22 de ani. Atât a durat România Mare, din 1918 până în 1940, adică aproximativ între cele două Războaie Mondiale.

Acum, că s-au încheiat sărbătorile Centenarului și putem să lăsăm deoparte emoțiile pentru a gândi la rece, este un moment potrivit să analizăm puțin și ce a însemnat cu adevărat România Mare din perspectiva economică. Cu atât mai mult cu cât România Mare a îndurat perioade dificile din punct de vedere economic, ca urmare a efectelor Primului Război Mondial sau al Marii Crize care a izbucnit în 1929.

1. Trei monede au fost retrase de pe piață

După Marea Unire de la 1 decembrie 1918, autoritățile române s-au văzut în fața unei misiuni dificile reprezentată de retragerea din circulație a trei monede utilizate în teritoriile proaspăt “cucerite”: coroana austro-ungară în Transilvania, rubla Romanov în Basarabia și rubla Lwow în județele preluate de la Bulgaria.

În toate aceste teritorii s-a stabilit un curs obligatoriu, de cele mai multe defavorabil locuitorilor din regiunile respective. Astfel, până în anul 1920, statul a stabilit că un leu valorează două coroane austro-ungare, în timp ce pentru rublele Romanov și rublele Lwow au fost impuse cursuri diferențiate, în funcție de valoarea pe care locuitorii doreau să o preschimbe.

2. Prețurile au crescut de 22 de ori în 6 ani

Preschimbarea banilor în teritoriile obținute și necesitatea de a acoperi un deficit bugetar uriaș generat de Primul Război Mondial a avut ca efect o creștere semnificativă a emisiilor de bancnote. Un principiu elementar al economiei spune că, într-o astfel de situație în care piața este “inundată” cu bani, inflația crește puternic, iar locuitorii României Mari au simțit asta pe propria piele.

Potrivit datelor oficiale furnizate de Banca Națională a României, în 1922 prețurile crescuseră în medie de 22 de ori comparativ cu cele din anul 1916, adică într-un interval de numai 6 ani. În plus, leul românesc s-a devalorizat puternic pe plan extern. Astfel, dacă în 1914 leul românesc era aproape la fel de puternic cu francul francez (100 lei echivalau cu 102 FF), în 1919 cu aceeași sumă de bani obțineai doar 37 FF. Statul a reușit să stabilizeze economia abia în preajma anului 1923, la 5 ani de la finalul Primului Război Mondial și de la Marea Unire.

3. Marea Criză din 1929-1933

Chiar dacă globalizarea era practic un concept aproape inexistent în perioada interbelică, Marea Criză care a lovit Statele Unite în 1929 a avut efecte în întreaga lume și, implicit, și în România Mare. Pe lângă o serie de falimente răsunătoare precum cele suferite de Banca Generală a Ţării Româneşti, Banca Marmorosch, Blank & Co. sau Banca Berkovitz, nivelul de trăi a scăzut dramatic.

În 1933, anul care a marcat oficial sfârșitul crizei, indicele general al salariilor reprezenta numai 63% din cel înregistrat în 1929. Cei mai afectați au fost angajații din sistemul public, care au suferit scăderi dramatice de salarii: între 10% și 23% în 1930, 15% în 1932 și 10% în 1933-1934.

4. Campioni la producția de petrol

România ocupă locul 3 în Europa în topul țărilor cu cele mai mari rezerve de petrol, după Norvegia și Marea Britanie. Prin urmare, nu este neapărat o surpriză că, în perioada interbelică, România a ocupat primul loc în producția europeană de petrol, cu un vârf de 8.7 milioane de tone de petrol în 1937. În plus, în același an, România a ocupat al doilea loc la producția de gaze naturale, fiind surclasată doar de Uniunea Sovietică, stat cu o suprafață semnificativ mai mare.

De asemenea, puțini sunt cei care știu că, în aceeași perioadă, România a fost a doua cea mai mare producătoare de aur din Europa, cu 5.355 de kilograme în 1937. Prima poziție în acest top a fost ocupată de Suedia.

5. “România, Grânarul Europei” este un mit

În schimb, România nu a fost “Grânarul Europei” în perioada interbelică, așa cum spune un celebru mit. Este adevărat că, după Marea Unire din 1918, România era al 10-lea stat european ca suprafață și al optulea ca număr de locuitori, însă producția de cereale era semnificativ mai mică decât în restul Europei.

Conform datelor din Anuarul Internațională de Statistică a Agriculturii, în perioada 1934-1938, România a produs doar 8.3% din cantitatea de cereale produsă în Europa (10.5 milioane de tone, comparativ cu 126 de milioane de tone la nivel european). În cazul grâului, lucrurile stătea și mai prost, întrucât România avea o cotă de piață de 6.4% din producția totală de pe continentul european.

În plus, în ciuda suprafeței mari de terenuri agricole, România era codașă la productivitate: doar 921 de tone de cereale la hectar, aproximativ la nivelul unor țări precum Grecia, Portugalia și Finlanda, țări cu climă mai puțin prielnică cerealelor.

You Might Also Like

2 Comments

  1. 1

    ”doar 921 de tone de cereale la hectar” trebuie sa fi mancat un 0, ca asa de mult la hectar nu va produce nimeni vreodata!

  2. 2

    “România era codașă la productivitate: doar 921 de tone de cereale la hectar.”

    Poate ati vrut sa spuneti kilograme.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.