[Video] Tartar de sfeclă cu brânză de capră și pancetta

Ingrediente (2 porții)

  • 300g sfeclă roșie coaptă tăiată cuburi
  • 60g semințe susan
  • 100g brânză de capră
  • 60g pancetta sau prosciutto
  • 0.5 g piper
  • 0.5g sare
  • 10ml oțet balsamic
  • 20ml ulei de măsline

Sfecla roșie se coace 45 de minute la 190 de grade, învelită în folie de aluminiu, apoi se decojește și se taie cuburi.

Dacă nu știți sau nu aveți chef în hipermarketuri găsim sfeclă gata coaptă. Într-o tigaie încinsă, stropită cu ulei de măsline, adăugăm semințele de susan iar după 10-15 secunde putem adăuga cubulețele de sfeclă roșie. Călim timp de 30-40 de secunde, până ce susanul se lipește de sfeclă, apoi turnăm oțetul balsamic și amestecăm. Peste 40 de secunde, când se evaporă alcoolul din oțet, adăugăm pancetta tăiată fâșii, asezonăm cu sare și piper, apoi călim timp de un minut, amestecând continuu. Ne pregătim de montat.

Cu ajutorul unui cerc de inox sau al unei linguri așezăm tartarul de sfeclă în mijlocul farfuriei și presărăm deasupra câteva semințe de susan. Hai că nu e greu. Enjoy!

Mulțumim showroom Miele pentru găzduire.