VIDEO – The Incredibles 2 | O aventură incredibilă marca Disney•Pixar

În 2004 când am văzut prima parte din The Incredibles, mi-a plăcut atât de mult încât a devenit instantaneu una dintre animațiile mele preferate. Acum, ne trezim 14 ani mai târziu cu The Incredibles 2. Iar după ce am văzut pelicula, pot spune că sunt împărțit între două lumi.

Primul se numără printre filmele mele preferate fiindcă nu are mesaje de corectitudine politică inserate cu forța între rânduri. Și face parte din ultimele producții Pixar într-adevăr independente, în care exprimarea artistică este neafectată de acest val de post-modernism cu care americanii încearcă să ne sufoce pe toți. Dar să revin la film în sine.

The Incredibles 2 începe exact de unde a rămas primul film. Adică de la o bătălie super explozivă și antrenantă între familia Incredibles și… Omul-Cârtiță. În care săracul duce lipsă de imaginație și tot ce vrea să facă era să jefuiască bănci care erau și asigurate pe deasupra. Ei bine, în urma acestei confruntări, eroii noștri provoacă numai pagube. De aici începe și intriga. Intră în vigoare legi care le interzic super-eroilor să mai fie activi. Iar familia protagonistă este forțată să își reia identitatea ascunsă sub numele Parr. Asta până apare un mogul care e de părere că motivul pentru care lumea nu mai acceptă super eroii este din pricina percepției greșite. Deoarece nimeni nu vede în spatele cortinei atunci când se luptă și toți văd doar distrugerea pe care o lasă în urmă.

Și fiindcă distrugerea este cuvântul cheie aici, dintre toți este aleasă Elastigirl, soția lui Mr. Incredible. Ea fiind cea mai profitabilă alegere dintre toți. Adică lasă în urmă cea mai mică urmă de distrugeri.

Ca să nu intru prea în detaliu și să vă dau spoilere, tot ce urmează este că Mr. Incredible rămâne acasă să aibă grijă de copii și este redus la statutul de casnică. Nu face absolut nimic incredibil până pe la sfârșitul filmului și rămâne plafonat ca una dintre sursele majore de umor. Ulterior apare și personajul negativ care este dezvăluit aproape de finalul filmului, dar până atunci deja veți fi ghicit cine se află în spatele măștii.

Modul în care începe filmul este super incredibil și oamenii de la Pixar demonstrează din nou că sunt printre cei mai pricepuți din industrie. Animațiile 3D sunt un deliciu vizual și pentru cei cu un ochi antrenat, atenția la detaliu grafic devine și mai aparentă. Umorul este foarte bine scris și nu mi s-a părut forțat aproape deloc. Acum aș vrea să reiau ce am scris și în introducere, adică mesajul din spate. Ce urmează să spun este doar opinia mea și atât.

Anume că mașinăria de propagandă Disney cunoaște prea bine timpurile în care trăim și profită de pe urma mișcărilor activiste care domină în spațiul social de ani buni. Adică postmodernismul în care corectitudinea politică este mai presus de adevărul științific și discriminarea pozitivă este mai prevalentă ca niciodată. Această mișcare extremistă influențează până și deciziile care guvernează țări precum Canada cu „Bill C-16” sau sistemul de învățământ universitar din Statele Unite. 

În The Incredibles 2 am sesizat acest trend implementat sub motivul că Elastigirl a fost aleasă să conducă filmul, pe când familia a fost lăsată ca gând secundar. Atenție, am spus familie, nu soț! Ea salvează lumea de una singură, în timp ce Mr. Incredible este portretizat ca un tată casnic, total depășit de nevoile copiilor. 

Departe de mine să încep să perorez despre cine ar trebui să muncească în familie sau cine ar trebui să câștige mai mult. Sunt discuții triviale dacă mă întrebi și chiar nu contează. Dar ce m-a enervat cel mai tare la această alegere „artistică” este că îl cheamă MR. INCREDIBLE.

Iar eu l-am văzut în acest film ca fiind „Mr. Stă acasă și este înfrânt de odrasle”. Asta este oximoronic pentru mine. Semnificația numelui său și absența sa intenționată din acțiune ies în evidență întocmai fiindcă este un super erou. Iar dacă cineva care lucrează la bicepși cu vagoane de tren nu poate rezista câteva zile cu copiii, atunci ce șanse am avea noi, bărbații comuni.

Dar cel mai tare m-a deranjat faptul că tot conceptul pe care se bazează filmul a fost plasat pe plan secundar. Adică familia a rămas în umbra protagonistei și mi-aș fi dorit ca filmul să continue exact cum a început și cum s-a sfârșit. Cu accentul pe unitate familială și nu doar pe un singur membru al familiei. 

Mă repet! Opinia îmi aparține în totalitate și nu ar trebui să afecteze experiența voastră. Filmul este extrem de reușit ca produs de divertisment de sine stătător și mi-a plăcut teribil. Fidelitatea grafică a animațiilor, povestea și dialogurile extrem de bine scrise, vocile actorilor și coloana sonoră fantastică formează laolaltă o formulă incredibilă.

Acestea fiind spuse, The Incredibles 2 este o experiență fabuloasă pentru întreaga familie, iar cei mici vor rămâne cu ochii lipiți de ecran pe întreaga durată a filmului.