tine, ca o confirmare că ceea ce faci e bine. Mai importante sunt hainele, dacă vrei să rămâi întreg. Doar ele te pot scăpa de degerături. Aici nu e vorba de asortat corect ca pentru o zi la muncă. Dacă porți încălțările greșite, se poate ajunge și la amputarea membrelor sau a degetelor. Tiberiu Ușeriu a fost nevoit să facă dializă 6 ore pe zi, timp de 5 zile pentru dilatarea vaselor sanguine.

De ce ți-ai face una ca asta? Creierul are niște cerințe ciudate uneori. Nu pot să înțeleg mintea acestor sportivi decât dacă mă pun și eu la start, în locul lor. Dar eu nu mă simt confortabil riscându-mi viața așa. E nevoie de pregătire fizică intensă și de o minte foarte limpede. De-asta admir motivația uriașă a lor. Nu de alta, dar oricine se poate înscrie în această competiție și iată că nu se fac cozi la start. Motivația lui Tiberiu Ușeriu este ViaTransilvanica.

Îți recomand să citești site-ul ca să înțelegi cel mai bine. Înscrierea pentru maratonul de 692 de kilometri costă aproximativ 2500Euro.

You Might Also Like

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.