Nu mai este foarte mult timp până la petrecerea de Revelion, iar șansele de a găsi o ofertă bună la un preț decent scad pe zi ce trece, mai ales pentru destinațiile din România.

În cazul în care ai fost prins pe picior greșit și nu ți-ai făcut încă nicio rezervare, ai două soluții: fie accepți să plătești o sumă mare de bani pentru câteva zile (și, mai ales, nopți) de distracție, fie apelezi la una dintre metodele de a face Revelionul pe bani puțini.

Nu, să faci Revelionul pe bani puțini nu înseamnă neapărat să-l petreci acasă la unul dintre prietenii tăi. Aceasta este de fapt ultima soluție, pentru că există și alte metode prin care poți chiar să călătorești într-un oraș cu potențial turistic fără să te coste o avere.

Prin urmare, iată câteva soluții atractive:

La un prieten care locuiește într-un oraș turistic

Sunt sigur că, în cercul tău de prieteni buni, există cel puțin unul care nu este din București și provine dintr-un alt oraș mare cu potențial turistic. Sau, dacă ești și mai norocos, un prieten care s-a mutat în străinătate.

Încearcă să afli din timp ce planuri are pentru Revelion și întreabă-l dacă ar fi o idee bună să-i faci o vizită, eventual într-o gașcă mai mare de prieteni. Soluția este bună mai ales dacă, din cauza distanței, nu v-ați văzut prea mult în ultimii timp.

Principalul avantaj al unui astfel de Revelion este eliminarea completă a cheltuielilor cu cazarea. În plus, în cele mai multe situații, vei avea de suportat costuri decente pentru transport, indiferent dacă alegi mașina personală, trenul sau autocarul. De asemenea, dacă locul distracției este într-un oraș precum Cluj, Timișoara sau Iași, s-ar putea să fie mai ieftin să călătorești cu o companie aeriană low-cost, ca să nu mai vorbim de timpul economisit în acest fel.

La un hotel într-un oraș fără potențial turistic

În cele mai multe cazuri, stațiunile montane și orașele cu mare potențial turistic sunt foarte scumpe în această perioadă a anului. Tocmai de aceea, dacă din diverse motive prima opțiune nu se aplică în cazul tău, o soluție este să cauți o cazare decentă într-un oraș care, cel puțin la prima vedere, nu are un potențial turistic foarte ridicat.

Până la urmă, în noaptea din ani este mai important să ai un loc al tău în care să te distrezi și să te simți bine alături de prieteni, iar locul în care se petrece asta contează mai puțin. De regulă, în orașele fără atracție turistică prețurile la hoteluri sunt la fel ca în restul anului, întrucât nici cererea nu este una mai ridicată decât în mod obișnuit. În rest, aplicații precum TripAdvisor sau Google Trips s-ar putea să-ți ofere câteva sugestii numai bune pentru petrecerea timpului liber.

Avantajele unui astfel de Revelion sunt costurile decente cu transportul și cazarea, practic similare cu cele ale unei excursii în orice alt weekend al anului.

O noapte în centrul unui mare oraș

Te-ai trezit pe ultima sută de metri și este prea târziu să găsești cazare la un prieten sau la un hotel? Nicio problemă, există o soluție și pentru tine.

Cel mai bun lucru pe care îl poți face într-o astfel de situație este ca, cu câteva ore înainte de Revelion, să te urci în mașină sau în tren și să călătorești până într-un oraș cu potențial turistic. Aproape orice oraș din România organizează diverse evenimente stradale în noaptea dintre ani, în special concerte în principalele piețe din oraș.

Prin urmare, ai ocazia să petreci Revelionul undeva cât de cât departe de casă și a iei parte la o petrecere comună. Totul este ca în noaptea respectivă să nu fie viscol și nici atât de frig încât dansurile să nu aibă niciun efect de natură termică asupra ta.

Știu că te gândești unde bei și mănânci într-o astfel de situație. În ultimii ani, în mările orașe, există măcar un fast-food cu program non-stop chiar și în noaptea de Revelion. Și nu mă refer la shaormeriile de la colțul blocului, ci inclusiv la unitățile din rândul marilor lanțuri internaționale.

Avantajele unui astfel de Revelion sunt costurile foarte mici, întrucât în principiu trebuie să plătești doar transportul și o masă în oraș la prețuri obișnuite.

Alternativ, dacă vrei să scapi și de costurile cu transportul, poți alege un club bucureștean. Există câteva care nu percep taxe de intrare exagerat de mari, însă în astfel de situații ofertă de mâncare este foarte limitată.

Acasă la un prieten din localitate

Dacă nici măcar soluțiile de mai sus nu se potrivesc pentru tine, există și o variantă de rezervă. Să petreci Revelionul la un prieten bun din aceeași localitate. Este de departe cea mai comodă formă de distracție, întrucât nu presupune un drum prea lung, iar meniul de băuturi și mâncare îl alegeți împreună și îl puteți procura din timp, pentru a nu lăsa totul pe final.

Avantajele sunt evidente: niciun cost cu transportul (taxi-ul sau Uberul nu-l punem neapărat la socoteală), iar costurile cu mâncarea și băutura nu ar trebui să depășească costurile unei ieși cât de cât obișnuite în oraș.

Chiar dacă timpul se scurge rapid, există o soluție pentru un Revelion memorabil, indiferent de opțiunile pe care le ai. Nu uita că cel mai important lucru într-o astfel de noapte nu este locul în care te afli, ci persoanele care sunt alături de tine.

Tu unde te gândești să petreci Revelionul în acest an?

You Might Also Like

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *