[VIDEO] – Să nu îți faci chip cioplit din Artă – Dan Istrate și Ciprian Udrescu

Cum sună porunca a II-a? “Să nu-ți faci chip cioplit și nici asemănare a vreunui lucru din câte sunt în cer, sus, și din câte sunt pe pământ, jos, și din câte sunt în apele de sub pământ! Să nu te închini lor, nici să le slujești lor”
Ce este chipul cioplit, ce este imaginea, cine este idolul acum?
Cei care ne hrănesc zilnic cu imagini, hai spuneți-le pe nume: TV, Cinema, Facebook, Instagram, Pinterst, Snapchat.
Nu pot să-mi scot următoarea imagine din cap, oricât de mult doresc să scap de ea, revine tot timpul. Iată o replică auzită de nenumărate ori. Dacă plecăm de la noţiunea imaginii rămase pe veci în noi „an image stuck in my head”, înțelegem mai bine modul în care imaginea se transformă în “idolul nostru”.

Reflexia şi detalierea noţiunii de a avea, a deţine o imagine anume devine obligatorie prin rețelele de socializare. Imaginile (chipurile cioplite) sunt co-prezente în viitoare asocieri sau legături cu lucrurile pe care le imaginăm şi pe care dorim să le spunem, să le scriem sau să le transpunem în palpabil. Retina nu se mai mărgineşte să înregistreze, ci merge în întâmpinarea imaginii (idolului) cu propriile ei forţe de atracţie.

Nu spunea Democrit că ochii noştrii proiectează un fel de tentacule pentru a prinde imaginea? Cred că a privi nu este acelaşi lucru cu a vedea, a înţelege o operă de artă nu înseamnă pur şi simplu a capta o imagine. A nu îți face chip cioplit din Artă se referă la a privi opera de artă până când nu o mai vezi. Știu că sună ciudat, dar poate reușiți. Ochiul nostru explorează, parcurge, ocupă.
Vă provoc să priviți în opera de artă!