Ținutul Conacelor – Un loc pe care trebuie să îl vizitezi

Vreau să faci un exercițiu de imaginație. Închide ochii 30 de secunde, respiră ușor, și gândește-te la cel mai frumos loc pe care l-ai văzut vreodată cu ochii tăi. O vacanță, o escapadă de câteva zile, orice. Și gândește-te că tot ce te desparte de acel loc este doar un bilet de avion. Eventual și curajul să te duci la șef ca să îi ceri câteva zile libere.

Fiecare dintre noi și-a lăsat o parte din el într-o vacanță și și-ar dori să repete experiența. Eu m-am plimbat destul de mult prin alte țări, însă parcă nimic nu m-a liniștit atât de mult ca excursia de zilele trecute. Mi-am luat energie pentru multe săptămâni și deja mă gândesc ce voi face atunci când voi simți că se epuizează.

Revenim la exercițiul de imaginație. Am plecat sâmbătă din București cu destinația Covasna sau „Ținutul Conacelor”. Peste câteva ore tot ce vedeam pe geam era imaginea de mai jos. Da, suntem în România, și aici poți să te gândești la câte clișee vrei tu. Avem o țară superbă. Sunt subiectiv, ca și tine, pentru că amândoi îi spunem „acasă”.

Județul Covasna nu este o destinație turistică populară. Iar acest lucru trebuie să se schimbe. Cele trei zile pe care le-am petrecut acolo au fost exact ceea ce avem nevoie. Aer curat, peisaje superbe și oameni calzi și primitori.

Da, ai citit bine. Oameni calzi și primitori. Există un concept, des întâlnit, cum că cei de origine maghiară se uită urât la tine și nu vor să îți vorbească pe limba ta. Adevărul este că în toate satele sau comunele astea mici, oamenii nu prea știu limba română. O învață și ei la școală, însă la sat, nu mai mult de opt clase, iar dacă nu vorbești limba respectivă 20 de ani, evident că o uiți. Mulți dintre ei nu au ieșit la mai mult de 30 de kilometri din sat. Și atunci doar ca să își schimbe buletinul. Revenim la ale noastre conace și castele.

Hotel Castel Daniel

Aici a fost prima oprire, și locul unde am pus capul pe pernă timp de două nopți. Am dormit buștean, la propriu. E o liniște acolo de îmi venea să o iau în rucsac și să o aduc acasă. Noaptea e atât de calmă încât nici greierii nu îndrăzneau să rupă liniștea.

Fiecare cameră are o mică poveste a ei. Cea în care am stat eu se numea Camera Secretelor pentru că baia este pe locul unei mici camere secrete, care a fost descoperită în timpul restaurării. Bine, și pentru că în mod ironic, ușa de la baie era complet transparentă. Pereții au un metru grosime, așa că nu trebuie să îți faci griji pentru vecinii de palier. Dacă ești norocos și/sau friguros, poate prinzi camera mare de la parter, cea cu șemineu. Înainte de anii 1800 aceasta era de fapt poarta de intrare a trăsurilor în castel.

Castele și Conace

Nu am să vă țin o lecție de istorie. Sunt multe și frumoase, cu grădini superbe și neatinse. Sătenii au grijă de ele care cum pot. Biletul de intrare are un preț derizoriu: 5 lei. Și ai inclus și un ghid care îți explică tot ce vrei să știi despre el, de la istoric, proprietari și chiar ce rol avea fiecare cameră. E puțin trist, și ieftin. Mult prea ieftin ca să nu dai o fugă și să înveți mai multe despre ele, și mult prea ieftin ca să fie îngrijite și conservate cum trebuie. Așa este când vizitezi muzee și alte palate prin afară și plătești chiar și 50 de euro pe biletul de intrare. E drept, ghidul nostru s-a mirat și el pentru că lumea spune chiar opusul…e prea scump.

Pe de altă parte, există clădiri de genul Conacului Benke, unde poți avea tot ce îți dorește inima, la un confort de cinci stele. Camere spațioase, frumos amenajate, piscină închisă, spa, sală de jocuri, și un meniu de îți lingi degetele.

Meșteșuguri ca la carte

În Covasna există mulți meșteșugari, care își fac încă treaba la fel ca acum o sută de ani. Sigur, sunt ajutați de tehnologia modernă, atât la producție cât și atunci când aleg să își vândă produsele online prin intermediul unui mic site de prezentare. E drept, majoritatea clienților sunt români plecați din țară. Ei sunt însă cei care promovează prin viu grai aceste meșteșuguri.

Nu cred că mai are rost să spun că la fiecare casă la care ne-am oprit, pălinca din partea casei ba chiar și o gustare erau obligatorii. Călătorul care îți calcă pragul trebuie omenit cum se cuvine.

Și meșteșugarii s-au lovit de aceeași problemă ca și cea de la castele. Aveau prețuri mult prea mici ca să îi ia cineva în serios. Clienții vedeau produse la 3-5 euro și credeau că sunt copii chinezești. Din fericire pentru ei problema s-a rezolvat rapid. Pe scurt, am fost la fierar, la dogar și la morar.

Muzee, muzee

Primul pe listă, și cel mai interesant este Muzeul Etnografic Haszmann Pal din Cernat. Bătrânelul simpatic care locuiește acolo și care gestionează muzeul are darul de a trezi curiozitatea chiar și în cei mai plictisiți oameni. Așa și trebuie. Dacă mergi de unul singur te vei plictisi cu siguranță. Povestea e cea care face experiența mult mai plăcută.

Ar trebui să vă spun că el este și un colecționar desăvârșit și toate exponatele din acel muzeu, plecând de la obiecte de artă la utilaje agricole, case și porți secuiești sau radio-uri și telefoane vechi, le-a strâns pe parcursul întregii vieți. Muzeul reprezintă pasiunea lui și nu există altcineva mai potrivit să îți povestească despre tot ce vezi acolo. Galeria de imagini de mai jos nu cred că cuprinde nici 10% din ce era pe acolo.

Muzeul Național Secuiesc are și el poveștile lui. Nu sunt însă atât de frumos spuse ca în Cernat.

Pălincă

Există și acest paragraf cu un motiv, acela că am fost întrebat de toți cunoscuții, dacă am băut pălincă. Sigur că da. Peste tot unde am fost. Însă e pentru prima dată când am băut o pălincă cu adevărat bună. Potio Nobilis se cheamă și o poți cumpăra de pe site de la ei unde dacă arunci o privire la secțiunea Premii vei vedea că a primit și titulatura de ”Cea mai bună pălincă a concursului” la Campionatul Mondial în 2013.

Ca băutor amator de bere, și ocazional spre deloc de spirtoase, am fost surprins să miros și altceva decât spirt în paharul de pălincă. E și normal într-un fel, având în vedere că această băutură artizanală cam asta conține. Potio Nobilis e diferită. Maxim 42 grade volum alcoolic și miros puternic, precum și gust, al fructului din care este făcută. Și da, chiar e justificat prețul pentru că se adresează celor care beau un păhărel la o ocazie și atât. În plus, pentru cea de zmeură sau cea de soc este nevoie de peste zece kilograme de fruct pentru o sticlă de 0.5 litri.