Astăzi, în prag de zi de sărbătoare, simt nevoia să le mulțumesc artiștilor români care prin culoare, formă, emoție, viziune și muncă au modelat și continuă să modeleze lumea. Celor care și-au dedicat întreaga viață și și-au făcut o carieră din a crea frumosul. Pictori, sculptori sau mai nou designeri de interior ori de obiect, care pun România pe harta țărilor care exportă artă de bună calitate, dar și care stabiliesc ani la rând recorduri.

De la Constantin Brâncuși care a ajutat la înnoirea limbajului și a viziunii plastice în sculptura contemporană și până la tânărul artist Adrian Ghenie care este cel mai bine vândut artist în viață, dar și cel mai tânăr. Deopotrivă le mulțumesc tinerilor designeri care în fiecare an ne încântă privirile cu creațiile lor extraordinare și ale căror opere le putem admira la Art Safari, RDW și așa mai departe.

Designerii vestimentari care duc mai departe istoria modei românești, primită în dar de la nume precum Zina Dumitrescu și Doina Levința, Lana Dumitru, Lucian Broscățean, Ingrid Vlasov și mulți alții. Le mulțumesc de asemenea profesorilor de la Universitatea Națională de Arte din București, unde am terminat și eu și de unde am plecat cu o mulțime de cunoștințe, dar și cu adevărate lecții de viață.

Am amintit doar câteva nume, însă lista este mult, mult mai lungă, iar românii creativi ce și-au pus amprenta asupra artei, în toate formele ei, merită tot respectul nostru. Pentru toți aceștia din urmă și pentru cei care vor urma – Sunt mândru și vă mulțumesc!

Abonează-te la Cavaleria.ro pe Youtube

You Might Also Like

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.