Teambuilding Cavaleria la munte

De două ori pe an mergem în teambuilding. Ce înseamnă asta? Activitatea desfășurată de către o echipă având ca obiectiv îmbunătățirea performanțelor membrilor echipei, pornind de la comunicare și colaborare. Eu aș mai adăuga și relaxare. Pentru că este momentul acela când nu suntem încordați, sufocați de deadline-uri, întâlniri, filmări și mailuri. Și cum Lorena alege mereu cele mai interesante destinații, începutul de toamnă ne-a prins la munte. Mai exact pe platoul Bucegi.

Mai exact, am fost la Hotel Peștera, situat în Moroeni, la o altitudine impresionantă de 1600 de metri, de unde încep cele mai frumoase trasee pentru iubitorii de hikeing. Bănuiesc că-ți imaginezi deja de ce priveliște superbă ne-am putut bucura în fiecare zi, dar și de avantajul de-a fi la doar câteva sute de metri de traseele pentru drumeții și de telecabină. 

La prima vedere ai spune că vorbim despre un loc nou, însă istoria „Casei Peștera“ începe în 1923. Mai exact, pe 21 septembrie 1923 este inaugurată prima construcție, fiind primul adăpost din Poiana Cricii destinat turiștilor. Inițiativa i-a aparținut lui Mihai Haret, nepotul celebrului savant Spiru Haret, cel care a și pus bazele turismilui în România. La inaugurarea din 1923 au participat peste 60 de iubitori ai muntelui, iar un an mai târziu cabana a fost extinsă și reamenajată, întrucât numărul turiștilor în Bucegi crescuse semnificativ și construcția inițială devenise neîncăpătoare. 

Pe locul fostei cabane, în 1974, începe contrucția actualului hotel, însă o parte din cabană a fost păstrată și alipită noii construcții. Facem un salt major în timp și ajungem în anul 2012 cât încep ample lucrări de modernizare a camerelor și a întregului spațiu. 

De ce merită să vizitezi această zonă? În primul rând, drumul este unul extraordinar. Nu trebuie decât să te abați câțiva kilometri de la Sinaia ca să descoperi un peisaj de vis. Odată ajuns la hotel, cu siguranță nu te vei sătura de priveliștea pe care ți-o oferă fereastra camerei tale. Însă, nu te lăsa vrăjit de peisaj și de confortul din cameră. Ai la dispoziție o mulțime de atracții turistice pe care merită să le vizitezi.

Cu siguranță printre cele mai cunoscute monumente naturale din România sunt Sfinxul din Bucegi și Babele. Megalitul antropomorf situat la 2116 metri altitudine atrage an de an o mulțime de turiști, iar Babele, formațiunile stâncoasă aflate în apropierea vârfului Baba Mare, completează întreg tabloulul situat în masivul Bucegi din Carpații Meridionali. Deși nu este cel mai înalt punct din România, Vârful Omu, este cu siguranță cel mai înalt punct populat permanent. Aici se află Cabana Omul și Stația meteorologică Vârful Omu. Nu putem omite nici Parcul Natural Bucegi, unul dintre cele 27 de parcuri naturale și naționale ale României. Mânăstirea și Peștera Ialomiței merită de asemenea vizitate. Un singur drum îți asigură două obiective turistice vizitate. 

Unde am fost în teambuilding?

Dacă-ți place muntele, iar drumețiile sunt activitățile tale preferate, Hotelul Peștera este un punct perfect de plecare. De aici poți pleca spre Cabana Vârful Omu, traverând Valea Cocorei și Valea Ialomiței. Poți porni de asemenea sper Cabana Babele, într-un traseu de aproximativ două ore. La cerere se pot organiza cu asistență și ghid salvamont și alte trasee turistice montane: Lacul Scropoasa, Lacul Bolboci, Cheile Tătarului, Sfinxul, Piatra Arsă, Masivul Doamnele sau Spintecătura Urșilor.

Dacă nu te tentează drumețiile, găsești vizavi de hotel un parc de aventură, frumos amenajat prin pădure, cu două trasee pentru adulți și unul pentru copii.

În cazul în care frigul este inamicul tău iar plimbările lungi nu se află pe lista ta de plăceri, poți să stai în hotel și se te relaxezi la piscină sau la spa.. ori la amândouă. Luatul mesei poate fi de asemenea o activitate extrem de plăcută. Ai la dispoziție o mulțime de preparate interesante. Fie că vrei să mergi pe tradițional și să mănânci o ciorbă de fasole în pâine, fie că vrei o supă cremă de legume cu trufe albe, cu siguranță nu te vei ridica de la masă nesătul.

Unde am fost în teambuilding?

Pe lângă puțină muncă și sedințe, noi am apucat să ne și distrăm, ne-am bucurat de peisaj și de tot ce oferă acea zonă. Unii dintre noi am încercat și să ne cățărăm pe stânci. Unora ne-a ieșit… altora mai puțin.