Există puțini adulți printre noi care nu au băut niciodată o bere. În același timp, există mulți care consumă prea multă. Sau beau prea des. În cel mai rău caz se află cei care beau prea multă bere și prea des. Însă cum subiectul materialului nu este despre dependența de alcool, vom vorbi despre cât de mult te îngrașă alcoolul.

Pe lângă efectele pe care le are asupra corpului tău, alcoolul se pare că te și îngrașă. Un sondaj făcut de societatea regală pentru sănătate publică a relevat faptul că 90% dintre cei 2.000 de britanici chestionați nu știau câte calorii are o halbă de bere. Vorbim despre 568 de mililitri, că asta este valoarea în sistemul metric pentru un pint imperial, unitatea de măsură folosită pentru lichide peste Canalul Mânecii.

Câte calorii are o bere?


În timp ce sucurile vândute în magazine au obligatoriu informații nutriționale, iar aceleași informații le găsești pe aproape toate produsele ambalate vândute în lume, cutiile și sticlele de bere nu au informații de acest tip. Iar acestea nu se regăsesc nici pe ambalajele altor băuturi alcoolice. Așa că am gândit acest material special pentru a diseca problema.

O sută de mililitri de bere blondă are 42 kcal. Pentru bere brună, ajungi la 48 kcal, iar berea fără alcool are doar 27 kcal. Indiferent de sortiment, berea are aproximativ cinci grame de carbohidrați la suta de mililitri. Înmulțește cu 3.3, 4, sau 5 și vei afla câte calorii are o bere la sticlă de 0,33, o halbă de 400 de mililitri sau o sticlă de jumătate de litru.

Între băuturile alcoolice de pe piață, berea vine cu cele mai puține calorii. De exemplu, lichiorul are în jur de 300 kcal la 100 de mililitri. Romul are în jur de 220 kcal la 100 de mililitri, în timp ce vinul alb sec are 73 kcal. Pentru vinul roșu sec, pune doar două calorii în plus. Vodca, în schimb, are 235 kcal pe suta de mililitri, iar whisky-ul, cu sau fără „e” în nume, este tot pe acolo.

Cât de mult îngrașă berea?


Discuțiile despre îngrășat și berea sunt o temă recurentă atât pe internet, cât și printre pasionații de sport. Mulți sportivi serioși au renunțat complet la alcool pentru că îngrașă, iar unii sportivi amatori au redus pe cât posibil consumul de alcool pentru a-și menține greutatea. Funcționează, dar de ce?

O halbă de bere de aproximativ 500 de mililitri are în jur de 200 de kcal. Potrivit mai multor estimări, înseamnă cam la fel de multe calorii ca o felie de pizza sau o felie de tort de ciocolată. Sau cât un hamburger. Bineînțeles, este o diferență între aceste calorii, pentru că unele vin din carbohidrați, altele din proteină și grăsimi, iar altele din toate trei. Deja se complică situația.

Unele studii afirmă că un pahar de bere pe zi scade riscul apariției pietrelor la rinichi cu 40%, precum și reducerea riscului de diabet tip 2 și îmbunătățirea funcțiilor cerebrale la vârstnici. Anumite beneficii menționate mai sus sunt discutabile, dar, tot pe partea pozitivă, berea conține magneziu și fibre, precum și minerale și vitamine. Acestea din urmă nu sunt contestate nici de cei mai aprigi inamici ai băuturilor alcoolice. Însă nu va imaginați că vă puteți lua necesarul zilnic dintr-o bere și nici nu vă mințiți că vă apărați rinichii de pietre cu câteva beri băute într-o seară. Nu funcționează așa corpul uman, din păcate.

Cât de mult rău îți face consumul de acool


O bere nu te îngrașă, cel puțin dacă ai o dietă echilibrată și consumi mai puține calorii într-o zi în care știi că o să bei o bere seara. Totul este să te controlezi și să bei o singură bere și să nu te apuci să mănânci și o pungă de chips-uri sau fast food cu acea bere. Însă, asta nu este tot.

Alcoolul, indiferent că este din bere sau din vin, este interzis șoferilor, femeilor gravide și mamelor care alăptează. Asta se întâmplă din cauza efectelor acestei substanțe asupra creierului și asupra corpului uman. Printre ele se numără reducerea capacității ficatului de a metaboliza glucoza și de a elimina toxinele rezultate în urma metabolismului normal al corpului.

Cei care beau în exces pot suferi de probleme cu vasele sanguine, o deteriorare a ficatului și a creierului, precum și de probleme de fertilitate, boli ale prostatei și de favorizare a apariției varicelor și a cheagurilor de sânge. Alcoolul favorizează apariția sau agravarea unor afecțiuni cardiace, ridarea tenului și cataracta.

Alte probleme legate de consumul de alcool implică încețoșarea simțurilor, îngreunarea luării de decizii și a concentrării, tulburări ale memoriei și ale creierului, precum și favorizarea bolilor psihice. Inclusiv depresiile, tulburările emoționale și fobiile. Practic, să îți înneci amarul după o dezamăgire cruntă în viața personală este o idee teribil de proastă. Mai există și riscul dependenței, o problemă care macină toate păturile unei societăți, indiferent de venitul victimelor.

You Might Also Like

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.