Ce să faci în weekend

Sfârșitul de săptămână nu este foarte promițător, cel puțin din punct de vedere al vremii. Însă, având în vedere că ne așteaptă două zile libere, poate să și ningă până luni dimineața. Oricum nu am vreun plan măreț să urc pe munte, ori să mă dau cu placa, așa că temperaturile și vremea nu-mi strică ploile ca să zic așa. Totuși, parcă n-ar strica câteva grade în plus, soare și o vreme numai bună de-o plimbare. Nu? Dar cum nu avem ce să facem, ne adaptăm și ne facem programul fiecare cum putem.

Ca de obicei, am pregătit o listă cu câteva idei care sper să-ți placă. Începem cu o premieră cinematografică. Este vorba despre filmul Hellboy despre care Codrin a scris deja. Deși nu l-am văzut și nici nu mi-am exprimat părerea despre el, Codrin este mai mult decât sigur că nu este un film pe placul meu. Însă asta nu înseamnă că el nu se poate înșela, la fel cum nu înseamnă că dacă mie nu îmi place nu este un film bun. Hellboy este un personaj aparte, un altfel de super-erou, dar care, la fel ca toți ceilalți, are misiunea să învingă dușmanii și cel mai important, să evite un dezastru iminent. Dacă ești curios și vrei să afli povestea, fără spoilere evident, poți citi aici review-ul scris de Codrin.

Sâmbătă? Ți-aș recomanda tot un film, de data aceasta pe Netflix. “The Silence” s-a lansat chiar ieri, 10 aprilie 2019, iar dacă ți-au plăcut “Birdbox” și “A Quiet Place” cu siguranță că îl vei urmări cu plăcere. Eu n-am apucat să-l văd pe tot, dar primele minute m-au captivat și chiar îl pun pe listă. După cum îți imaginezi deja, filmul este o simbioză între cele două filme mai sus amintite și împrumută caracteristici de la ambele. Deși la prima vedere intriga și deznodământul îți par previzibile, îți garantez că vei avea surprize. În rolurile principale îi regăsim pe Stanley Tucci, Kiernan Shipka și Miranda Otto, iar filmul este regizat de John R. Leonetti.

Duminica o rezervăm pentru relaxare, iar dacă am început cu filme zic să ne axăm tot weekendul pe activități de acest gen. Pe 10 aprilie s-a lansat, tot pe Netflix, You vs Wild cu Bear Grylls. Dacă ți-a plcut Bandersnatch pentru contentul interactiv, cu siguranță vei savura și noua producție Netflix. Sunt sigur că și tu l-ai urmărit de multe ori pe Bear Grylls în acțiune și nu de puține ori țipai singur în fața televizorului încercând să-l convingi să mănânce nu știu ce larvă, ori să se urce într-un pom. Ei bine, acum ai ocazia. Cu noile episoade interactive, tu ești stăpânul acțiunii… Evident, ai două opțiuni, dar chiar și așa ideea este interesantă.