Suntem deja în miezul primăverii şi ne îndreptăm rapid către cel mai însorit anotimp. După curăţenia temeinică de primavară, cu ocazia căreia te-ai săturat de şters, scuturat şi sortat, nu ar strica să aduci puţină culoare şi lumină în casa ta. Şi pentru a-ţi înveseli puţin locuinţa şi a o aduce mai aproape de atmosfera caldă a verii nu trebuie să schimbi totul, ci doar să foloseşti câteva accesorii bine alese. Cu ajutorul lor vei crea o atmosferă mai prietenoasă şi mai interesantă, care să te energizeze şi să te facă să te simţi ca în vacanţă.

Textile colorate

Având în vedere că afară s-a făcut mai cald iar iarba proaspătă şi florile au înlocuit bălţile şi noroiul din parcuri, poţi şi tu să îţi acoperi podelele cu ceva mai vesel. Rulează covoarele groase în culori închise şi depozitează-le până la toamnă, când va fi iarăşi nevoie de ceva mai substanţial. Până atunci, adu vremea frumoasă în amenajările tale cu ajutorul unor covoare în nuanţe vesele de albastru, verde sau galben. Pernele decorative pot primi şi ele feţe mai vesele şi mai în ton cu anotimpul. Înlocuieşte-le pe cele în nuanţe pastelate sau închise, cu unele cu printuri îndrăzneţe şi motive vegetale. Chiar şi draperiile în culori tomnatice, din materiale grele, se pot retrage din peisaj pentru a lăsa locul unora mai vaporoase şi în nuanţe mai voioase.

Adu plante

Despre importanța estetică a plantelor în locuinţă am tot vorbit, şi am tot vorbit, dar nimic nu vesteşte venirea unui anotimp plin de energie şi culoare ca verdele plantelor. Alege câteva plante cu frunze luxuriante care nu necesită prea multă atenţie şi aşează-le în ghivece colorate, care să îţi înveselească atmosfera. Pentru un efect interesant cu efort minim, alege cactuşii sau suculentele şi crează o compoziţie cu ajutorul lor. Poţi aşeaza plantele pe rafturi, pe pervaz sau alcătuieşte un colţişor special pentru ele.

Dă o viaţă nouă mobilierului

Dacă ai piese de mobilier mai vechi, care ţi se par demodate, alege să le dai o nouă viaţă cu ajutorul unui strat de vopsea, în loc să le arunci. Chiar şi scaunele de la bunica pot deveni piese chic dacă le vopseşti într-o nuanţă la modă, cum ar fi turcoazul sau smaraldul. Dacă vrei să creezi piese unicat şi să le transformi în adevărate obiecte de artă, adaugă şi câteva accente aurii sau argintii sau vopseşte-le în degrade.

Pete luminoase de culoare

Mobilierul tău e închis la culoare, podelele la fel şi simţi că parcă spaţiul tău e din ce în ce mai întunecos. Cea mai simplă soluţie ar fi să aduci mai multă lumină în amenajarea ta, dar dacă deja ai schimbat draperiile şi perdelele cu unele mai vaporoase şi mai deschise la culoare, încearcă să mai introduci elemente în nuanţe luminoase. Poţi retapiţa canapeaua şi fotoliile, poţi schimba sau vopsi rafturile şi poţi înlocui accesoriile din materiale greoaie cu unele inspirate de artă orientală, care să te ducă cu gândul la vacanţă.

Scutură totul de praf şi pregăteşte-ţi locuinţa pentru un o perioadă mai însorită şi mai veselă a anului. Cu ajutorul câtorva piese şi trucuri bine alese, îţi poți propulsa casa în noul anotimp iar atmosfera caldă şi veselă te va face mereu să te simţi ca în vacanţă.

You Might Also Like

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *