VIDEO – Ce trebuie să știi despre anvelopele de vară

anvelopele de vară

Sper că ai trecut de mult la anvelopele de vară, da? Odată făcută schimbare de anvelope sau de jante cu tot cu anvelope, probabil că le-ai lăsat așa și nu te-ai mai gândit prea mult la subiect.

Majoritatea șoferilor fac asta și puțini întâmpină probleme, nu? Până la un punct, da, însă poți economisi bani în timp dacă le oferi un minim de atenție anvelopelor tale. Vorbesc despre câteva minute într-o lună, timp în care faci o inspecție vizuală a pneurilor și le verifici presiunea. Nu durează atât de mult și te poate scăpa de durerea de cap care vine odată cu o pană, care poate fi cauzată atât de la o presiune prea mică, cât și de la o presiune exagerată sau de la o avarie a unui pneu care s-a agravat în timp.

Un alt lucru pe care să îl pui pe lista ta este vechimea anvelopelor. La șase ani după ce au fost produse, pneurile nu mai sunt la fel de elastice ca în prima zi. Însă, dacă le depozitezi corect, ar putea să fie bune chiar mai mult de atât. Totul depinde de condițiile de depozitare și utilizare. Poți să faci praf un set de anvelope după un singur sezon, respectiv să le strici chiar în timpul sezonului sau peste iarnă, dacă le depozitezi în curte și stau în soare și umezeală. Valabil și pentru pneurile ținute într-o stivă, sau cele care rămân pe pană după ce au pierdut presiune.

Pe cât de simple par, pe atât de complicate sunt anvelopele. Dar ai nevoie de ele ca de apă atunci când conduci, deoarece sunt singurul lucru care ține mașina pe șosea. Doar patru petice de contact te țin pe direcția bună și niciun sistem de siguranță sau inovație tehnologică nu te scapă din belele odată ce anvelopele și-au pierdut aderența. Iar asta se poate întâmpla și din cauza exploatării și întreținerii necorespunzătoare.

Este timpul să te invit să urmărești materialul pe care l-am pregătit pe acest subiect. Enjoy!