Cumpără, înlocuieşte şi dăruieşte – te bucuri şi-i faci fericiţi pe ceilalţi

Cât de des îţi cumperi tricouri cu care să ieşi la un grătar cu prietenii? Cât de frecvent îţi înlocuieşti telefonul pe care îl porţi zilnic în buzunar cu unul nou, mai performant?

Mulţi dintre noi nu văd nici un motiv pentru care să schimbe ceva dacă acel ceva funcţionează bine. De ce să schimbi o cămaşă din garderobă dacă cele pe care le ai sunt foarte puţin uzate? De ce să-ţi cumperi un smartphone nou dacă cel actual îşi face treaba decent?

Pe termen scurt, o astfel de atitudine este exact ceea ce te ajută să-ţi construieşti un fond de rezervă pentru situaţii neprevăzute şi să eviţi unele discuţii neplăcute în cuplu referitoare la modul în care îţi gestionezi banii.

Şi totuşi, banii nu aduc fericirea. Sau, mai bine spus, banii nu aduc fericirea dacă nu există şi alte lucruri care să-ţi îmbogăţească viaţa.

Sentimentul plăcut al unei noi achiziţii

Te-ai gândit vreodată cum te simţi atunci când ieşi pe stradă cu o haină recent cumpărată? Indiferent că vorbim despre un tricou, o cămaşă sau o pereche de blugi, mirosul acela de proaspăt îţi pătrunde puternic pe căile nazale şi îţi induce o stare bună de spirit. Parcă vezi viaţa cu alţi ochi.

Nu este deloc surprinzător. Deşi este la modă să fii comod şi să eviţi cu orice preţ o schimbare, o simplă înlocuire de haină poate face minuni când vine vorba despre atitudinea ta: te simţi mai bine şi capeţi mai multă încredere în propriile forţe.

Aplică strategia asta oricând simţi nevoia. Şi, cel mai important, dacă simţi nevoia unor haine noi, nu ezita să aplici strategia asta nici măcar atunci când dulapurile tale sunt pline de haine şi nu mai ai loc de unele noi.

Nu arunca lucrurile vechi. Dăruieşte-le!

Tocmai te-ai întors de la mall cu o nouă colecţie de haine şi îţi dai seama că nu prea ai unde să le păstrezi? Ţi-ai cumpărat un smartphone nou şi nu prea ştii cum să scapi repede de telefonul vechi pe care îl vei vinde cu greu pe site-urile specializate în anunţuri?

Sigur, cel mai simplu este să alegi hainele vechi şi să le arunci pentru a le face loc celor noi, în timp ce telefonul tău vechi ar putea rămâne să se prăfuiască undeva printr-un sertar obscur al biroului tău.

Eu îţi recomand însă să aplici conceptul “sharing is caring”. Asta înseamnă să iei hainele vechi care sunt încă într-o stare bună, dar de care te-ai plictisit, şi să le dăruieşti cuiva din proprie iniţiativă. Contează prea puţin dacă este vorba despre tipul ăla de la etajul trei care trece printr-o perioadă grea pentru că nu-şi găseşte job de aproape un an, despre băieţii de la o casă de copii sau despre un amic.

La fel poţi proceda şi în cazul unui telefon mai vechi, dar perfect funcţional. În loc să stea degeaba la tine în casă, mai bine oferă-l cadou unui prieten care şi-ar dori un telefon mai bun decât cel pe care îl are în prezent, dar care pentru moment nu-şi permite să facă o astfel de achiziţie.

Sentimentul de satisfacţie

Dacă nu ai mai procedat niciodată în acest mod cu lucrurile vechi, vei avea parte de o surpriză plăcută: persoana căreia îi dăruieşti un anumit lucru se va bucura să primească ceva de la tine. Nu numai pentru că are nevoie de acel ceva, nu numai pentru că îl primeşte gratis, ci şi pentru că nu se aşteaptă să primească aşa ceva. Da, elementul surpriză joacă un rol esenţial aici, tocmai de aceea este important să faci acest gest în mod spontan.

Este greu să-ţi explic în cuvinte efectul semnificativ pe care astfel de gesturi aparent minore îl vor avea asupra ta, motiv pentru care trebuie să încerci o astfel de experienţă pe propria ta piele.

Crede-mă pe cuvânt, nimic nu se compară cu zâmbetul larg şi exclamaţiile de bucurie ale unei persoane care tocmai a primit un cadou neaşteptat şi util din partea ta. Iar această bucurie se va răsfrânge şi asupra ta şi îţi va oferi un sentiment de satisfacţie.

Iar uneori, acest sentiment de satisfacţie poate fi chiar mai puternic decât cel pe care l-ai simţit când ţi-ai cumpărat lucruri noi.

Cheia este alegi darul potrivit pentru omul potrivit.