România se bucură de o colecție impresionantă de cascade. Unele dintre ele, recunoscute la nivel mondial pentru frumusețe. Pe cinci dintre acestea am să ți le prezint în materialul următor.

Cascada Bigăr

Nu degeaba am deschis lista cu ea. E o cascadă care ajunge mai mereu în topurile internaționale. Ba chiar, în 2013, site-ul The World Geography a desemnat-o drept cea mai spectaculoasă din lume. Cascada Bigăr se află în Caraș Severin, în Parcul Național Cheile Nerei. Căderea nu este impresionantă: doar opt metri. Efectul este cel care i-a vrăjit pe vizitatori – apropo, doar 1.000, săptămânal. Sursa este un izvor subteran care se scurge pe un perete conic, plin de mușchi.

Cascada Vălul Miresei

I s-a dus faima drept cea mai frumoasă curgere de apă din zona Transilvaniei. Se mai numește și Cascada Răchițele, după localitatea în care se află. La aproximativ 70 de kilometri de Cluj-Napoca. Cu o cădere de peste 30 de metri, cascada sparge liniștea din inima Munților Apuseni. Bonus, iarna, pereții îngheață și sunt numai buni de escaladat. Buni…pentru cei care și știu să facă asta. Altfel, Vălul Miresei, numele, este legat de o legendă care zice că o tânără și-ar fi pierdut viața acolo. Voalul i-ar fi rămas agățat de stânci. Mă rog, nu mă miră, suntem români, le avem cu groaza! Total în antiteză este amabilitatea localnicilor – poți găsi găzduire la una dintre pensiunile deschise acolo.

Cascada Beușnița

Se află destul de aproape de Bigăr, iar mulți o văd drept mai spectaculoasă decât premianta. Beușnița este formată, de fapt, din succesiunea a trei cascade, cea mai înaltă având o cădere de 15 metri. Se numără lejer printre cele mai valoroase obiective turistice din țară….prea puțin evidențiate.

Cascada Cailor

Este cea mai înaltă cascadă din România, cu o cădere de 90 de metri. Se află pe versantul nordic al Munților Rodnei, în apropierea stațiunii turistice Borșa. Odată ajuns acolo ai de ales: urci cu telecabina sau la pas, timp de aproape un ceas. Apa rezultată din topirea zăpezii și din ploi, se adună într-un circ glaciar, De acolo, se coboară pe versant, sub forma actuală a cascadei.

Cascada Urlătoarea

Nu aveam cum să nu menționez cea mai răsunătoare –  și la propriu și la figurat – cascadă din România. Se află pe cel mai ușor traseu din Munții Bucegi. La origini, numele are, bineînțeles o legendă. Doi frați s-au războit pentru inima unei domnițe. Tânăra a jucat nehotărâre pe Casa Sufletului și s-a izolat în munți, Spirite aprinse, frații au început să se războiască și mai abitir. Iar când ar fi auzit vestea, domnița n-a luat Uber-ul înapoi să rezolve situația la un pocal de prosecco, ci ar fi încheiat-o cu viața precum mireasa de mai devreme. Astăzi, “frații” sunt întruchipați prin doi versanți din apropiere.

Acestea sunt cele mai cunoscute cascade din țara noastră. Nu singurele. De aceea, zic, că nu e rău să deschidem un pic ochii și asupra resurselor naturale ale României. Atracții turistice pe care, sunt convins, orice stat cu un pic de voință și ceva putință le-ar valorifica negreșit.

You Might Also Like

One comment

  1. 1

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *