Incendiul care a distrus un bloc cu patru etaje din București în noaptea de vineri spre sâmbătă a scos la iveală câteva aspecte pe care le cunoaștem de ani de zile, dar despre care preferăm să nu vorbim prea des, pentru că suntem experți să ascundem mizeria sub preș. Pe de o parte, numeroase construcții din România sunt realizate la limita sau chiar în afara legii. Pe de altă parte, cumpărătorii aruncă zeci de mii de euro fără să citească contractele sau pur și simplu accepta locuințe cu mari semne de întrebare dacă prețul este mult mai mic decât cel din piață.

Noi sperăm că acest incendiu va reprezenta un semnal de alarmă pentru tine, cu atât mai mult cu cât scoate în evidență unele aspecte cheie la care ar trebui să fii atent când cumperi o locuință.

Proprietarii nu puteau deveni… proprietari

La scurt timp după incendiu, au apărut informații potrivit cărora blocul nu avea nici măcar autorizație de construcție, ca să nu mai vorbim de autorizație de securitate la incendiu. Din acest motiv, dezvoltatorul nu putea vinde locuințele prin contracte de vânzare-cumpărare, astfel că a vândut cele 54 de garsoniere și apartamente pe baza unor ante-contracte, cu “promisiune de vânzare-cumpărare”, potrivit declarațiilor administratorului blocului.

Promisiunea nu putea fi însă respectată, întrucât blocul respectiv nu avea nici o șansă să obțină cândva autorizație de construcție. Motivul? Avea o singură ușă de acces, prin mijlocul clădirii, în contextul în care clădirile cu astfel de dimensiuni necesită prin lege cel puțin două ieșiri. Prin urmare, 54 de familii au acceptat să plătească zeci de mii de euro pentru o locuință despre care puteau printr-o minimă documentare că nu va obține autorizație de construire.

Cumpărătorii nu citesc contractele

Nu că ar fi o surpriză, dar tot acest caz demonstrează că românii nu citesc contractele pe care le semnează. Aflăm asta tot de la administratorul blocului în cauză, care spune că “ante-contractul este atât de bine făcut de notariat încât dacă nu plătim ratele trei luni de zile pierdem şi banii, şi casa”.

În primul rând, un contract de zeci de mii de euro trebuie citit, recitit și apoi dat și unui avocat să îl citească, pentru a identifica eventualele nereguli sau abuzuri. În al doilea rând, un contract între două părți este, în principiu, negociabil. Sau cel puțin nu poate exista obligativitatea de a-l semna. Nici măcar “proprietarii” care au observat clauza respectivă nu sunt scutiți de vină: aceștia puteau negocia renunțarea la clauză sau “îndulcirea ei” (de exemplu, evacuarea să aibă loc dacă ratele nu sunt plătite 12 luni) sau să renunțe pur și simplu la semnarea ante-contractului dacă nu erau de acord cu unele clauze.

Ca o paranteză, pierderea locuinței în cazul în care ratele nu sunt plătite trei luni consecutive reprezintă o clauză obișnuită în cazul celor mai multe oferte de rate la dezvoltator. Asta și pentru că dezvoltatorii nu au dreptul legal de a solicita dobânzi pentru ratele lunare, întrucât nu funcționează ca bancă sau instituție financiară non-bancară (IFN).

Cumpărătorii vânează prețul mic

A treia concluzie care se desprinde din toată această poveste este că pentru unii cumpărători contează un singur lucru: prețul cel mai mic. În ciuda faptului că blocul nu avea autorizație de construire și în ciuda faptului că ratele la dezvoltator aveau o clauză care prevede evacuare după trei luni de neplată, 54 de familii au acceptat oferta.

Cum a fost posibil așa ceva? Locuințele au fost vândute de dezvoltator în 2013 la prețuri mult sub media pieței. Astfel, o garsonieră a costat circa 20.000 de euro, în contextul în care prețul mediu al unei garsoniere în București la vremea respectivă era de circa 32.000 de euro. Între timp, pentru un apartament, dezvoltatorul a cerut între 30.000 și 40.000 de euro, deși prețul mediu era de 50.000 de euro.

Prin urmare, clienții au fost “fascinați” de prețurile mici și au închis astfel ochii la numeroasele nereguli pe care le-au descoperit, fără să se gândească la repercursiuni pe viitor, care ar fi venit la un moment dat chiar dacă blocul nu ar fi ars. De exemplu, ar fi fost dificil să vândă locuința ulterior și ar fi trebuit să accepte la rândul lor un preț mult sub media pieței pentru a găsi un cumpărător. În plus, ar fi fost dificil să încheie o asigurare pentru o locuință pentru care nu există autorizație de construcție.

În final, poate te întrebi dacă dezvoltatorul are remușcări că a construit un bloc care nu poate obține autorizație de construcție. Sau poate te întrebi dacă măcar îi pasă că “proprietarii” au rămas fără locuințe în urma incendiului. Ei bine, s-a întrebat și un reporter de la Pro TV, care a reușit să obțină un punct de vedere al dezvoltatorului: “Nu mă interesează”.

Trei cuvinte simple care ilustrează atât de bine modul în care gândesc cei mai mulți români.

You Might Also Like

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *