Trei metode pentru a avea venituri pasive

În România, cea mai populară formă de venit este salariul, care vine regulat în fiecare lună pe baza unui contract de muncă. Tot în această categorie îi putem include și pe cei care obțin venituri regulate din alte tipuri de contracte, cum ar fi contractele de drepturi de autor. Numitorul comun al acestor venituri este că încetează să apară atunci când nu mai muncești, așa cum se întâmplă atunci când, de exemplu, îți dai demisia nemulțumit de salariu sau îți iei un concediu prelungit fără plată.

Există însă și metode prin care poți obține venituri cu regularitate fără să muncești în permanență. Aceste activități sunt cele mai “sănătoase” pentru situația ta financiară, întrucât generează venituri chiar și atunci când, din diverse motive, nu poți sau nu vrei să muncești o perioadă mai mare de timp. Veniturile care intră în această categorie se numesc venituri pasive, iar cel mai facil exemplu pe care îl pot oferi este pensia: vine fără să faci nimic, atâta timp cât trăiești. Și atâta timp cât există salariați care plătesc contribuții, desigur. Iată câteva exemple de venituri pasive pe care le poți obține:

Venituri pasive din investiții

 venituri pasive

Dacă ai reușit să economisești o anumită sumă de bani, poți profita de asta pentru a câștiga alți bani de pe urma lor. Cea mai simplă și sigură metodă este depunerea banilor într-un depozit bancar, însă în prezent dobânzile sunt atât de mici încât sumele câștigate sunt mai degrabă infime. În general, la marile bănci din România, la o sută de lei investiți câștigi circa un leu pe an. Nu știu cum ți se pare ție, dar să câștigi o cafea de la dozator pe an nu prea mi pare o afacere prea bună.

Există și alte tipuri de investiții generatoare de venituri pasive, însă acestea sunt mai riscate. Cel mai ușor de accesat sunt fondurile mutuale, care pot investi banii în titluri de stat și obligațiuni (active mai puțin riscante) sau acțiuni la bursă (active riscante). Aici este dificil de menționat o medie a câștigurilor, însă reține că în special în cazul investițiilor în acțiuni este foarte ușor să pierzi bani. Investiția directă în titluri de stat este mai dificilă în România și personal evit să o recomand din motive care țin mai degrabă de modul în care statul își respectă angajamentele, la fel cum evit recomandările legate de investițiile în active foarte riscante, așa cum sunt monedele virtuale. Prin urmare, fără bitcoin.

Venituri pasive din bunurile pe care le deții

O altă sursă de venit pasiv este reprezentată de utilizarea bunurilor pe care le deții în prezent. Cel mai popular exemplu în țara noastră este să oferi o locuință pentru închiriere. Astfel, vei primi în fiecare lună o sumă fixă de bani negociată cu persoana care a închiriat locuința. Există numeroase persoane care au cumpărat locuințe inclusiv prin programul Prima Casă, cu unicul scop de a închiria locuința și de a recupera astfel investiția din chirie, în ideea că prețul locuințelor este în creștere. Dacă achiziția se face prin credit, nu recomand cumpărarea unei locuințe în acest scop, însă în cazul în care ai o astfel de locuință pe care nu o folosești este logic să câștigi bani din chirie.

Alternativ, poți obține bani chiar și din locuința în care stai. Închiriază o cameră prin Airbnb sau întreaga locuința atunci când ești plecat un timp îndelungat din oraș. Tot în această categorie poți include și veniturile obținute cu propria mașină printr-un serviciu de transport precum Uber, în special dacă utilizezi aplicația strict atunci când pleci prin oraș cu treburi în diverse locuri. Altfel, dacă mergi cu mașina doar pentru banii din Uber, veniturile obținute intră în categoria veniturilor active.

Venituri pasive din cursuri sau cărți

Dacă cunoști foarte bine un anumit domeniu poți scrie un curs sau o carte și poți obține venituri pasive din vânzarea acestora. De exemplu, dacă ești pasionat de mașini, conduci foarte bine și prietenii te apreciază pentru modul în care explici diverse manevre, poți să scrii o carte despre cum să conduci și cum să reacționezi în diverse situații. Din momentul în care ai terminat cartea, aceasta îți va genera venituri pasive de fiecare dată când cineva o cumpără.

Alternativ, poți construi diverse cursuri online pe un site cu diverse cunoștințe pe care le ai, însă este esențial să te pricepi foarte bine și să știi despre ce vorbești. În caz contrar vei primi feedback negativ din partea clienților, iar șansele de a găsi alți cumpărători vor fi mai mici. Indiferent de alegerea pe care o faci, sursele de venit pasiv trebuie considerate în prima fază doar venituri suplimentare la banii pe care îi obții în mod regulat din salariu sau alte activități independente. Pe măsură ce îți construiești diverse surse de venit pasiv, poți ajunge în situația ca toate cheltuielile tale lunare să fie acoperite din astfel de venituri.

Nu uita însă că, indiferent de soluția pe care o alegi, orice venit pasiv implică, cel puțin în faza inițială, multă muncă și răbdare. Și, eventual, chiar și eșecuri înainte de a găsi rețetă perfectă. Tu ce fel de venit pasiv crezi că ți se potrivește cel mai bine și cum intenționezi să-l obții?