Cupa Mondială, afacerea din spatele sportului 

După 32 de zile și 64 de meciuri, Cupa Mondială 2018 și-a desemnat noua campioană mondială. Francezii au plâns de fericire după finală cu Croația, Belgia a obținut cea mai bună performanță din istorie, în timp ce Germania a vărsat lacrimi după o eliminare rușinoasă încă din faza grupelor.

Așa este în fotbal: unii câștigă și se bucură, alții pierd și plâng. Și totuși, indiferent de numele echipei campioane, există cineva (sau, mai bine spus, ceva) pentru care orice turneu final reprezintă o victorie: Federația Internațională de Fotbal (FIFA), organizatoarea turneului final.

Venituri de 6 miliarde de dolari

Potrivit unor calcule preliminarii, FIFA a obținut venituri totale de 6.1 miliarde de dolari de pe urma Cupei Mondiale, cu 1.3 miliarde de dolari peste nivelul înregistrat la ediția din Brazilia din 2014. Aproape trei miliarde de dolari au provenit din drepturile TV, în timp ce 20 de sponsori au adus 1.45 miliarde de dolari. Sumele adunate de la sponsori sunt impresionante în contextul în care numeroase companii europene și americane au renunțat la contracte din cauza scandalurilor de corupție care au măcinat FIFA în ultimii ani, inclusiv branduri precum Johnson & Johnson, Castrol și Continental. Salvarea a venit din China, care a furnizat 7 dintre cei 20 de sponsori.

De asemenea, FIFA a primit 160 de milioane de dolari din partea EA Sports pentru dreptul de a dezvolta jocul FIFA. Pe lângă drepturi TV și sponsori, alte venituri au fost obținute din vânzarea de bilete și alte activități de marketing.

Rusia a cheltuit 12 miliarde de dolari

Între timp, pentru a găzdui Cupa Mondială, Rusia a cheltuit în total circa 11.8 miliarde de dolari. O mare parte dintre bani au ajuns în construirea sau modernizarea stadioanelor, în timp ce până la cinci miliarde de dolari au fost cheltuite pentru îmbunătățirea infrastructurii. Din punct de vedere financiar, găzduirea Cupei Mondiale este un eșec pentru aproape orice țară, iar Rusia nu face nici ea excepție. Este adevărat că numeroase aeroporturi au fost modernizate și renovate, că orașele mai mici au primit investiții în sistemul de transport sau în unitățile de cazare pentru a face fața valurilor de turiști, însă în ansamblu numeroase cheltuieli nu vor fi recuperate niciodată.

Poate cele mai bune exemple în acest sens sunt stadioanele Nizhny Novgorod și Volvograd Arena. Rușii au investit aproape 600 de milioane de dolari pentru a construi de la zero cele două stadioane cu câte 45.000 de locuri care, după Cupa Mondială, vor fi terenurile de joc ale echipelor FC Nizhny Novgorod și Rotor, în condițiile în care ambele evoluează în liga a doua.

Costuri pentru fani: aproape 2500 de dolari

La rândul lor, fanii sunt cei care cheltuie sume importante de bani pentru a-și vedea favoriții de la fața locului. Dacă luam în calcul biletele de avion, cazarea, mâncarea, transportul local și, desigur, biletele de intrare la meciuri, calculele arată că o vacanță de zece zile în Rusia pe timpul Cupei Mondiale poate fi foarte costisitoare.

 

Un blogger din Rusia a calculat că un britanic ar cheltui aproape 2.500 de dolari pentru o vacanță de zece zile în care ar vedea două meciuri din grupe la cea mai ieftină categorie de preț. Suma ar fi însă semnificativ mai mare pentru un fan care a stat în Rusia pe tot parcursul Cupei Mondiale pentru a urmări inclusiv finala mică pierdută de Anglia în fața Belgiei.

Fond de premii de 400 de milioane de dolari

Între timp, FIFA acordă premii în bani tuturor echipelor naționale prezente la Cupa Mondială pe baza unui fond de 400 de milioane de dolari. Echipele care au fost eliminate în grupe au primit opt milioane de dolari, iar suma a crescut la 12 milioane de dolari pentru echipele care au părăsit Rusia după optimi.

O calificare în sferturile de finală a fost echivalentă cu un premiu de 16 milioane de dolari, în timp ce semifinalistele au primit 22 de milioane de dolari (locul 4) și 24 de milioane de dolari (locul 3). Finalista a plecat acasă cu 28 de milioane de dolari, în timp ce câștigătoarea s-a ales cu 38 de milioane de dolari.

Concluzii

Cupa Mondială este o competiție de pe urma căreia câștigă doar FIFA și echipele naționale care joacă la turneul final. În rest, de la țară organizatoare până la fanii din tribune, toți cheltuie sume importante de bani pe care nu le pot recupera. Dacă rușii vor rămâne cu o imagine îmbunătățită după numeroasele probleme de natură politică din ultimii ani, fanii vor păstra amintiri plăcute. Cel puțin cei francezi.